Mergi la conţinutul principal

Sfaturi pentru ca economisirea sa devina un obicei

Cu siguranta te-ai intrebat de multe ori de ce sa economisesti cand viata merita traita la maximum, iar banii oricum se duc printre degete. Ei bine, motive ar fi multe, insa totul depinde de tine si de viziunea ta, mai exact de dorintele proiectate in viitor si de un comportament prevazator. Tocmai pentru ca meriti vacanta la care ai visat chiar daca ti se pare ca nu ti-o permiti la prima vedere, o “pusculita” ar fi salvarea ta atunci cand tocmai se iveste o oferta atractiva. Sau pentru ca nu poti prevedea situatiile deosebite din viitor, nu ar fi minunat sa ai deja o rezerva la care sa apelezi la nevoie? Poate nu multi dintre noi ne gandim chiar sa ne completam veniturile din pensie cu ceea ce economisim in timp, din salariu. Chiar daca poate parea greu, nu este. Trebuie doar sa iti propui ca lunar sau macar la cateva luni, sa depui intr-un depozit la temen o suma minima pe care ti-o permiti si care cu siguranta mai tarziu iti va fi de mare folos.

In cazul in care tii banii acasa, risti sa pierzi din mai multe motive: banii nu genereaza niciun castig si exista oricand riscul ca pastrarea lor sa atraga hotii. Depunerea banilor la banca evita ambele riscuri. CEC Bank iti ofera solutii de economisire sigure iar sumele de pana la maximum 100.000 euro, echivalent in lei, sunt garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB). Depozitul la termen iti permite sa depui o suma de bani pe un termen prestabilit, scadentele standard fiind de 1, 2, 3, 6 si 12 luni. La CEC Bank poti economisi insa si pe perioade mai lungi, respectiv 24 sau chiar 36 de luni.

Este foarte important de stiut ca termenul ales nu poate fi schimbat ulterior fara a pierde dobanda primita. Respectarea termenului este esentiala, deoarece o retragere a banilor inainte de termen duce la pierderea dobanzii acumulate pe toata perioada. Tocmai fiindca pot sa apara situatii neprevazute, in care sa ai nevoie de o parte din banii economisiti, este bine sa nu pui toate aceste sume intr-un singur depozit, ci in mai multe, poate chiar cu termene de constituire diferite.

Si ca sa economisesti timpul tau, ai grija ca depozitele sa fie constituite cu prelungire automata. Prelungirea automata este o optiune care permite ca la scadenta, depozitul sa fie reinnoit pe o perioada similara. De exemplu, in cazul unui depozit constituit pe 12 luni cu reinnoire automata, dupa trecerea primului an, banca va constitui un nou depozit, cu aceeasi suma pe inca 12 luni. Acest lucru se va intampla pana cand te hotarasti sa inchizi depozitul. Ceea ce difera la fiecare reinnoire automata este rata dobanzii. Banca va aplica la fiecare reinnoire, rata dobanzii practicata la data respectiva pentru depozitul la termen.

Este bine ca inchiderea depozitului sa aiba loc in ziua in care acesta expira. Daca deschizi un depozit la termen la CEC Bank, poti retrage banii in ziua scadentei fara a plati niciun comision bancii.

Odata cu optiunea de prelungire automata, ai la dispozitie si o alta optiune: capitalizarea automata. Aceasta permite ca dobanda acumulata la depozit sa fie adaugata la suma economisita atunci cand depozitul se prelungeste. In cazul in care nu alegi aceasta optiune de capitalizare automata, banca va depune dobanda in contul curent, de unde banii pot fi retrasi oricand. Iar daca valoarea depozitului este foarte mare, dobanda poate constitui chiar o sursa importanta de venit.

Dobanda incasata depinde de rata anuala a dobanzii, de perioada de economisire si de suma depusa. In cazul depozitelor la termen, formula de calcul este urmatoarea: Dobanda â Suma depusa x Rata dobanzii (%) x Durata depozitului (nr. zile)/360.

De exemplu, sa spunem ca ai depus 5.000 lei pe o perioada de 12 luni cu o rata a dobanzii de 3,5% pe an. La expirarea depozitului, dobanda calculata va fi in valoare de 175 lei (5.000 x 3,5% x 360/360â175 lei), din care se va scadea impozitul pe venit in valoare de 10% (175 x 10%â17,5 lei), rezultand un castig net in valoare de 157,5 lei (175–17,5â157,5 lei). Daca ai ales optiunea de capitalizare automata, banca va prelungi depozitul pe o noua perioada de 12 luni, dar valoarea depozitului va fi de 5.157,5 lei (5.000 Â 157,5â5.157,5 lei).

Daca alegi sa economisesti la CEC Bank, ai posibilitatea efectuarii operatiunilor de constituire si lichidare a depozitelor prin intermediul canalelor alternative (Internet Banking CEConline, CEC Bank Mobile Banking), beneficiind totodata si de un bonus de dobanda in valoare de 0,10% pentru orice depozit constituit prin aceste canale.

In plus, CEC Bank ofera un bonus de dobanda de 0,25% pentru depozitele constituite/reinnoite la ghiseele bancii, in cazul clientilor pensionari care isi incaseaza pensia prin cont de card sau isi activeaza serviciul de transfer automat din cont curent in cont de card.

Te asteptam in oricare unitate a bancii din judetul Braila si din toata tara pentru a-ti oferi consultanta specializata. Mai multe detalii despre produsele noastre de economisire poti  accesa site-ul nostru www.cec.ro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro