• noua lege a presupus modificarea a șase acte normative • se introduc sancțiuni penale pentru încălcările noii legislații, iar amenzile cresc de cinci ori • „Legea a fost gândită să îmbunătățească protecția beneficiarilor, atât în privința standardelor pe care furnizorii de servicii sociale trebuie să le îndeplinească, cât și în privința finanțării”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale
Potrivit unui comunicat al Serviciului Comunicare, Mass-Media și Relații cu Publicul din cadrul MMSS, legea inițiată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și adoptată de Parlament a fost promulgată, în data de 16 aprilie, prin decret, de către Președintele României.
„Legea a fost gândită să îmbunătățească protecția beneficiarilor, atât în privința standardelor pe care furnizorii de servicii sociale trebuie să le îndeplinească, cât și în privința finanțării”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, în urmă cu două zile.
Principalele modificări apărute:
- Niciun serviciu social nu va mai putea funcționa, nici măcar provizoriu, fără o verificare în teren efectuată de inspectorii sociali;
- Va fi înființat registrul național electronic de evidență a persoanelor beneficiare de servicii sociale și revizuit registrul electronic unic al serviciilor sociale, astfel inspectorii care fac verificările din teren vor avea, în timp real, toate datele necesare;
- Se modifică modalitatea de finanțare a serviciilor sociale pe principiul „finanțarea urmează beneficiarul”, iar banul public este cheltuit transparent, cu un traseu mai ușor de urmărit;
- Se consolidează rolul inspectorului social și capacitatea funcțională a Inspecției Sociale;
- Se introduc sancțiuni penale pentru încălcările noii legislații, iar amenzile cresc de cinci ori, respectiv până la 100.000 de lei. Cele mai mari sancțiuni sunt aplicate în cazul în care centrul funcționează fără licență sau în cazul în care este refuzat accesul inspectorilor sociali aflați în misiune de control;
- Este consolidat parteneriatul cu Avocatul Poporului, Biserica Ortodoxă și cultele religioase, ONG-urile și, în general, cu societatea civilă;
- Furnizorii de servicii sociale vor fi consiliați gratuit de către reprezentanții ANPIS, astfel încât să cunoască toate obligațiile pe care le au potrivit legislației.
Noua lege a presupus modificarea a șase acte normative, urmând ca prevederile legislative să intre în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, precizează sursa citată.