Locurile sălbatice din Brăila: întâlniri unice cu oameni deosebiți!

Să nu mai etichetăm oamenii după aspect și îndeletniciri, deoarece pot apărea surprize plăcute. ”Astfel, atunci când mergi în natură, poți întâlni oameni deosebiți”, ne învață Marius Vernescu.

În zilele libere din perioada Sărbătorilor Pascale, dar și la acest sfârșit de săptămână care tocmai s-a încheiat, am mers la aer curat, în natură. Până aici nimic deosebit, o să spuneți, și aveți dreptate, așa că fotografiile vor fi o dovadă a bucuriei cu care am fost întâmpinat de păsările care tocmai au sosit și care, în unele cazuri, au scos deja pui.

Am umblat între Lacu Sărat, Comăneasca și Corbu Vechi, zone care au rămas, deocamdată, de bază, chiar dacă am în vizor și alte locații pentru acest an, dar le păstrez surpriză.

Chiar dacă vremea a fost schimbătoare și vântul și-a cam făcut de cap, am reușit câteva capturi fotografice deosebite și aici mă refer la fotografiile făcute corcodelului mare, corcodelului cu gât negru și corcodelului cu gât roșu.

Am continuat să experimentez fotografiatul din mașină, care uneori dă rezultate deosebite, dar care te și încurcă atunci când te aștepți mai puțin, și asta nu din cauza aparatului, a mașinii sau a traficului, ci din cauza faptului că uneori observi o pasăre rară pe contrasens și nu ai cum să o fotografiezi.

Aici mă refer la acvila de câmp, observată în acest weekend și pe care, din motive obiective, nu am reușit să o fotografiez. Nu am să dau locația, pentru a proteja această pasăre.

Discutam cu un coleg, împătimit al fotografiei de wildlife, și i-am spus de o locație unde să meargă să facă fotografii deosebite, deoarece venise puțin în Brăila și voia să iasă în natură. Îmi spunea însă că, în acea locație, ești foarte expus și păsările te observă și zboară. Avea dreptate, dar, cu toate acestea, eu mă încăpățânez să merg acolo pentru a face fotografii și observații ornitologice.

Despre speciile de păsări observate o să vă spun rapid câte ceva, deoarece altul este subiectul principal al acestui articol. În general, fiind vorba de zone inundate, speciile de păsări sunt cam aceleași: corcodei, rațe de tot felul, călifari albi și roșii, berze albe, codalbi, ereți de stuf, șorecari, foarte multe exemplare de limicole — cu miile, în anumite locuri — gâște de vară cu pui, stârci de toate felurile etc.

Acum am să vă povestesc două întâmplări și, pentru asta, o să vă recomand să nu mai etichetăm oamenii după aspect și îndeletniciri.

Ambele întâlniri au avut loc în zile diferite, la Comăneasca: prima dintre ele în Sâmbăta Mare, iar a doua în duminica ce tocmai s-a încheiat.

În Sâmbăta Mare am decis să ies puțin după prânz, ca o evadare ornitologică la Comăneasca. Nu am vrut să stau mai mult de două ore, ceea ce am și făcut. Întâi de toate, vreau să vă spun că, în dimineața aceea, visam cu voce tare la unele specii de păsări pe care aș dori să le fotografiez, mai ales că au un penaj spectaculos și aș vrea să le vedeți și dumneavoastră și să vă minunați de ele.

Mă întorceam la mașină când, din stuf, au apărut două exemplare de corcodel cu gât roșu, iar eu, surprins de acest lucru, nu am mai fost atent la turma de oi care se apropia să bea apă și, mai ales, nu am observat că la turmă era un câine ciobănesc de mari dimensiuni.

Am făcut câteva fotografii, iar când m-am uitat în spate, am văzut câinele venind în liniște spre mine, dar stăpânul i-a transmis un ordin scurt, iar acesta s-a întors din drum. Deja eram speriat, vă spun sincer, pentru că nu știam ce să fac și pentru că eu, din dorința de a face fotografii frumoase, îmi lăsasem soția în urmă, care se afla acum între mine și câine. Nu cred că puteam salva pe nimeni, nici măcar pe mine, chiar dacă aveam la mine un baston și un spray cu piper; la cum arăta câinele, era greu să-l gonești cu ceva.

Am strigat la stăpân să-l țină, lucru pe care îl făcuse deja, dar nu știam ce altceva să mai fac. Stăpânul, un cioban de aproximativ 48 de ani, a venit spre mine și m-a întrebat ce fotografiez, de ce fotografiez, dacă pasărea este rară sau nu și ce fac cu fotografiile. Am rămas impresionat: nu era un cioban tipic, ci un domn care se ocupa de oile lui, nu știu dacă zilnic sau doar în timpul liber.

Am discutat despre natură, braconaj, păsări sălbatice și politică și am rămas plăcut impresionat. A fost una dintre acele întâlniri care te marchează într-un mod pozitiv și ne-am salutat la plecare fără să știu cine este, fără un nume sau alte detalii.

Duminica ce tocmai s-a încheiat eram în același loc și, la un moment dat, am observat câțiva țigănuși, așa că am vrut să-i fotografiez și mă îndreptam repede spre acea locație. În spatele meu, la o anumită distanță, venea un alt cioban, de data aceasta cu capre.

Fiind o altă persoană, în mod normal, pentru că eu stăteam pe loc sau mă deplasam încet, am fost ajuns din urmă de cioban și de capre. Spre bucuria mea, nu avea câini cu el, așa că ne-am dat binețe și am început să vorbim, ca și la prima experiență, despre multe lucruri.

Acest domn era puțin mai în vârstă decât primul, dar avea cunoștințe despre braconaj, natură și politică. Mi-a pus întrebări — eu sunt deja obișnuit cu asta pe teren — lumea este curioasă să știe ce fac și cu ce mă ocup, mai ales că, de data aceasta, intrasem și puțin în apă, până la glezne. Omul voia să știe cum se numesc speciile de păsări observate, iar discuțiile au fost interesante până la final.

De aceea am pornit de la ideea de a nu mai eticheta oamenii după aspect și îndeletniciri, deoarece poți avea surprize plăcute. Astfel, atunci când mergi în natură, poți întâlni oameni deosebiți, chiar dacă sunt ciobani. Le mulțumesc pentru aceste întâlniri deosebite, chiar dacă nu îi cunosc după nume.