Mergi la conţinutul principal
Schimbări de directori în prag de nou an școlar

Cinci dintr-o lovitură

* inspectorul școlar general, Cătălin Canciu, a demis ieri cinci directori ai unor unități de învățământ din Brăila * este vorba despre managerii școlilor din Chiscani și Surdila Găiseanca, directorul Liceului “G. Vâslan” Făurei și directorul adjunct al Liceul “C. Angelescu” Ianca, dar și pe directoarea de la Școala Gimnazială “Fănuș Neagu” * în locul lor au fost numiți prin detașare alți directori, la Școala “Fănuș Neagu” fiind numită Emilia Marilena Luntaru (fostă Meiroșu), membră PNL și fost deputat PSD * Cătălin Canciu ne-a declarat că nu se poate vorbi de o politizare a învățământului cu membri PNL, argumentând că schimbările la aceste școli erau necesare fie pentru că din punct de vedere managerial nu s-au dovedit competenți directorii, fie din diverse alte motive

 

Cinci directori de școli au fost schimbați de la o zi la alta de inspectorul școlar general Cătălin Canciu! Vorbim de managerii a trei școli gimnaziale - “Fănuș Neagu” din municipiu, Chiscani și Surdila Găiseanca și două licee - “G. Vâslan” Făurei și “C. Angelescu” Ianca (directorul adjunct). Mai exact, la Școala Gimnazială Chiscani, directorul Anghel Mihai a fost înlocuit cu prof. Georgeta Condruz, iar la Școala Gimnazială Surdila Găiseanca, directorul Ionela Mihalcea a fost înlocuit cu prof. Iuliana Istrate. La Liceul Teoretic “G. Vâslan” Făurei, directorul Gabriela Claudia Petrovici a fost înlocuit cu prof. Viorel Ciucașu, în timp ce la Liceul Teoretic “C. Angelescu” Ianca, directorul adjunct Florica Iancu a fost înlocuită cu prof. Anca Adriana Caraman. În final, la Școala Gimnazială “Fănuș Neagu” (Școala nr. 2), directoarea Roxana Daniela Vasile a fost înlocuită cu Emilia Marilena Luntraru (fostă Meiroșu), membră PNL și fost deputat PSD de Brăila. Așa cum ne-a declarat Cătălin Canciu, cu excepția noului director de la “Fănuș Neagu”, restul managerilor numiți pe funcții nu sunt membri PNL, motiv pentru care respinge acuzațiile că vrea să politizeze învățământul cu “oamenii partidului”. Singurul director demis care a dorit să comenteze decizia inspectorului școlar general a fost prof. Anghel Mihai de la Școala Surdila Găiseanca, care s-a arătat suprins de decizia lui Canciu în contextul în care a condus unitatea de învățământ vreme de 9 ani și niciodată nu i s-a reproșat nimic din punct de vedere managerial. Șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Brăila ne-a declarat că nu are în plan să demită și alți directori, ba chiar i-a invitat pe toți să se înscrie la concursul pentru manageri de școli ce se va organiza toamna aceasta de către Ministerul Educației.

 

Decizia demiterilor a pornit de la Făurei. Argumentele lui Canciu.

Redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei” l-au contactat pe inspectorul școlar general, prof. Cătălin Canciu, pentru a-i cere să argumenteze care au fost motivele pentru care i-a înlocuit pe cei cinci directori de școli. Pentru început, legat de schimbarea directorului Anghel Mihai de la Chiscani, Cătălin Canciu a argumentat că motive au fost destule, rezumându-se doar la a ne spune că decizia a fost luată cu gândul de a îmbunătăți “atmosfera” în rândul colectivului profesoral și pentru o mai bună funcționare a școlii. Trebuie precizat că Anghel Mihai este finul lui Dan Gheorghiță, fostul inspector școlar general adjunct. Întrebat dacă decizia de a-l demite pe directorul școlii are vreo legătură și cu înlăturarea lui Gheorghiță de la ISJ Brăila, Canciu a negat un astfel de scenariu.

“Nu are nicio legătură cu asta. Eu nu sunt un om răzbunător, nu am niciun motiv. Pe cine să mă răzbun? De ce? Pur și simplu a fost o schimbare care era necesară de mai mult timp”, a spus prof. Cătălin Canciu.

Apoi, legat de demiterea directoarei de la Surdila Găiseanca, Canciu ne-a spus că a fost necesară tot pentru a schimba “atmosfera” din interiorul școlii. La Făurei, Cătălin Canciu ne-a declarat că directorul a fost demis pentru că a cerut aprobarea înființării unei clase de a IX-a, în contextul  în care liceul are o promovabilitate scăzută la Evaluarea Națională. De altfel, șeful ISJ Brăila susține că acesta a fost și momentul în care a decis că e nevoie de o “curățenie” în rândul managerilor de școli.

“De aici a plecat hotărârea mea de a face schimbări. La Făurei ne solicitau o clasă de a IX-a cu nouă elevi. Este sub orice explicație! Minimul e de 15 elevi, fiind oraș, și dacă ne uităm în metodologie trebuie să aibă măcar media. Am întrebat directorul care este motivul pentru care cer asta. Motivul este 37% promovabilitate la Evaluarea Națională. Mă gândesc că poate doamna director a obosit și ar trebui să se mai odihnească, a comentat sursa citată anterior.

În locul directoarei Claudia Gabriela Petrovici a fost numit Viorel Ciucașu, profesor din Ianca, care la alegerile din 2020 a candidat ca independent și a câștigat un post de consilier local. Întrebat de ce nu a numit un profesor din Făurei, Canciu ne-a răspuns că “nu a găsit pe altcineva”, lăsând să se înțeleagă că nimeni din liceul din Făurei nu ar fi vrut să ocupe postul.

Continuăm cu schimbarea directorului adjunct de la Liceul “C. Angelescu” Ianca, șeful ISJ Brăila motivând că prof. Florica Iancu nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor din punct de vedere managerial.

În final, în ceea ce privește schimbarea de la Școala “Fănuș Neagu”, acolo unde prof. Roxana Daniela Vasile a fost înlocuită cu Emilia Marilena Luntraru, acum membră PNL, în trecut membră PSD și Pro România, Cătălin Canciu ne-a explicat că nu criteriul politic l-a determinat să o numească pe funcție. Mai mult, acesta susține că fostul director nu a știu să colaboreze cu ISJ-ul, motiv pentru care a schimbat-o din funcție.

“N-are nicio treabă că e membru sau nu e membru PNL. Doamna Luntraru este un manager care a dovedit în ani și ani de zile. Școala aceea până la urmă este creația domniei sale. Iar în ceea ce o privește pe doamna Roxana Vasile, eu nu am putut lucra cu domnia sa. Mai mult de atât, a avut și un comportament de sfidare ca manager față de mine. Vă dau două exemple. În perioada stării de alertă atunci când era o incidență mare și nu se putea organiza la nivelul școlii nicio activitate colectivă, a organizat banchetul. În perioada simulărilor, una din clasele de a VIII-a era izolată acasă și chiar dacă o să-mi spună că DSP-ul a interpretat că simularea nu este o activitate didactică, a chemat copiii și au dat simulare, copiii întâlnindu-se la școală, fiind în perioadă de izolare. Adică lucrurile acestea chiar m-au sfidat și au sfidat buna funcționare a școlii. De asemenea, noi am vrut să modificăm circumscripțiile școlare pentru că școala se întindea pe o suprafață foarte mare care ajungea într-o parte până la sensul giratoriu de la Kaufland și a venit cu o notificare trimisă de un avocat cum îmi permit eu să fac lucrul acesta. Este apanajul legal al ISJ să facă aceste circumpscripții”, ne-a declarat acesta.

Întrebat de ce tocmai Emilia Luntraru a fost numită director, Canciu a argumentat că preferă să meargă pe mâna unui om căruia îi cunoaște abilitățile manageriale.

“Între doamna Vasile și doamna Luntraru o aleg de două ori pe doamna Luntraru. Poate dacă era un alt inspector școlar general găsea un alt director... Dar eu m-am adresat doamnei  pentru că o cunosc foarte bine de atâția ani, nu am cunoscut-o la partid. A fost de acord și până la urmă nu am mai întrebat pe altcineva. Și decât să testez pe altcineva merg cu o persoană în care am încredere, care știu că va face lucruri bune pentru școală, ne-a mai spus acesta.

 

Canciu: “Sunt multe școli în care directorii nu au dovedit cu nimic că își merită locul acolo”

După ce a încercat să argumenteze fiecare demitere în parte, l-am întrebat pe inspectorul școlar general de ce a ales să schimbe directorii cu câteva zile înainte de începerea anului școlar. Mai întâi de toate, Canciu a ținut să precizeze că prelungirea mandatelor actualilor directori nu s-a făcut ținând cont de procedura legală. Apoi, acesta a ținut să sublinieze că nu a revenit la Inspectorat pentru a da oameni afară, acesta spunând că e în joc soarta unor oameni și înțelege responsabilitatea unei demitere, mai ales că el însuși a fost demis de mai multe ori. Cu toate acestea, Canciu susține că unii directori nu își merită locul, ba chiar ar fi devenit în timp “stăpâni” pe școală.

“Să știți că m-am ferit în 1 septembrie să schimb pe cineva tocmai din acest considerent, ca să nu creadă lumea că am venit încărcat de energii negative, de frustrări. Sunt multe școli în care directorii nu au dovedit cu nimic că își merită locul acolo. Sunt directori, încă sunt directori, care au stat ani și ani de zile, unde dacă te duci în cancelarie și poți să rupi de la oamenii din auxiliar, nedidactic, să vă povestească tot felul de întâmplări, vă puneți cumva întrebarea: «Aștia nu cumva sunt niște mici dictatori»”, a afirmat Canciu.

De asemenea, chiar dacă a numit un membru PNL în funcția de director, șeful ISJ susține că nu se poate vorbi despre o politizare a sistemului de învățământ din Brăila.

“Eu la ora actuală vă spun nu. Eu nu am idei preconcepute în sensul că am o listă și va trebui să o duc la îndeplinire. Nu e culoarea galbenă un criteriu! Pe doamna Luntraru am numit-o pentru că o cunosc și știu cum este ca manager, plus că legislația îi permite să fie și membru de partid politic și director de școală. Eu chiar mi-aș dori să găsesc oameni care nu sunt membri de partid, să nu pară că ne facem echipele și după aceea îi trimitem în teritoriu. Și ca să răspund unor sceptici sau a unor contestatri, eu mă gândesc că politica președintelui României, politica Guvernului României, politica liberală, este aceea că educația se face și cu oameni care au viziuni liberale. Că dacă facem cu oameni de stânga care au fost înțesați de-a lungul timpului nu știu dacă este chiar foarte bine. Iar PSD-ul i-a schimbat din a doua zi când a venit la guvernare, episodul 2012, să ne uităm în istorie. Au fost schimbați 90% dintre directori, cred”, a mai declarat Canciu.

Reamintim că în luna februarie a anului trecut, Cătălin Canciu a mai fost în centrul unui scandal privind demiterea directorilor, atunci când i-a înlocuit pe managerii prof. Mihaela Năstăsescu de la Liceul Tehnologic “Nicolae Titulescu” Însurăței și prof. Mirela Cazacu de la Liceul Tehnologic “Nicolae Oncescu” Ianca.  Canciu a argumentat atunci că le-a schimbat pe cele două directoare pentru că ar fi făcut politică în școală.

 

Fostul director de la Chiscani, singurul care a comentat decizia lui Canciu de a-l demite

Redactorii “Obiectiv” i-au contactat pe toți directorii demiși ieri de inspectorul școlar general, însă niciunul nu a dorit să comenteze decizia acestuia. Singurul care a luat atitudine a fost prof. Anghel Mihai, acum fostul director al Școlii Gimnaziale Chiscani. Acesta ne-a spus că a auzit zvonuri că vor fi demiși mai mulți manageri de școli, însă nu se aștepta să fie pe “listă”, în contextul în care susține că a avut mereu o colaborare excelentă cu toți șefii Inspectoratului Școlar.

“Nu știu de ce a decis astfel! M-a suprins total! Deși la stadiul de zvonistică, de când PNL-ul este la putere sau își caută un loc în fruntea conducerii Brăilei, tot s-a zvonit că aș fi unul de pe acea listă pe care domnul general a pregătit-o cu schimbări. Anul trecut a venit la Inspectorat, s-a spucat de schimbări, după cum bine știți de la Ianca și Însurăței, după care s-a oprit și n-a mai ajuns și la mine. Dacă nici la începutul lui septembrie nu s-a făcut nicio modificare am zis că poate sunt doar zvonuri. Dar m-am trezit azi dimineață (n.r. - ieri dimineață) când am venit la muncă cu decizia pe fax, prin care nu mi s-a adus la cunoștință nimic, doar că începând că data de 8 încetează detașarea pe funcția de director, fără niciun motiv. Chiar sunt suprins și pot spune dezamăgit de această decizie. Eu de când sunt director, de 9 ani, nu am avut probleme cu niciun inspector școlar general, chiar am avut o colaborare foarte bună cu dumnealui și chiar aș putea să merg într-acolo încât a fost o relație de prietenie. Am spus mereu prezent cu mare drag la solicitarea ISJ pentru titularizare, definitivat, bacalaureat pentru că știu că e nevoie de oameni. Tocmai de aceea dezamăgirea este mare pe plan personal, că nu îmi aduc aminte să fi greșit cu nimic, cu atât mai mult cu cât școala în ultimul timp a avut performanțe pe plan școlar și s-au făcut investiții”, ne-a declarat prof. Anghel Mihai.

La capitolul realizări acesta a ținut să puncteze că anul acesta se va deschide în Lacu Sărat o grădiniță nouă, construită de la zero, dotată la standarde moderne, ce cuprinde inclusiv un cabinet medical. Grădinița va funcționa cu program prelungit, ceea ce susține că este rar pentru o școală din mediul rural. În ceea ce privește performanțele elevilor, anul acesta promovabilitatea la Evaluarea Națională este de 100%.

Întrebat dacă suspectează că motivul demiterii ar fi că este finul fostului adjunct al ISJ, Dan Gheorghiță, prof. Anghel Mihail ne-a declarat că nu înțelege de ce ar fi acesta un criteriu, însă nu a dorit să speculeze pe marginea acestui subiect. În schimb, fostul director ne-a spus că momentul demiterii sale este total nepotrivit, mai ales că mai sunt câteva zile până la începerea școlii și mai sunt multe lucruri de făcut.

 

Directorii demiși, invitați să se înscrie la concursul din toamna aceasta

Așa cum știți, în octombrie începe examenul pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar, iar Cătălin Canciu i-a invitat pe toți doritorii să se înscrie. Mai mult, acesta a ținut să pună capăt unor speculații potrivit cărora concursurile ar putea fi “măsluite”.

“Eu îi invit pe toți să participe la concurs, rezultatul final mă va obliga să îi numesc pe cei care vor câștiga iar eu ca liberal respect democrația cu totul. Nu există să se facă aranjamente la acest concurs pentru că el se organizează în baza unor metodologii, în baza unor proceduri, iar eu, cel puțin la proba interviului nici nu sunt în comisie. Vor fi inspectori, dar ei au un singur vot. Comisia la interviu este formată dintr-un doi reprezentanți ai profesorilor, votați secret, un reprezentant al autorităților locale, un inspector școlar și ca o noutate, un membru care face parte dintr-o universitate sau o instituție care recrutează resurse umane, deci un specialist”, ne-a mai spus Cătălin Canciu.

Conform calendarului stabilit de Ministerul Educației, pe 14 septembrie vor fi anunțate funcțiile vacante din școli, iar în perioada 15-26 septembrie se pot face înscrierile la concurs. Urmează o perioadă de analiză a dosarelor, între 27-29 septembrie, iar pe 30 septembrie se vor face publice listele cu candidații admiși să participe la concurs.

Potrivit metodologiei, concursul va avea două probe: o probă scrisă și un interviu. Examenul scris se va desfășura pe 15 octombrie, iar rezultatele se vor afișa tot în aceeași zi. Între 15 și 17 octombrie se pot face contestații, urmând ca pe 20 octombrie să se afișeze rezultatele finale. Cea de-a doua probă, interviul, se va desfășura între 15 noiembrie și 8 decembrie. Pe 17 decembrie vor fi validate rezultatele finale, iar între 20 și 22 decembrie se vor emite deciziile de numire în funcțiile de directori pentru candidații care au câștigat concursul.

Pentru a promova concursul de directori un candidat trebuie să obțină minim nota 7. Dacă nu sunt declarați ”admis” la proba scrisă, cadrele didactice nu pot participa mai departe la proba interviului. De asemenea, și la această probă dascălii trebuie să obțină tot minim nota 7 pentru a putea promova. Pe posturile unde există concurență, câștigător este declarat candidatul cu cea mai mare notă. Mandatul de director câștigat prin examen are o perioadă de 4 ani.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro