FABRICAT ÎN BRĂILA
Fabricat în Brăila | Moara Ghionea, locul unde pâinea încă spune o poveste
• într-o industrie dominată tot mai mult de producția în masă și de marile lanțuri de panificație, o afacere de familie din Chiscani continuă să păstreze gustul pâinii făcute ”ca odinioară” • povestea Moarei Ghionea începe însă cu mult înainte de apariția brutăriei, în anii grei de după război, când bunicul familiei, marcat de foametea din 1947, a decis că o moară poate însemna siguranță pentru generațiile viitoare • astăzi, afacerea din Chiscani este condusă de Ileana Ghionea, reprezentanta celei de-a treia generații a familiei
Într-o perioadă în care multe dintre afacerile românești construite după Revoluție au dispărut sau au fost înghițite de marile companii, la Chiscani, în apropiere de Brăila, o familie a reușit să transforme o moară pornită din teama de foamete într-un business românesc care rezistă de peste trei decenii. Povestea Moara Ghionea este una despre muncă dusă până la sacrificiu, despre curajul de a investi într-o Românie nesigură economic și despre o familie care a înțeles că succesul nu vine peste noapte, ci se construiește în ani întregi de consecvență.
Astăzi, Moara Ghionea este condusă de Ileana Ghionea, reprezentanta celei de-a treia generații și este cunoscută pentru pâinea realizată cu făină produsă în propria moară, pentru produsele de patiserie și cofetărie și pentru faptul că a rămas una dintre puținele afaceri de familie autentice din județul Brăila. În spatele brandului se află însă o istorie care începe cu mult înainte de apariția primelor utilaje.
O idee născută din amintirea foametei
Povestea Moarei Ghionea nu poate fi înțeleasă fără trecutul familiei și fără experiențele dramatice trăite de Gheorghe Ghionea, bunicul Ilenei Ghionea, omul care avea să pună prima cărămidă la ceea ce astăzi înseamnă Moara Ghionea. Avea doar 20 de ani când a fost trimis pe front în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. După război a trăit foametea din 1947, într-o familie cu nouă copii, unde hrana devenise cea mai mare grijă a fiecărei zile.
„Fiind cel mai mare dintre frați, a văzut cât de greu este să asiguri hrana pentru o familie atât de mare în vremuri atât de grele”, a precizat Cristache Ghionea. Anii aceia aveau să îl marcheze profund. În mintea lui Gheorghe Ghionea s-a format atunci ideea că hrana și siguranța unei familii nu trebuie să depindă niciodată de vremuri sau de alții.

După Revoluția din 1989, când România încerca să înțeleagă ce înseamnă economia liberă, Gheorghe Ghionea a venit la fiul său, Cristache Ghionea, cu o idee simplă, dar încărcată de experiențele trecutului: să construiască o moară. „I-a spus tatălui meu că dacă vreodată va mai veni o perioadă de foamete, cu moara nu vom muri de foame”, spune Ileana Ghionea. Acea propoziție avea să devină fundamentul unei afaceri care nu urmărea doar profitul, ci siguranța, continuitatea și independența.
Spirit antreprenorial moștenit din generație în generație

Spiritul antreprenorial exista în familie cu mult înainte de apariția morii. Gheorghe Ghionea fusese cunoscut în zonă ca un gospodar extrem de harnic și inventiv. În perioada comunistă avea un solar de aproximativ 2.000 de metri pătrați, cultivat cu roșii și zarzavaturi pentru piață. Mai târziu, a dezvoltat o fermă de nutrii, a crescut ciuperci și a cumpărat stupi de albine, devenind și apicultor.
„Bunicul meu a fost un bun antreprenor și gospodar”, spune Ileana Ghionea. Această mentalitate orientată spre muncă și independență economică s-a transmis mai departe către Cristache Ghionea, cel care avea să dezvolte ulterior activitatea de morărit și panificație.
La începutul anilor ’90 au fost cumpărate primele utilaje pentru moară, chiar pe terenul unde se află și astăzi fabrica din Chiscani. Se măcina grâu și porumb pentru oamenii din zonă, iar activitatea a crescut rapid. Într-o perioadă în care multe sate încă își produceau singure hrana, moara devenise un punct esențial pentru comunitate. Oamenii veneau cu sacii de grâu și plecau cu făina necesară pentru familie. Familia Ghionea a înțeles însă foarte repede că dezvoltarea nu poate veni doar din măcinat. Așa a apărut ideea brutăriei.
Povestea unui nume devenit brand
Puțini cunosc faptul că inclusiv numele „Ghionea” ascunde o întâmplare aparte. Potrivit Iulianei Ghionea, numele real al bunicului era „Gheonea”, însă la nașterea tatălui său s-a produs o eroare în acte, iar numele a fost trecut greșit ca „Ghionea”. În timp, aceasta a devenit forma oficială purtată de familie și ulterior de companie. „Cred că acesta a fost, până la urmă, cel mai firesc nume pentru un business construit în familie și dus mai departe de noi”, spune ea. Înainte de a deveni Moara Ghionea, compania a purtat alte două denumiri. Prima firmă s-a numit Armavipan SRL, un acronim format din numele fraților Arion, Victoria și Maria. Ulterior, societatea a devenit Moara Spicu SRL, iar apoi a primit numele familiei.
Primele zile ale morii și începuturile brutăriei
Moara din Chiscani a fost construită pe terenul unde funcționează și astăzi. La început, oamenii veneau cu grâul și porumbul pentru măcinat, iar activitatea era concentrată pe producția de făină, mălai și uruială. Exista inclusiv o presă pentru ulei.
În scurt timp, familia și-a dorit să extindă afacerea și să deschidă o brutărie. Acest pas a fost făcut în 1993, când a început producția de franzelă albă de 400 de grame. Producția era mică la început, însă cererea a crescut rapid. „Vindeam tot ce produceam. Aveam magazin în Brăila, pe strada Hepites, și magazinul de la fabrică, din Chiscani”, își amintește administratorul companiei. Distribuția se făcea cu duba familiei, încărcată la maximum. „Ajungeam în oraș și aproape că nu apucam să punem pâinea pe raft. Se vindea direct de la ușa mașinii”. În acei ani, afacerea era susținută aproape exclusiv prin muncă fizică și implicarea directă a familiei. Nu existau sisteme moderne, echipe mari de management sau tehnologii sofisticate. „Toată familia era implicată în tot ce însemna producție, distribuție și organizare”. Moara devenise rapid mai mult decât un business. Era un mod de viață.
Curajul care a schimbat piața: pâinea de un kilogram
La mijlocul anilor ’90, piața panificației devenea din ce în ce mai competitivă. Tot mai multe brutării apăreau în județ, iar diferențele dintre produse începeau să dispară.
Cristache Ghionea a înțeles că pentru a rezista pe piață era nevoie de ceva diferit. A luat atunci o decizie considerată riscantă pentru acea perioadă: introducerea pâinii de un kilogram – un produs care părea neobișnuit pentru acea perioadă.„Era singurul de pe piață care făcea o pâine atât de mare”, spune Ileana Ghionea. „Brăilenii erau obișnuiți cu franzela mică și nu înțelegeau de ce ar cumpăra o pâine atât de mare”, spune Ileana Ghionea. Modelul fusese inspirat din zona Făgărașului, însă în Brăila produsul era aproape necunoscut. Succesul nu a venit imediat. Familia a trebuit să convingă oamenii prin gust și calitate.
Avantajul major era faptul că Moara Ghionea producea propria făină, lucru rar pentru acea perioadă. ”Ceea ce l-a ajutat să convingă clenții a fost gustul și calitatea pâinii, care nu s-au schimbat și pe care le menținem și astăzi”, concluzionează Ileana Ghionea. În timp, pâinea de un kilogram a devenit produsul care a definit compania și unul dintre cele mai apreciate produse de panificație din zonă.
Investiții curajoase într-o perioadă nesigură



Pe măsură ce afacerea creștea, familia a continuat să investească, chiar și în perioade economice dificile. În 1997 a fost construită o brutărie nouă, mai mare, capabilă să susțină cererea tot mai ridicată. Au urmat silozurile pentru depozitarea cerealelor și laboratorul pentru analiza grâului. Cristache Ghionea s-a implicat inclusiv în dezvoltarea domeniului la nivel național. A fost unul dintre membrii fondatori ai ANAMOB — Asociația Națională de Morărit și Panificație. Prin intermediul asociației, în anii ’90, a ajuns în Statele Unite ale Americii, unde a urmat cursuri de specialitate.

Pentru România acelor ani, astfel de experiențe erau extrem de rare și au contribuit semnificativ la modernizarea afacerii. „A înțeles foarte devreme că trebuie să înveți permanent și să aduci idei noi dacă vrei să reziști”.
De la pâine, la cofetărie și patiserie
După consolidarea secției de panificație, familia a început diversificarea producției. Au apărut cozonacii, pâinea cu semințe, cornurile, covrigii și pâinea toast. În 2005, a fost deschisă gogoșeria, iar în 2011 compania a accesat fonduri europene pentru dezvoltarea cofetăriei și patiseriei. A fost una dintre cele mai dificile investiții. „Profitul a apărut după șapte-opt ani”, recunoaște Ileana Ghionea. Cu toate acestea, familia a continuat să creadă în proiect și să îl dezvolte. Unele dintre cele mai apreciate produse ale companiei au apărut spontan. Un astfel de exemplu este checul cu vișine. „Părinții mei aveau un vișin foarte mare în curte și într-o vară a făcut atât de multe fructe încât nu mai știam ce să facem cu ele”. După ce au glumit că ar putea face un chec cu vișine, au încercat rețeta, iar rezultatul a fost atât de apreciat încât produsul a rămas permanent în ofertă. „Uneori cele mai bune produse se nasc din momente spontane”.
Astăzi, Moara Ghionea produce torturi, prăjituri și candy bar-uri pentru evenimente, iar compania este prezentă constant la nunți, botezuri și aniversări din județ.
A treia generație și modernizarea businessului
Pentru Ileana Ghionea, alegerea de a continua afacerea familiei nu a fost una întâmplătoare. „Am crescut în sânul familiei Moara Ghionea”, spune ea. Vacanțele copilăriei și le petrecea în fabrică, unde observa fiecare etapă a producției.

„Îmi petreceam vacanța de vară printre cuptoare și miros de pâine caldă”. Curiozitatea de a înțelege procesul de producție a făcut-o să învețe toate aspectele afacerii — de la brutărie și distribuție, până la contabilitate și organizare. „Mereu m-a fascinat câtă muncă există în spatele unui produs atât de simplu cum este pâinea”.
Dorind să îmbine experiența practică cu pregătirea profesională, Ileana Ghionea a urmat cursurile Universității Politehnica din București, specializarea Controlul și Expertiza Produselor Alimentare. Ulterior, a studiat la Pacific Institute of Culinary Arts din Vancouver, unde a absolvit programul Baking and Pastry ca șefă de promoție. „Studiile ajută atât în relația cu echipa, cât și în interacțiunea cu autoritățile de control”, afirmă ea.
În 2022, când a preluat oficial compania, Ileana Ghionea a început un amplu proces de rebranding. „Valorile au rămas aceleași — grija pentru oameni, calitatea și respectul pentru muncă. Doar felul în care le comunicăm s-a schimbat”. Pentru ea, tradiția nu înseamnă blocare în trecut. „Un business care stagnează și nu se adaptează riscă să rămână în urmă”. În paralel, compania pregătește investiții pentru reducerea consumului de energie și tranziția către soluții sustenabile.
Secretul unei afaceri românești care rezistă de peste 30 de ani
Într-o piață dominată tot mai mult de corporații și lanțuri naționale, Moara Ghionea continuă să reziste prin apropierea față de comunitate. „Oamenii ne cunosc și au crescut cu produsele noastre. Cred că acesta este cel mai important lucru”.
Pentru familia Ghionea, succesul nu înseamnă doar vânzări. Înseamnă faptul că după trei generații, oamenii încă recunosc gustul pâinii lor. Înseamnă angajați care lucrează în companie de peste 20 de ani și sunt considerați parte din familie. Înseamnă continuitate într-o Românie în care foarte puține afaceri de familie reușesc să treacă testul timpului. „Moara Ghionea înseamnă grijă, pasiune și comunitate”, spune Ileana Ghionea. Iar povestea acestei afaceri demonstrează că uneori cele mai solide businessuri românești nu se nasc din planuri spectaculoase, ci din dorința simplă a unei familii de a nu mai cunoaște niciodată lipsa pâinii de pe masă.
FABRICAT ÎN BRĂILA
Cofetăria Marshal, renovare cu… bun gust
• Cofetăria Marshal din Piața Traian și-a redeschis porțile miercuri, 28 ianuarie, într-un spațiu complet reamenajat, aducând din nou în centrul orașului gustul deserturilor tradiționale și moderne • evenimentul a marcat nu doar relansarea unei afaceri de familie, ci și revitalizarea unei clădiri istorice din centrul Brăilei, cu sprijinul administrației locale
Mirosul de baclava proaspăt scoasă din cuptor și strălucirea prăjiturilor atent finisate au revenit, miercuri, 28 ianuarie, în Piața Traian. Cofetăria Marshal, unul dintre locurile deja consacrate pe harta dulce a Brăilei, și-a redeschis porțile într-un spațiu reamenajat, cu un nou aspect, dar cu aceeași promisiune: respect pentru tradiție și curajul de a merge mai departe, spre modern.
Redeschiderea a avut loc într-un cadru oficial, în prezența primarului municipiului Brăila, Marian Dragomir, și a viceprimarului Alexandru Jantea, evenimentul marcând nu doar relansarea unei afaceri de familie, ci și un nou pas în revitalizarea centrului istoric al orașului.
Între Orient și Occident: Vitrina care unește comunitățile Brăilei
Brăila a fost mereu un model de conviețuire, un mozaic de culturi unde turcii, grecii, armenii sau evreii și-au lăsat amprenta asupra gusturilor locale. La Marshal, această moștenire este vie. În vitrina dedicată tradiției, sarailii și baclavale ”tronează” la loc de cinste, ca o discretă reverență față de spiritul multicultural al Brăilei – oraș-port în care, de-a lungul timpului, aceste comunități au lăsat urme nu doar în arhitectură, ci și în gastronomie. Sunt prăjituri care nu au nevoie de prezentări sofisticate: vorbesc singure, prin gust și memorie. La doar câțiva pași distanță, însă, noul începe să câștige teren. Prăjiturile moderne, sub formă de fructe, intens colorate și aproape realiste, atrag privirea din vitrina alăturată, părând desprinse din paginile unei reviste de design culinar. Este acea trecere firească dintre tradiție și contemporan, dintre rețete clasice și tehnici moderne de cofetărie, pe care Cofetăria Marshal o face fără a pierde din identitate. ”Toate produsele sunt realizate în laboratorul propriu, din ingrediente de calitate, după rețete perfecționate în ani de experiență. Secretul… cred că pentru a te atrage, o prăjitură trebuie să arate bine prima dată”, spune cofetarul Bogdănel Monahov, omul din spatele deserturilor care, de peste 25 de ani, dau culoare și gust Brăilei.
O clădire cu istorie, o investiție cu sens
Evenimentul de redeschidere s-a bucurat de prezența primarului Marian Dragomir și a viceprimarului Alexandru Jantea, marcând o reușită nu doar culinară, ci și urbanistică. Clădirea istorică în care funcționează cofetăria a fost salvată prin eforturi comune: municipalitatea a reabilitat fațada și interioarele aflate în proprietate publică, respectând cromatica zonei vechi, în timp ce familia Monahov a investit resurse proprii pentru a transforma interiorul într-un spațiu modern și primitor.
Primarul Marian Dragomir a subliniat că administrația locală a susținut acest proiect pentru că orașul ”a câștigat încă o clădire istorică reabilitată”, obiectivul fiind acela ca centrul istoric al Brăilei să redevină un spațiu viu, frecventat și atractiv.
”Anul trecut, Primăria Brăila a reabilitat din fonduri proprii fațada și partea de interior care ne aparținea. Proprietarul a continuat lucrările în spațiul său. Am încercat să respectăm cromatica clădirilor învecinate, deja reabilitate, pentru a avea o imagine unitară în centrul istoric. Îi felicit pentru ceea ce au realizat, mai ales pentru unicitatea produselor – sarailii și baclavale care lipseau orașului nostru”, a transmis edilul-șef.
Cu această ocazie, municipalitatea a oferit un cadou simbolic administratorilor cofetăriei: un ceas care reprezintă simbolurile Brăilei din centrul istoric, un gest ce marchează legătura dintre timp, memorie și identitate urbană.
„Când există voință, se pot face lucruri frumoase”
Pentru Bogdănel și Mihaela Monahov, redeschiderea are și o puternică dimensiune personală. ”Am cumpărat spațiul anul trecut și, cu ajutorul domnului primar, am refăcut fațada. Primăria ne-a sprijinit cu actele, decopertarea, tencuiala, vopsirea, iar noi am schimbat geamurile, ușa din lemn stratificat și am tras utilitățile. Apoi am decis să facem un efort suplimentar și să reamenajăm și interiorul, pentru clienții noștri fideli”, explică proprietarul. Implicarea administrației locale este, în acest context, un exemplu de colaborare care arată că atunci când există voință de ambele părți, patrimoniul poate fi salvat, iar orașul poate câștiga spații vii, nu doar fațade frumoase.
O moștenire dulce cu parfum de mare, începută din pasiune
Numele cofetăriei nu este ales la întâmplare. Întrebat de la ce vine numele cofetăriei, Marshal, proprietarul ne-a spus că este un omagiu adus tatălui său, care a fost marinar şi de la care a auzit poveşti despre Insulele Marshall din Oceanul Pacific, poveşti pe care nu le-a uitat nici până azi. Astăzi, ”insulele” de savoare sunt chiar în laboratorul propriu din Piața Traian, unde se folosesc ingrediente de calitate pentru a crea de la banalele, dar delicioasele plăcinte cu dovleac, până la complexe torturi personalizate sau produse fără zahăr pentru cei cu nevoi speciale. Fondată în 2020, imediat după finalul stării de urgență, Cofetăria Marshal este o afacere de familie, construită pe un vis vechi de 20 de ani. Bogdănel Monahov, cofetar de meserie, spune că inițial și-a dorit să devină bucătar, dar drumul l-a dus spre cofetărie, sub îndrumarea unor maeștri cunoscuți ai Brăilei, precum Gica Apostolatu sau Gica Tarcia, care i-au insuflat dragostea pentru frumos și rigoarea meseriei.
”Am fost cofetarul Brăilei. Și sunt mândru că am pus umărul la succesul multor branduri locale din domeniu înainte de a-mi deschide propria afacere alături de soția mea, Mihaela”, spune acesta, cu o nostalgie asumată.
Experiența sa profesională include și activitatea de consultant tehnolog la o multinațională norvegiană, unde mai bine de un deceniu a predat concepte de prăjituri pentru lanțuri de supermarketuri, din mai multe țări europene. Toate aceste etape se regăsesc, astăzi, în fiecare desert expus în vitrina din Piața Traian.
Astăzi, cu un spațiu reînnoit și aceeași pasiune, Cofetăria Marshal rămâne un loc în care tradiția nu este un pretext, ci o valoare, iar modernul nu șterge trecutul, ci îl completează. Un loc care demonstrează că, în inima Brăilei, lucrurile făcute cu suflet au încă timp să crească.
Vă invităm să redescoperiți bucuria unui desert autentic, zilnic, în Piața Traian!
FABRICAT ÎN BRĂILA
Brăileni care croiesc istoria
• de peste două decenii, atelierul Romilitaria din Brăila, condus de Marius și Raluca Diaconu, realizează manual uniforme militare istorice, documentate cu precizie și reproduse fidel după modele de secol XIX și XX • este singurul atelier din România, în care istoria nu se citește, se coase, cusătură cu cusătură, până când trecutul prinde din nou viață, iar pasiunea pentru istorie se transformă în artă
Într-o casă veche din centrul istoric al Brăilei, timpul pare să fi rămas suspendat. Într-o cameră plină de stofe grele, nasturi, epoleți și schițe de secol XIX, Marius Diaconu își continuă munca în liniște, cu precizie de ofițer și sensibilitate de artist. De peste două decenii, prin atelierul Romilitaria, el redă viață uniformelor militare românești de epocă – de la cele purtate în vremea lui Alexandru Ioan Cuza până la cele ale armatei din Marele Război, un atelier născut din pasiune și perseverență, care a devenit, în timp, un reper pentru toți cei care iubesc istoria militară românească.
Pentru unii, e doar un meșteșug, pentru Marius Diaconu,”uniforma nu e doar o haină, e o poveste purtată pe umeri”, este o formă de respect pentru istorie. De la un simplu nasture la un vis împletit cu istoria”Eram copil, prin clasa a V-a, când am găsit un nasture vechi cu stema României. M-a fascinat. Mi se părea că țin în mână o bucățică de istorie. Așa a început totul”, își amintește Marius Diaconu. Acea curiozitate s-a transformat, peste ani, într-o pasiune solidă pentru uniformele militare, simbolurile și detaliile care spun mai mult decât manualele de istorie. După ani de documentare, colecționare și participare la reconstituiri istorice, Marius Diaconu a simțit nevoia să ducă lucrurile mai departe: să recreeze uniformele, cu aceeași fidelitate ca acum un secol. În 2002, împreună cu fratele sau Dragos Diaconu, pasionat și el de uniforma militară, a înființat societatea Romilitaria în București. Cinci ani mai târziu, împreună cu soția sa, Raluca Diaconu, inginer textilist, au pus bazele unui mic atelier de croitorie, într-o Brăilă care păstra încă ecoul garnizoanei de altădată. ”Brăila are o istorie militară aparte. Aici, totul te inspiră — de la clădirile vechi la portul Dunării, unde uniformele au fost mereu parte din identitate”, ne spune acesta.Arta exactității: cum se naște o uniformă istoricăFiecare piesă creată în atelierul Romilitaria e rezultatul unei documentări minuțioase: fotografii vechi, schițe din arhive, descrieri din regulamente militare și studii de epocă, colaborarea cu muzeografi, experți în domeniu. ”O uniformă autentică înseamnă respect pentru detaliu. Trebuie să cunoști textura stofei, tipul de ață, forma exactă a epoleților, croiul sacoului. Nu putem lucra după imaginație. E o muncă între istorie, meșteșug și știință ”, ne-a explicat Marius Diaconu. Procesul complet, de la documentare la finisaj, poate dura între două săptămâni și câteva luni, în funcție de complexitate. ”Lucrăm manual. Avem și o mașină de cusut veche, dar fidelă, și multă răbdare. Uneori, o cusătură greșită poate compromite întreg echilibrul vizual al uniformei”, precizează Marius. Despre soția sa, Raluca, acesta spune că aduce atelierului acea precizie fără de care uniformele n-ar putea fi la fel de reușite: ”Raluca are o precizie extraordinară. Ea știe să traducă un desen istoric în linie de croi modernă, fără să piardă spiritul epocii. E un echilibru între autenticitate și tehnică”.Uniforme care spun povești: de la Cuza la Marele RăzboiÎn aproape 25 de ani de activitate, Romilitaria a reprodus uniforme din toate perioadele armatei române moderne: de la epoca Unirii Principatelor și uniformele ofițerilor lui Cuza, până la uniformele de campanie din Primul Război si al Doilea Mondial și ținutele elegante ale ofițerilor Regatului României. ”Cea mai dificilă uniformă? Probabil cea a Cavaleriei și a Gărzii Regale, cu broderii aurii și epoleți din fir metalic. E o lucrare care cere răbdare și respect pentru simetrie. Dar când o vezi gata, parcă se aude fanfara militară!”. Unii clienți sunt colecționari pasionați, alții instituții culturale, muzee, teatre sau producători de film. Romilitaria a realizat uniforme pentru filmul ”Restul e tăcere” (regia Nae Caranfil), dar și pentru expoziții din România și din străinătate. ”Uniformele românești sunt admirate în afară. Au o eleganță discretă, o linie curată, care le diferențiază de cele occidentale”.Pentru Marius Diaconu, uniforma e o lecție despre identitate, disciplină și frumusețe, ”uniforma reflectă epoca. Printr-un simplu croi poți înțelege mentalitatea unei generații: cât de mult conta prestanța, cât respect exista pentru formă și simbol”.
În atelier, fiecare nasture, panglică sau broderie este tratată cu respectul datorat unei relicve culturale. ”Când lucrăm la o uniformă de 1877, nu ne gândim doar la estetică. Ne gândim la omul care a purtat-o — un ofițer care poate a luptat pentru independență. Fiecare cusătură e un gest de memorie”, a mai adăugat acesta.
Mâinile care dau viață uniformeiLa bunul mers al atelierului contribuie și cele trei croitorese care lucrează zi de zi alături de soții Diaconu. ”Obiectul finit este rezultatul nu doar al muncii noastre, ci și al acestor femei extraordinare, care cos cu răbdare și pasiune. Am reușit să le insuflăm dragostea pentru uniformă și pentru detaliu, iar ele sunt mândre de fiecare dată când rezultatul final îl mulțumește pe Marius Diaconu”, spune Raluca Diaconu, zâmbind.
Cele trei mărturisesc că fiecare uniformă este o poveste în sine.”Nu e doar o lucrare. Când începem o uniformă nouă, ne gândim la omul care a purtat-o, la istoria din spatele ei. Sunt zile în care coasem zeci de ore, dar nu ne plângem – pentru că la final vedem o bucată de istorie în fața noastră. Asta ne face să fim mândre că facem parte din echipa Romilitaria”. Pentru ele, satisfacția cea mai mare este reacția lui Marius Diaconu atunci când verifică uniforma terminată. ”Când ne spune că e bine, că arată ca în fotografiile de epocă, e cea mai frumoasă răsplată. Simțim că am făcut parte dintr-o poveste mai mare decât noi”, au mai precizat acestea.
Din Brăila spre lume: un brand discret, dar autenticDeși puțin cunoscut publicului larg, Romilitaria este un brand respectat în comunitatea pasionaților de patrimoniu militar. Comenzile au venit, în timp, din Germania, Franța, Italia și chiar Japonia, de la colecționari și reenactori istorici care apreciază exactitatea românească. ”Nu facem publicitate. Clienții ne găsesc pentru că văd calitatea lucrărilor. E un domeniu în care nu există compromis: fie e autentic, fie nu e deloc”, ne-a împărtășit Marius. Atelierul nu produce în serie. Fiecare piesă e unică, iar multe sunt realizate la comandă pentru expoziții tematice, parade istorice sau proiecte cinematografice. Un vis pe termen lung: Muzeul Uniformei RomâneștiDe-a lungul anilor, Dragoș, Marius și Raluca Diaconu au adunat o impresionantă colecție de uniforme, documente și accesorii militare autentice. Visul lor este ca această colecție să devină un muzeu accesibil publicului: Muzeul Uniformei Românești. ”Avem sute de uniforme, fotografii, medalii. Nu vrem să le ținem ascunse. Vrem să spunem poveștile oamenilor care au purtat aceste haine. Un muzeu dedicat uniformelor ar fi o premieră în România și un mod de a educa prin frumusețea detaliului”, a precizat Marius Diaconu.Când vorbește despre munca sa, Marius Diaconu nu se consideră artist, ci meșteșugar:”Cuvântul artist e frumos, dar în munca noastră e nevoie mai mult de rigoare. Înveți din fiecare greșeală, din fiecare model. Când reușești să refaci o uniformă veche de 150 de ani, ai senzația că ai dat timpul înapoi”. Pentru el, Brăila rămâne locul perfect pentru această muncă: ”Aici simți istoria la fiecare pas. Fiecare clădire are o poveste, fiecare stradă e o arhivă. Poate de aceea uniformele par mai vii aici”.
Într-o lume dominată de fast fashion și superficialitate, atelierul Romilitaria e o formă de rezistență culturală. ”Uniforma te obligă la respect. Când o îmbraci, stai altfel, vorbești altfel. E o punte între generații. Tinerii care vin la reconstituiri învață, fără să-și dea seama, ce înseamnă demnitatea”. Când e întrebat ce uniformă l-ar reprezenta cel mai bine, răspunde fără ezitare: ”Cea a unui ofițer român din 1916. Elegantă, sobră, dar cu un aer idealist. Așa mi-ar plăcea să rămână și Romilitaria — un atelier care lucrează cu inimă și respect pentru trecut”.
Din pasiune personală către o misiune culturalăFondat în 2002 de familia Diaconu, atelierul este singurul din România specializat în realizarea manuală a uniformelor militare istorice, pentru muzee, colecționari, instituții culturale și filme. Fiecare piesă este documentată istoric, croită manual și finisată după standarde de epocă. De la Brăila, poveștile costumelor militare românești călătoresc acum în toată lumea. În anul 2017, Dragoș, Marius și Raluca Diaconu, fondează Asociația Romilitaria, cu sediul în Brăila. Prin această structură, activitatea atelierului capătă o nouă dimensiune culturală: participarea la expoziții, reconstituiri și evenimente dedicate patrimoniului militar românesc, unde sunt prezentate uniforme și accesorii din colecția personală. ”Ne-am dorit să ducem povestea mai departe, dincolo de atelier. Nu doar să coasem uniformele, ci să le arătăm oamenilor, să le explicăm simbolurile și să le redăm demnitatea. Asociația ne-a oferit această libertate culturală.” Prin Asociația Romilitaria, echipa Diaconu a participat la evenimente tematice naționale, expoziții organizate în muzee și instituții publice, contribuind la educarea publicului tânăr și la redescoperirea tradițiilor militare românești.
























