Păsări din România (XLVII)

Este o perioadă în care păsările cuibăresc, sunt pe fugă tot timpul după hrana necesară creșterii puilor și de aceea am zis să vă prezint două specii de păsări care mie îmi plac foarte mult.

În Brăila, aceste două specii sunt observate diferit. Mai des poate fi observată egreta mică, ea fiind o prezență constantă pe marginea canalelor de irigații.

În ceea ce privește cealaltă specie, este observată mai greu, se ferește de oameni, iar pentru câteva fotografii bune am fost nevoit să urmăresc câteva exemplare câteva zile și vreo opt ore.

Țigănuș (Plegadis falcinellus)

Este o specie de pasăre de talie medie. Sexele au colorit identic. Penajul este închis la culoare, în general negru, însă penele au un reflex metalic în lumină directă. În penaj de vara, penele de pe spate, gât și abdomen au nuanțe cărămiziu-maroniu închis. Ciocul este lung și curbat în jos. Lungimea corpului este de 55-65 cm și are o greutate medie de 350–840 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 88-105 cm.

Distribuție – În România specia cuibărește fragmentat în câteva colonii în Delta Dunării, zonele umede de-a lungul Dunării, în zonele umede din Bărăgan și sudul Moldovei.

Fenologie – Cuibărește în România, fiind migrator. Sosește devreme, începând cu sfârșitul lui martie și pleacă înspre sudul continentului și Africa (unde iernează) toamna (unele exemplare rămân până mai târziu, plecând în octombrie, uneori chiar noiembrie).
Habitate – Specia preferă pentru cuibărire zonele umede cu apă dulce sau salmastră puțin adâncă, cum sunt lacurile, luncile râurilor, zonele inundabile, estuarele, lagunele etc., cu vegetație înaltă (stuf) sau arbori și tufe (pentru amplasarea cuiburilor). În timpul migrației poate fi văzut hrănindu-se la marginea habitatelor acvatice, unde exista apă de mică adâncime cu fund mâlos.
Hrană – Se hrănește cu nevertebrate asociate habitatelor acvatice (insecte adulte sau larve, viermi, moluște etc), pe care le extrage din mâl cu ajutorul ciocului lung. Consumă și animale mai mari (amfibieni, șopârle, șerpi sau pui de păsări), adesea și din zonele adiacente bazinelor acvatice.

PopulaȚie – În România, estimările arată o populație de aproximativ 2 000 – 3 000 de perechi cuibăritoare. Având o populație atât de mare și un teritoriu de răspândire imens, specia este clasificată ca ”Risc scăzut”. Tendința populațională în Europa este considerată descrescătoare. În România tendința este deocamdată necunoscută.

Reproducere – Perioada de reproducere începe în aprilie. Femela depune de obicei 3-4 ouă. Incubarea durează 20-23 de zile. Puii devin zburători la 25-28 de zile. Perechile cuibăresc colonial, uneori în număr foarte mare (există colonii de mii de perechi), adesea asociate cu specii de Ardeide. Cuiburile sunt construite din crenguțe și vegetație acvatică, amplasate în masivul de stuf sau pe tufe mari și arbori.

AmeninȚĂri Și mĂsuri de conservare – Specia este amenințată de degradarea și dispariția zonelor umede naturale, în special din cauza expansiunii agriculturii. Tăierea tufelor și a arborilor precum și arderea stufului, pot avea efect distructiv asupra zonelor de cuibărit.

Egretă mică (Egretta garzetta)

Este o specie de stârc de mărime medie, ce prezintă dimorfism sexual redus, masculul fiind puțin mai mare decât femela. Egreta mică are corpul elegant, cu gâtul lung și subțire, picioare negre cu degetele galbene în contrast puternic, și ciocul negru, sub forma unui pumnal, baza ciocului fiind uneori galbenă. În penajul nupțial prezintă două pene albe, foarte lungi și elegante, care pornesc de pe ceafă. Lungimea corpului este de 55 – 65 cm, anvergura de 86 – 104 cm, iar greutatea este de 280 – 710 g.

Distribuție – În România, specia cuibărește fragmentat pe tot teritoriul țării, în zone umede aflate la altitudini mici.
Fenologie – Specia cuibărește în România, fiind o specie migratoare. Sosește la începutul lunii aprilie, uneori sfârșit de martie, și pleacă spre zonele de iernare în lunile septembrie/octombrie.
Habitate – Specia preferă zonele umede cu ape puțin adânci, atât stătătoare cât și curgătoare, de obicei dulcicole, cum sunt: lacurile, mlaștinile, marginile de râuri, având nevoie pentru cuibărire de zone cu arbori sau tufe în proximitatea zonelor umede. Pentru hrănire poate fi întâlnită în mai multe tipuri de habitate, frecventând des și zonele cu bălți temporare, mai ales în perioada de pasaj.
Hrană – Este o specie carnivoră oportunistă, consumând insecte terestre și acvatice, moluște, crustacee, păianjeni, viermi, dar și vertebrate, incluzând: amfibieni, reptile, micromamifere, păsări de dimensiuni mici și o varietate mare de specii de pești, de obicei de dimensiuni mici.
PopulaȚie – Populația din România este estimată la 4000 – 8000 de perechi, tendința populațională la nivel național fiind deocamdată necunoscută.

Reproducere – Perioada de reproducere începe în luna aprilie. Femela depune de obicei 1-7 ouă. Incubarea durează 21-25 de zile. Puii devin zburători la 40-45 de zile. Perechile cuibăresc colonial, adesea în colonii mixte cu alte specii de Ardeidae, țigănuși sau cormorani, uneori numărând mii de cuiburi. Cuiburile sunt de dimensiuni medii, construite din crengi și stuf.

AmeninȚĂri Și mĂsuri de conservare – Principala amenințare o constituie arderea stufului, chiar și în afara perioadei de vegetație, datorită faptului că amplasarea coloniilor se face uneori în stuful masiv. Tăierea tufelor și a arborilor, pot avea efect distructiv asupra zonelor de cuibărit. O altă amenințare este legată de pierderea suprafețelor de habitat pentru cuibărit, prin managementul nefavorabil al zonelor umede, care duce la scăderea nivelului apei și implicit reducerea suprafețelor de stuf.

Sursa de informare:
https://pasaridinromania.sor.ro/specii/185/tiganus-plegadis-falcinellus
https://pasaridinromania.sor.ro/specii/179/egreta-mica-egretta-garzetta