Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

“Braicar”, greu de condus! Toţi candidaţii au “picat” concursul de director

• societatea de transport public în comun a publicat pe site-ul propriu un anunţ de reluare a procedurii de recrutare pentru poziţia de director general • potrivit unor surse, la concurs, care a constat doar în prezentarea unui plan managerial şi un interviu, s-au înscris şase candidaţi, unii cu vechime în administraţia publică • niciunul nu a reuşit însă să obţină punctajul de trecere, fiind candidaţi care au venit cu “lecţia neînvăţată”

 

“Braicar” îşi caută, din nou, şef! Societatea publică de transport în comun a publicat pe site-ul propriu un anunţ de reluare a procedurii de recrutare pentru poziţia de director general, deoarece toţi candidaţii care s-au înscris la concurs au “picat”. Procesul de organizare şi selecţie s-a făcut în conformitate cu OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificările şi completările ulterioare, iar candidaţii au avut de susţinut două probe: realizarea unei declaraţii de intenţie în care şi-au prezentat experienţa profesională şi planul de management pentru “Braicar”, plus un interviu în faţa unei comisii formată din trei membri ai Consiliul de Administraţie din “Braicar”, asistaţi de o firmă specializată în resurse umane. Potrivit declaraţiilor viceprimarului Doiniţa Ciocan, la concurs s-au înscris şase candidaţi.

Deşi conform regulamentului de concurs rezultatele nu au fost făcute publice, fiind comunicate individual fiecărui candidat în parte, redactorii “Obiectiv” au aflat pe surse că la concurs s-au înscris persoane care lucrează de ani buni în administraţia publică, dar şi persoane care activează în mediul privat. Niciunul dintre candidaţi nu a reuşit însă să îndeplinească criteriile necesare pentru promovarea examenului, ba chiar unii s-au dovedit a fi total nepregătiţi pentru funcţia de director al “Braicar”, aşa cum ne-au declarat aceleaşi surse.

 

Concursul se reia! Ce condiţii trebuie să îndeplinească candidaţii?

 

Conform anunţului de reluare a procesului de recrutare publicat pe site-ul propriu, candidaţii trebuie ca, printre altele, să fie absolvenţi de studii superioare economice, juridice, tehnice sau administraţie publică şi să aibă o experienţă de minim 3 ani ca manager. Printre criteriile care trebuie respectate de doritori se mai numără şi:

- să cunoască foarte bine limba română (scris şi vorbit);

- să nu se afle în conflict de interese care să îi (le) facă incompatibili (e) cu exercitarea funcţiei;

- să nu le fi încetat Contractul Individual de Muncă în ultimele 12 luni din motive imputabile, sau să fi fost revocaţi în ultimii 7 ani (funcţionari publici) sau să fi fost revocaţi de către AGA ca urmare a neîndeplinirii indicatorilor de performanţă în ultimii 5 ani;

- să nu fi făcut poliţie politică, aşa cum este definită de lege.

Dosarele de candidatură vor putea fi depuse până cel târziu 10 decembrie, ora 12.00, pe suport hârtie, în plic închis şi sigilat, pe care se va menţiona următorul text: “Candidatură pentru postul de Director General al SC Braicar SA Brăila/Numele şi prenumele candidatului”, la sediul SC Braicar SA din Bld. Independenţei nr. 10, Bl. B2. Este obligatoriu ca dosarul de candidatură să fie transmis şi electronic pe adresa de e-mail 109@pluri.ro.

Viceprimarul Doiniţa Ciocan a făcut şi o invitaţie către toţi cei care îndeplinesc aceste criterii să se înscrie la concurs.

 

Cum va arata procesul de recrutare?

 

Aşa cum am afirmat anterior, concursul pentru ocuparea postului de director general la “Braicar” constă într-o declaraţie de intenţie şi un interviu. Declaraţia de intenţie este de fapt un document prin care un candidat îşi prezintă experienţa profesională şi planul de management pentru “Braicar”. Această declaraţie de intenţie trebuie depusă la dosarul de candidatură, alături de CV, cazier juridic şi alte documente relevante.

În procesul de selecţie comisia va evalua competenţele candidaţilor şi trăsăturile comportamentale, şi anume: competenţe - specific sectorului economic şi de importanţă strategică, de guvernanţă corporativă, sociale şi personale; experienţă profesională relevantă; alinierea cu scrisoarea de aşteptări (declaraţia de intenţie); comportament şi atitudine specifică profilului de director general.

Regulamentul complet este disponibil pe site-ul www.braicar.ro.




Categorie articol: 

Comentarii