ÎNVĂȚĂMÂNT
Revedere după 30 de ani la Seminarul Teologic „Sf. Andrei“ din Galaţi
• este vorba de absolvenții celei de a doua promoții, 1991-1996, de la reînființarea seminarului la care învață și brăileni
Revedere emoționantă a absolvenților Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Andrei”, de acum trei decenii.
„În ziua de 2 iunie, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei“ din Galaţi a avut loc revederea promoţiei 1991-1996, după trei decenii de la absolvirea cursurilor din această instituţie teologică. Absolvenţii celei de-a doua promoţii de la reînfiinţarea Seminarului Teologic de la Galaţi au trăit momente emoţionate şi pline de bucurie la reîntâlnirea ierarhului lor, a colegilor şi a profesorilor care i-au îndrumat, oferindu-le cele mai bune învăţături şi sfaturi pentru a deveni oameni bine pregătiţi şi de nădejde pentru Biserică şi pentru societate”, a precizat pr. Rareș Bucur, purtătorul de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos.
Mai întâi, în capela din incinta seminarului, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, un sobor de preoţi din această generaţie a oficiat Sfânta Liturghie. Tot atunci, elevii claselor a VIII-a şi a XII-a au trăit bucuria absolvirii şi a cursului festiv. După Sfânta Liturghie, au fost oficiate slujba de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra cadrelor didactice, absolvenţilor şi ostenitorilor Seminarului Teologic, precum şi Parastasul pentru profesorii, preoţii şi absolvenţii trecuţi la cele veşnice.
Înaltpreasfinţia Sa Casian le-a vorbit celor prezenţi despre pelerinajul celor 1.500 de tineri de la Mănăstirea Buciumeni și despre celebrarea împlinirii a 30 de ani de la absolvirea seminarului de către o promoţie de preoţi care, iată, nu și-au uitat rădăcinile. Discursul ierarhului s-a încheiat cu o reflecţie asupra familiei creștine, descrisă ca o „comoară dumnezeiască” capabilă să crească tineri care vor servi societatea şi Biserica.
„Toţi cei prezenţi au fost binecuvântaţi de Părintele Arhiepiscop Casian şi îndemnaţi să păstreze cu bucurie în sufletele lor astfel de momente şi să arate recunoştinţă pentru darurile pe care Dumnezeu le revarsă permanent în viaţa noastră prin părinţi, prin profesori şi prin toţi cei care ne sunt alături”, a mai precizat sursa citată.
În continuare, a fost predată, în mod simbolic, cheia următoarei generaţii de elevi, aceasta fiind considerată „simbolul succesiunii andreene”. Prin acest moment solemn se arată, an de an, legătura neîntreruptă între generaţii şi preluarea unei responsabilităţi de către cei ce se apropie de ultima treaptă a pregătirii în Şcoala Sfântului Apostol Andrei, de la Galaţi.
La final, au fost oferite daruri elevilor seminarişti prezenţi la slujbă. Cursul festiv al promoţiei 1996 a continuat în sala de clasă, cu participarea profesorilor și absolvenților de acum 30 de ani. Fiecare şi-a prezentat realizările obţinute în cei 30 de ani, atât în viaţa profesională, cât şi în cea personală.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR






































