Păsări din România (XLVI)

Am avut câteva zile libere, acum de sărbători, și am ieșit în teren în câteva locuri. Am avut șansa să văd specii noi de păsări și de aceea am decis să vă prezint două dintre ele, fiind vorba despre rața cârâitoare și corcodelul cu gâtul roșu.

Rața cârâitoare (Spatula querquedula)

Este o rață de talie mică, ușor mai mare comparativ cu rața mică. Specia prezintă dimorfism sexual, însă este mai puțin accentuat. Masculul are capul maro-purpuriu cu o sprânceană mare și albă ce se prelungește până la lateralul cefei; pieptul este maro întunecat, flancurile gri, scapularele negru cu alb sunt ascuțite. În penajul de eclipsă, masculul seamănă cu femela, dar păstrează coloritul aripii, cu gri-albăstrui pe jumătatea anterioară. Femela seamănă cu rața mică, însă diferă prin talia ușor mai mare, ciocul lung, drept și complet gri (fără portocaliu la bază); dungile închise de pe obraji și lorumul deschis, ce dau un aspect ușor dungat capului; de asemenea lipsesc petele deschise de pe lateralele cozii. În zbor, sunt vizibile pe aripi cele două benzi terminale; banda de pe secundare fiind mai lată decât cea formată de supraalarele secundare mari. Juvenilii seamănă cu femela, dar abdomenul este mai puțin albicios, iar banda terminală albă este îngustă. Lungimea corpului este de 37-41 cm, anvergura de 58-69 cm, iar greutatea este de 260-520 g în cazul masculului și 240-585 în cazul femelei.

Etimologia denumirii Știintifice – Numele de gen (Spatula) provine din cuvântul latin spathula un fel de lingură, cu referire la ciocul lung și masiv al păsării. Numele de specie (querquedula) provine din cuvântul grecesc kerkion care se referă la o pasăre de pasaj.

Distribuție – Rața cârâietoare are o distribuție Palearctică, fiind prezentă ca specie cuibăritoare din vestul Europei (inclusiv insulele Britanice) până în Japonia și Kamceatca, în zone temperate. În România specia cuibărește pe întreg teritoriul, în zonele joase de câmpie și podișuri, însă dispersat și în numere mici. Numere mai mari în perioada de cuibărit se înregistrează în Delta Dunării. În perioada de migrație poate fi văzută în special pe ochiurile de apă întinse (lacuri naturale, acumulări etc.).
Fenologie – Specia cuibărește în România, fiind migratoare. Sosește devreme, începând cu luna februarie sau martie și pleacă înspre zonele de iernare din Africa, pe la sfârșitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie.

Habitate – În perioada de cuibărire preferă habitatele acvatice de apă dulce, puțin adâncă, de la șes și din stepe, cu vegetație abundentă. În timpul pasajului și a iernării frecventează mlaștini sau lagune de coastă atât cu apă dulce, cât și cu apă salmastră, cu condiția să existe o vegetație marginală parțial scufundată.

Hrană – Este o specie omnivoră și oportunistă, care se hrănește în special pe parcursul nopții, dar și ziua dacă nu este deranjată. Se hrănește în principal cu nevertebrate acvatice (crustacee, moluște, viermi, insecte și larvele acestora) și hrană de origine vegetală (semințe, rădăcini, tuberculi și plante acvatice). Consumă de asemenea și vertebrate mici, cum sunt amfibienii și peștii de dimensiune mică.
PopulaȚie – Populația din România este estimată la 520-5200 de perechi, tendința populațională la nivel național fiind deocamdată necunoscută.

Reproducere – Perioada de reproducere se desfășoară începând cu lunile aprilie/mai. Femela depune o singură pontă pe an, formată din 8-11 ouă pe care le clocește singură pentru o perioadă de 21-23 de zile. Masculul, de obicei, apără teritoriul perechii. Puii sunt capabili de zbor la 35-40 de zile de la eclozare. Păsările cuibăresc izolat, uneori și în grupuri libere, amplasând cuiburile la câțiva metri distanță. Cuibul este construit de către femelă și constă într-o adâncitură căptușită cu material vegetal, puf și câteva pene; acesta este amplasat pe smocuri de vegetație sau pe malurile apei.

AmeninȚĂri Și mĂsuri de conservare – Principalele amenințări asupra speciei sunt legate de managementul defectuos al zonelor umede, printre care: pierderea sau degradarea habitatelor acvatice în zonele de cuibărire și în zonele de iernare prin regularizarea cursurilor răurilor, acțiuni de desecare etc. În zonele de iernare specia este expusă riscului dat de gripă aviară și vânătorii. Alte amenințări sunt: distrugerea cuiburilor prin cosirea timpurie a stufului sau incendierea vegetației de pe malul apei, intoxicarea cu plumb în urma ingerării alicelor de plumb etc.

Corcodel cu gât roșu (Podiceps grisegena)

Este o speciei de corcodel de talie mare. Nu există dimorfism sexual, ambele sexe având penajul de vară negru pe creștet, alb-cenușiu pe lateralele capului, gâtul roșcat, spatele negru-cenușiu și lateralele corpului de culoare alb-cenușiu. Ciocul are baza galbenă și vârful negru, juvenilii având ciocul complet galben. Penajul de iarnă este asemănător, dar cu nuanțe mai șterse, penajul roșcat de pe gât fiind foarte redus ca suprafață și intensitate a culorii. Lungimea corpului este de 40 – 50 cm și greutatea de 550 – 1000 g.

Etimologia denumirii Știintifice – Numele de gen, Podiceps, provine din cuvintele latine podicis – partea terminală a abdomenului și pes – picior, cu referire la poziția picioarelor înspre capătul abdomenului. Numele de specie, grisegena, provine din cuvintele latine griseus – gri și gena – obraz.

Distribuție – Specia are o distribuție largă la nivel global, fiind prezentă în America de nord, Europa, estul și vestul Asiei. În Europa, specia lipsește din sud-vestul continentului. Populația Europeană iernează în sudul, sud-estul și nordul Europei, mai ales în zonele de coastă. În România specia cuibărește izolat în zone umede, mai ales pe cursul Dunării și în Delta Dunării.
Fenologie – Specia cuibărește în România, fiind o specie parțial migratoare, existând indivizi care rămân în România și în perioada rece.

Habitate – Preferă habitatele umede cu ape puțin adânci, unde vegetația submersă este abundentă. Cuibărește de asemenea și pe râuri cu ape line sau brațe moarte, dar și în ape sărate acolo unde sunt golfuri izolate.

Hrană – Corcodelul cu gât roșu se hrănește preponderent cu pești și cu nevertebrate atașate prin ecologia lor de mediul acvatic, cuprinzând libelule, cărăbuși, moluște, crustacee etc.
PopulaȚie – Populația din România este estimată la 500 – 800 de perechi cuibăritoare, tendința populațională fiind descrescătoare.

Reproducere – Perioada de reproducere se desfășoară în intervalul aprilie – august. Depune o pontă pe an (rareori două ponte), formată din 2 – 6 ouă care sunt incubate pentru o perioadă de 21 – 24 zile. Puii sunt capabili de zbor al 7 – 9 săptămâni de la eclozare, dar devin independenți mai devreme. Cuibul este format din materiale vegetale sub forma unei platforme ancorate de vegetația acvatică sau construite direct pe substrat acolo unde apa este foarte puțin adâncă.

AmeninȚĂri Și mĂsuri de conservare – Principalele amenințări asupra speciei sunt legate de pierderea sau degradarea habitatelor propice pentru cuibărire prin acțiuni ca: management defectuos al zonelor umede, desecarea, incendierea vegetației palustre, modificarea malurilor, deranjul în perioada de cuibărire etc. Alte amenințări importante asupra speciei sunt: impactul cu turbinele eoliene (specie deplasându-se în zbor preponderent noaptea), introducerea speciilor alohtone de pești care reprezintă competiție pentru hrană, capturarea accidentală în plase de pescuit etc.

Sursa de informare:

https://pasaridinromania.sor.ro/specii/165/corcodel-cu-gat-rosu-podiceps-grisegena

https://pasaridinromania.sor.ro/specii/212/rata-caraitoare-spatula-querquedula