Mergi la conţinutul principal
Cum se toacă banii publici

Calea Galaţi mai scumpă cu 2,5 milioane

• consilierii locali municipali au aprobat, într-o şedinţă de îndată convocată de Primărie, creşterea bugetului alocat acestei lucrări, de la  6.178.640 lei, la valoarea actualizată de 8.685.051,67 lei • de vină pentru această scumpire ar fi “Tehnologica Radion” firma bucureşteană care a început lucrările anul trecut dar nu a fost capabilă să le finalizeze la termen • pentru că s-au frezat suprafeţe mari de asfalt şi au fost lăsate aşa pe perioade mari de timp, fundaţia străzii a cedat, fiind nevoie de suplimentarea lucrărilor • ce trebuie executat în plus se regăseşte în diferenţa de costuri pe care o va acoperi Primăria apoi va încerca să o recupereze de la firma vinovată • în şedinţa de îndată de săptămâna trecută, spiritele s-au încins, între consilierii opoziţiei şi conducerea Primăriei aruncându-se cuvinte grele şi jigniri • până la urmă, amendamentele opoziţiei au fost ignorate, fiind acceptat un singur amendament al unui consilier PSD, în rest proiectul fiind votat în forma iniţialăconsilierul PND Bogdan Botea a insinuat că, la felul cum merg lucrurile, Calea Galaţi o să fie gata taman înainte de alegerile din 2020 • primarul a spus că e posibil să se termine chiar şi după alegeri

 

Eşecul primei tentative de reabilitare a străzii Calea Galaţi, între pod Brăiliţa şi ieşirea din municipiu, se va reflecta puternic în costurile finalizării acestui proiect. Consilierii locali municipali au aprobat, într-o şedinţă de îndată, creşterea bugetului acordat pentru această investiţie, de la valoarea iniţială de 6.178.640 lei, la valoarea actualizată de 8.685.051,67 lei. În expunerea de motive a acestei decizii s-a precizat că diferenţa de 2.532.410,67 lei cu TVA a fost provocată de faptul că suprafeţele cu cedări de fundaţie ce urmează a fi reparate sunt în proporţie de 30% din suprafaţa părţii carosabile aferente Căii Galaţi, faţă de 10% cât au fost estimate în proiectul tehnic iniţial.

Potrivit unei expertize tehnice realizate de firma “Global Service Proiect” SRL Bucureşti, aceste cedări de fundaţie au fost cauzate de modul deficitar de lucru al firmei “Tehnologica Radion” Bucureşti, cea care a câştigat contractul de reabilitare a respectivului tronson din Calea Galaţi. Reamintim că “Tehnologica Radion” a câştigat la licitaţie contractul, având ca termen de execuţie perioada ianuarie - decembrie 2017, însă nu a executat decât o mică parte din volumul de lucrări, lăsând şantierul abandonat pe parcursul mai multor luni. În toamnă, când devenise evident că firma bucureşteană nu va reuşi să termine la termen, Primăria a încercat să rezilieze contractul, însă “Tehnologica Radion a apelat la instanţă şi a avut câştig de cauză, judecătorii dispunând ca aceasta să fie lăsată să lucreze până la termenul prevăzut, adică până în decembrie 2017. În decembrie, Primăria a preluat amplasamentul şi nu a fost de acord să continue colaborarea cu firma din Bucureşti, care a solicitat o prelungire a termenului final, până în primăvara acestui an. Considerând că “Tehnologica Radion” şi-a demonstrat incapacitatea de a finaliza proiectul, Primăria nu numai că nu i-a acordat prelungirea solicitată, dar a şi anunţat că o  va acţiona în judecată, solicitând despăgubiri pentru întârzierile repetate, pentru faptul că abandonarea şantierului a afectat fundaţia străzii, dar şi pentru prejudiciile de imagine aduse municipalităţii. Totodată, Primăria a organizat o licitaţie pentru efectuarea unei expertize care să arate în ce stare se află în prezent Calea Galaţi şi ce lucrări mai trebuie făcute pentru finalizarea lucrării. La prima lictaţie nu s-a prezentat nicio firmă, abia la a doua tentativă realizarea expertizei fiind adjudecată de SC “Global Service Proiect” SRL Bucureşti. Aceasta a stabilit că valoarea lucrărilor care trebuie efectuate în prezent este mai mare cu peste 2 milioane de lei decât valoarea estimată iniţial, pentru că suprafeţele cu cedări de fundaţie au crescut de la 10% la 30%. Potrivit experţilor, asta s-a întâmplat deoarece pe partea carosabilă s-au executat frezări ale asfaltului care n-au mai fost astupate, aspect ce a dus la cedarea fundaţiei, pe fondul infiltraţiilor de apă, a ciclului îngheţ - dezgheţ, dar şi a traficului auto greu din zonă. 

La fel ca şi înainte, grosul investiţiei va fi asigurat de la bugetul de stat, prin programul PNDL, însă cele 2,5 milioane adăugate în plus vor fi suportate de la bugetul local. Primarul Marian Dragomir a declarat că se va încerca recuperarea acestor bani de la firma bucureşteană care n-a fost capabilă să finalizeze primul proiect. “Primăria are un proces cu fostul constructor al străzii. Am solicitat atât daune morale, cât şi daune materiale într-o valoare foarte mare, care depăşeşte valoarea contractului adjudecat de acea societate”, ne-a spus primarul, precizând că procesul se află deocamdată într-o fază incipientă. 

 

Discuţii aprinse şi cuvinte grele în CLM

Primăria a solicitat, în cadrul şedinţei de îndată a Consiliului Local Municipal, aprobarea noilor indicatori tehnico-economici ai investiţiei care vizează modernizarea Căii Galaţi urmând ca, după ce consilierii locali îşi dau acceptul, să organizeze o licitaţie pentru angajarea unei alte firme care să ducă proiectul până la capăt. Convocarea intempestivă a acestei şedinţe nu a fost deloc pe placul  anumitor consilieri, care şi-au exprimat nemulţumirea că nu au avut suficient timp să studieze documentaţia, pentru a fi în cunoştinţă de cauză atunci când îşi dau votul.

Consilierul PND Bogdan Botea a vrut să ştie de ce nu se face o “ranforsare” completă a fundaţiei străzii, având în vedere traficul greu care trece pe acolo, însă spiritele s-au încins de-a binelea după ce acelaşi Botea a remarcat că, la felul cum se prezintă lucrurile, până se face şi licitaţia, până se apucă de treabă constructorul, Calea Galaţi s-ar putea să fie gata abia prin primăvara anului 2020, adică exact înainte de următoarele alegeri locale. “Am calculat şi din anexe rezultă, dat fiind timpul alocat licitaţiei şi toate celelalte elemente legate de lucrare, că aceasta va fi gata prin aprilie 2020. Deci înainte de alegerile locale de atunci”, a afirmat Botea. Primarul Marian Dragomir i-a răspuns acestuia că e posibil chiar ca lucrările să se termine după alegerile locale din 2020. “Termenele de licitaţie nu au legătură cu intenţia Primăriei Municipiului Brăila sau a primarului, ci au legătură cu procedura legală în această situaţie. Care poate fi finalizată mai repede, sau chiar ulterior alegerilor, în cazul unor contestaţii, a unei suspendări a procedurii şi aşa mai departe”, a spus Dragomir.

Insinuările lui Botea au primit o replică mult mai acidă din partea viceprimarului Alexandru Jantea: “Bineînţeles. Anul ăsta este pierdut. Anul viitor va fi şi el pierdut. O vom începe în 3020 şi o vom termina în 1985. (...) Dacă dumneavoastră doriţi să introduceţi o chestiune de natură de utilitate şi de nevoie publică în politic, considerând că noi vom finaliza această lucrare în aprilie 2020 ca să fim favorizaţi în alegeri, vă înşelaţi!”

“Staţi liniştit că nu candidează nimeni contra dumneavoastră. Oricum se întrevede un nou mandat la două tururi de scrutin. Dormiţi liniştiţi!”, i-a spus Botea lui Jantea, iar în acest punct a intervenit şi consilierul liberal Petrică Popa: “Dacă îmi permiteţi. Proiectul ăsta este perfect. Cred că nici nu trebuia băgat pe ordinea de zi, fiind elaborat de domnul prim-viceprimar Jantea. Dar totuşi, umil vă rog, domnule prim-viceprimar, să ne puneţi şi nouă la dispoziţie fostul deviz, ca să putem să facem şi noi un comparativ. Să vedem de ce intervin aceste valori de peste 2 milioane lei diferenţă şi poate ne vom hotărî să fim de acord cu dumneavoastră”. “Dar nu trebuie dumneavoastră să fiţi de acord cu mine. Vă spun că aveţi nişte hârtii în faţă. Încercaţi să le utilizaţi”, a răspuns Jantea, provocând o reacţie vehementă din partea liberalului Popa: “Domnule, eu am văzut prea multe şi prea mulţi viceprimari, dar niciunul atât de impertinent ca dumneavoastră. Ţineţi cont că sunteţi tot consilier. Aveţi bunul simţ să respectaţi ceilalţi consilieri!”.

Discuţiile au continuat pe un ton din ce în ce mai răstit, până când primarul Dragomir a intervenit solicitându-le consilierilor să respecte solemnitatea şedinţei.

Consilierul Popa a venit cu un amendament, solicitând ca proiectul de aprobare a noilor indicatori tehnico-economici să fie votat în cadrul următoarei şedinţe ordinare a CLM, pentru ca toţi consilierii să aibă timp suficient să studieze problema, însă propunerea acestuia a fost respinsă. Singurul amendament votat de consilieri i-a aparţinut PSD-istului Sorin Boşneag, care a cerut ca durata de implementare a investiţiei să fie de o lună pentru proiectare şi şapte luni pentru execuţie, faţă de 11 luni cât era prevăzut iniţial.

Astfel, s-a votat amendamentul lui Boşneag privind termenul de execuţie de 7 luni şi a trecut cu unanimitate de voturi.

Propunerea lui Popa privind amânarea proiectului a fost însă respinsă cu 6 voturi “pentru” din partea a 5 consilieri PNL prezenţi la şedinţă şi a consilierului independent Lucian Căprariu şi 16 voturi “împotrivă”.

Ulterior, proiectul amendat a fost aprobat cu 18 voturi “pentru”, 3 voturi “împotrivă” ale consilierilor PNL Popa, Tabarac şi Sârbu şi o abţinere din partea lui Bogdan Botea.

Au lipsit liberalii Raluca Bucur, Cristian Pricop, consilierii ALDE Daniela Rădulescu şi Dan Păun, dar şi PSD-istul Răzvan Popescu

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro