RELIGIE
A început Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Cât durează și în ce zile este dezlegare la pește
Astăzi, credincioșii ortodocși intră în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, una dintre perioadele importante de pregătire spirituală din timpul verii.
Acest răstimp, dedicat rugăciunii, cumpătării și întăririi credinței, precede sărbătoarea celor doi mari apostoli ai creștinismului.
Deși este cunoscut și prin regulile alimentare specifice, semnificația sa depășește aspectul material, fiind privit ca un moment de apropiere de Dumnezeu și de reflecție asupra propriei vieți sufletești.
Comparativ cu alte posturi de peste an, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este considerat mai ușor de urmat. Totuși, pentru cei care aleg să-l respecte, el reprezintă o perioadă de disciplină interioară, rugăciune și implicare în fapte bune, având un rol important în viața spirituală a credincioșilor.
Când începe și cât durează postul în 2026
Durata Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel diferă de la un an la altul, fiind stabilită în funcție de data Paștelui și de succesiunea sărbătorilor pascale.
Spre deosebire de alte posturi cu perioadă fixă, acesta începe după Duminica Tuturor Sfinților și se încheie înaintea praznicului din 29 iunie.
În anul 2026, postul începe pe 8 iunie și se desfășoară până la 28 iunie inclusiv. Astfel, credincioșii au la dispoziție aproximativ trei săptămâni pentru rugăciune, reculegere și consolidarea vieții duhovnicești.
Durata sa se numără printre cele mai mari din ultimii ani, oferind mai mult timp pentru pregătirea sufletească înaintea sărbătorii dedicate celor doi apostoli.
Zilele cu dezlegări la pește
Chiar dacă se întinde pe aproximativ 21 de zile, acest post este considerat mai puțin sever decât alte perioade de abstinență din calendarul ortodox. Unul dintre motive este numărul mare al zilelor în care există dezlegare la pește.
Potrivit rânduielilor bisericești, între 8 și 28 iunie sunt mai multe zile în care consumul de pește este permis, în special sâmbăta și duminica, dar și cu ocazia anumitor sărbători religioase.
În plus, marțea și joia există dezlegare la untdelemn și vin, conform tipicului fiecărei săptămâni.
Aceste prevederi fac ca postul să fie mai accesibil din punct de vedere alimentar, fără a diminua însă importanța dimensiunii sale spirituale.
Importanța postului în tradiția ortodoxă
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel are rădăcini vechi în istoria creștinismului și este considerat o perioadă de pregătire sufletească înaintea cinstirii celor doi mari propovăduitori ai Evangheliei.
Dincolo de regulile privind alimentația, credincioșii sunt chemați să cultive virtuți precum smerenia, iertarea, cumpătarea și dragostea față de aproapele.
Originea acestei rânduieli este legată de primele secole creștine. Documentele bisericești menționează existența sa încă din secolul al IV-lea, când era cunoscută sub denumirea de „Postul Cincizecimii”.
Tradiția spune că, după Pogorârea Sfântului Duh, apostolii petreceau un timp în rugăciune și înfrânare înainte de a porni la propovăduirea credinței creștine.
De-a lungul timpului, această practică s-a păstrat, iar postul a devenit un simbol al pregătirii spirituale și al continuității tradiției ortodoxe. Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt considerați figuri esențiale ale Bisericii primare, contribuind decisiv la răspândirea creștinismului în lume.
Deși au avut misiuni și experiențe diferite, cei doi sunt uniți prin aceeași credință și prin devotamentul față de învățătura lui Hristos, fiind exemple de dăruire și slujire pentru generațiile de credincioși.
Ce este recomandat să fie evitat în această perioadă
În timpul Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, accentul nu este pus doar pe restricțiile alimentare, ci și pe comportamentul și viața spirituală a credincioșilor.
Tradiția ortodoxă recomandă evitarea petrecerilor și a manifestărilor festive, iar în această perioadă nu se oficiază, de regulă, cununii religioase.
Din punct de vedere alimentar, sunt excluse produsele de origine animală, precum carnea, laptele, ouăle și brânzeturile, cu respectarea dezlegărilor prevăzute de calendarul bisericesc.
Totodată, postul presupune și o disciplină morală. Credincioșii sunt îndemnați să evite certurile, vorbele jignitoare, judecarea aproapelui și gândurile negative, acordând mai multă atenție răbdării, iertării și faptelor de milostenie.
Participarea la slujbe, intensificarea rugăciunii și sprijinirea persoanelor aflate în nevoie sunt considerate elemente importante ale acestei perioade de pregătire sufletească.
Postul se încheie pe 28 iunie, în ajunul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, celebrată în fiecare an la data de 29 iunie, una dintre cele mai importante zile din calendarul ortodox.
RELIGIE
30 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei
• evenimentul de acum trei decenii a fost sărbătorit în toate lăcașele de cult din Brăila și Galați • vineri, 16 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a oficiat Sfânta Liturghie în Capela Seminarului „Sf. Andrei” • vineri seară, a fost organizat un Pelerinaj al Luminii, la care au luat parte elevi de seminar, tineri și credincioși
Zilele de 16 și 17 octombrie reprezintă momente de mare încărcătură spirituală pentru Eparhia Dunării de Jos, întrucât, exact acum 30 de ani, în aceste zile, moaștele Sfântului Apostol Andrei au binecuvântat poporul dreptmăritor de la Galați și Brăila.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române – pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei -, în data de 16 octombrie 1996, la ceas de Vecernie, ajungeau la Galați moaștele primului Apostol al lui Hristos, Ocrotitorul Galațiului și al întregii eparhii, dar și Ocrotitor spiritual al României.
„Plini de evlavie, de bucurie și de entuziasm, credincioșii de la Dunăre au întâmpinat atunci Sfintele moaște ale Sfântului Andrei, venite la Galați de la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, de la Iași, după ce au stat acolo câteva zile, mângâind și oferind ajutor sutelor de mii de credincioși din întreaga țară. În fiecare an, în aceste zile, în Arhiepiscopia Dunării de Jos sunt oficiate slujbe speciale și sunt rostite rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu de slujitorii și credincioșii acestei eparhii, prin mijlocirea și ajutorul Sfântului Apostol Andrei”, ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, părintele Rareș Bucur.
În acest an, sărbătoarea a fost deschisă încă de joi, 15 octombrie, când clerici din cadrul Centrului Eparhial și de la parohii au mers la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Andrei” din Galați (unde învață și brăileni) pentru a-i binecuvânta pe elevi. Cu acest prilej, tinerii seminariști au vizionat documentarul „30 de ani de apostolat al Sfântului Andrei la Dunărea de Jos”, realizat de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Vineri, 16 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Capela din cadrul Seminarului ocrotit de Apostolul românilor, unde a adus spre venerare, din patrimoniul sacru al Reședinței arhiepiscopale, racla ce adăpostește o părticică din moaștele Sfântului Apostol Andrei. La slujbă au fost prezenți elevii de la clasele primare, gimnaziale și liceale din cadrul Seminarului „Sf. Andrei”, clerici, cadre didactice.
În cuvântul adresat celor prezenți la slujbă, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre momentul de mare profunzime duhovnicească al primirii Sfintelor Moaște ale Sf. Andrei în Eparhia Dunării de Jos, în urmă cu 30 de ani și le-a mulțumit tinerilor seminariști, urmași ai Încreștinătorului românilor.
Înaltpreasfinția Sa a arătat că peste 500 de elevi au participat la programul închinat Sfântului Apostol Andrei, luând parte la Liturghie, primind Sfânta Împărtășanie și promițând să aprindă ca voluntari candela credinței în familiile lor.
Ierarhul a vizitat mai apoi târgul caritabil organizat în curtea școlii de elevii de la clasele primare. În urma vânzării produselor realizate de ei, un tată din localitatea Tulucești, care își crește singur cei trei copii, va fi ajutat să-și achiziționeze lemne pentru iarnă.
Tot vineri, 16 octombrie, a fost organizat un Pelerinaj al Luminii la care au luat parte elevi de seminar, tineri și credincioși. Manifestările au continuat sâmbătă, 17 octombrie 2026, cu Sfânta Liturghie arhierească oficiată la Catedrala Arhiepiscopală, precum și cu acțiuni de sprijinire a persoanelor aflate în nevoi – acțiuni ce reflectă dimensiunea filantropică a acestei mari sărbători.
RELIGIE
Credincioșii sunt așteptați la hramul Bisericii „Sfânta Parascheva”
• brăilenii sunt așteptați să se închine la Icoana Cuvioasei – Ocrotitoare a Moldovei și a întregii Românii și să se roage pentru binele și sănătatea celor dragi
Mâine este zi de hram la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, din vecinătatea Pieței Concordia. Credincioșii sunt așteptați să se închine, cu credință și cu evlavie, la Icoana Cuvioasei – Ocrotitoare a Moldovei și a întregii Românii; în acest timp, zeci de mii de credincioși din toată România, inclusiv brăileni, participă la hramul Sfintei Parascheva de la Iași.
Ridicată prin strădania preoţilor şi a credincioşilor brăileni, cu binecuvântarea ierarhului Dunării de Jos, noua biserică a Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, sfințită în urmă cu mai bine de un deceniu, este cel de-al patrulea lăcaș sfânt închinat Cuvioasei, din cele ctitorite la Brăila în decurs de un secol și jumătate.
Prima biserică, construită la finele secolului al XIX-lea, s-a surpat de la sine, din pricina unui defect de proiectare, a doua a fost mai degrabă un paraclis, iar cea de a treia – copie fidelă a Catedralei de la Timişoara, a fost dinamitată de regimul comunist și făcută una cu pământul în anul 1964, în numele „sistematizării” orașului.
Piatra de temelie a actualei biserici „Sf. Cuv. Parascheva” a fost pusă în decembrie 2005, de către Părintele Arhiepiscop Casian, pe un teren aparţinând parohiei. Construcţia noului lăcaş s-a dorit a fi o reparaţie morală menită să îndrepte nedreptăţile istorice la care a fost supusă Parohia Sfânta Parascheva de-a lungul anilor.
Proiectul a fost întocmit de către Institutul de Arhitectură din Galaţi, fiind vorba de o construcţie solidă, ridicată în stil bizantin, cu trei turle, naos, pronaos şi altar. În anul 2006, s-a turnat fundaţia sfântului lăcaş până la cota zero, iar până în anul 2012 s-au ridicat zidurile şi turlele, întreaga construcţie fiind „la roşu”.
În acelaşi an, biserica a fost acoperită cu tablă din cupru. Au fost realizate, mai apoi, tencuielile interioare şi exterioare, catapeteasma, stranele şi iconostasele de lemn – toate din lemn de stejar sculptat de Grigore Tamaslacaru, din Târgu Neamţ. Biserica a fost sfinţită în anul 2014, de către ÎPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos. Tot atunci, bisericii i s-a oferit cel de-al doilea hram, cel al Sfântului Mucenic Sava de la Buzău, sfânt român, martirizat în sec. IV d.H., de către barbarii goţi.
Pictura murală a bisericii a fost realizată în tehnica frescă de către pictorul Ciprian Buzuloi, din Bucureşti, iar icoanele împărăteşti de la catapeteasmă sunt opera pictorului Adrian Rusu. Trebuie precizat faptul că Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a fost construită exclusiv din daniile credincioşilor şi din veniturile parohiei, proiectul iniţial fiind de 3 milioane de lei.
La exteriorul sfântului lăcaș, au prins viaţă sfinţii români, realizaţi în tehnica mozaic de maestrul Daniel Codrescu, pictorul Catedralei Mântuirii Neamului din Bucureşti.
























