Mergi la conţinutul principal

Un nou concurs pentru directorii de şcoli!

• potrivit noii metodologii, reprezentanţii autorităţilor locale nu mai fac parte din comisiile de concurs • aceştia nu vor mai avea dreptul de a da note candidaţilor şi vor participa la probe doar în calitate de observatori • modificări s-au făcut şi în ceea ce priveşte componenţa subiectelor, la testul-grilă eliminându-se evaluarea aptitudinilor cognitive • examenul scris va debuta pe 17 iulie, la Brăila fiind scoase la concurs 24 de posturi de directori şi 29 de adjuncţi

 

S-a dat startul unui nou concurs pentru ocuparea funcţiilor de directori şi directori adjuncţi din unităţile de învăţământ preuniversitar. Mai exact, în sesiunea iunie-august, profesorii vor da examen pentru ocuparea posturilor rămase vacante în urma concursului din luna octombrie, anul trecut.

Potrivit anunţului publicat de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, în această sesiune au fost scoase la concurs 53 de posturi - 24 posturi de director şi 29 posturi de director adjunct, pentru 44 de unităţi de învăţământ - 7 licee, 32 de şcoli şi 5 grădiniţe.

Concursul se organizează în baza unei noi metodologii aprobate de Ministerul Educaţiei şi care aduce o serie de modificări în ceea ce priveşte desfăşurarea examenului.

“Sesiunea aceasta vine cu o serie de modificări faţă de sesiunea trecută. Cea mai importantă se referă la faptul că reprezentanţii autorităţilor locale nu mai fac parte din comisiile de concurs, deci nu mai au drept de notare. În schimb, aceştia pot participa în calitate de observatori, aşa cum este cazul reprezentanţilor sindicatelor sau ai părinţilor. S-a schimbat şi structura subiectelor. La testul grilă s-au eliminat întrebările care vizau evaluarea aptitudinilor cognitive, iar subiectele vor viza doar cunoştinţe de legislaţie şi management educaţional. Trebuie să precizăm că înscrierile pentru participarea la concurs nu se mai fac pe platforma electronică, ci direct la sediul Inspectoratului. Ca o părere generală, noua metodologie aduce îmbunătăţiri, în sensul că vine şi corectează toate problemele identificate la nivel naţional în sesiunea precedentă. Le urăm mult succes candidaţilor!”, ne-a declarat Dan Gheorghiţă, inspector şcolar general adjunct.

 

Reprezentanţii autorităţilor locale, “eliminaţi” din comisiile de concurs

Aşa cum preciza sursa citată anterior, prin noua metodologie reprezentanţii autorităţilor locale nu mai sunt membri în comisiile de concurs. “Comisia de concurs se constituie în următoarea componenţă: preşedinte - inspector şcolar general/inspector şcolar general adjunct/inspector şcolar; membri - doi inspectori şcolari, dintre care cel puţin unul poate fi cel care coordonează activitatea învăţământului preşcolar sau primar şi doi directori de la unităţi de învăţământ preşcolar de stat; secretar - inspector şcolar/cadru didactic desemnat de inspectoratul şcolar”, se arată în document.

Directorii unităţilor de învăţământ care vor face parte din comisii vor fi, de regulă, directori care au promovat deja concursul în sesiunea anterioară.

La desfăşurarea examenului, pentru fiecare comisie de concurs, sunt invitaţi să participe în calitate de observatori: câte un reprezentant al organizaţiilor sindicale; un reprezentant al părinţilor; primarul sau un reprezentant al primarului şi un reprezentant al consiliului local din unitatea administrativ teritorială pe raza căreia îşi are sediul unitatea de învăţământ/preşedintele consiliului judeţean sau un reprezentant al consiliului judeţean, în cazul unităţilor de învăţământ special/CJRAE; un reprezentantul al elevilor; reprezentantul organizaţiilor patronale judeţene afiliate la Confederaţia Naţională a Patronatelor, în cazul unităţilor de învăţământ care şcolarizează exclusiv în învăţământul profesional şi tehnic.

În metodologie se mai arată că secretarul comisiei de concurs şi observatorii asistă la activităţile comisiei, dar nu se implică în examinarea şi evaluarea candidaţilor. În schimb, observatorii pot face sesizări scrise privind corectitudinea organizării şi desfăşurării concursului.

 

Adio “testelor cognitive”!

Dacă în sesiunea trecută, candidaţilor le-au fost testate aptitudinile cognitive prin  întrebări de genul “Atunci când conduce o maşină, o persoană are nevoie mai ales de ...?” sau “Măgarul întotdeauna are ...?”, noua legislaţie elimină complet din structura subiectelor acest tip de itemi.

Concursul va cuprinde tot trei probe, la fel ca în sesiunea precedentă: proba scrisă - test grilă, proba de analiză a CV-ului şi interviul. 

Proba scrisă constă în rezolvarea unui test-grilă, în cadrul căruia se evaluează în proporţie de 50% cunoştinţe privind legislaţia specifică domeniului învăţământ preuniversitar şi în proporţie de 50% cunoştinţe privind managementul educaţional.

Aceasta nu este singura noutate la proba scrisă. Sesiunea aceasta, testul grilă este diferenţiat pentru candidaţii înscrişi în vederea ocupării unei funcţii de conducere din unităţi de învăţământ preşcolar, respectiv pentru candidaţii înscrişi în vederea ocupării unei funcţii de conducere din celelalte unităţi de învăţământ.

La proba de analiza a CV-ului, dascălii vor fi evaluaţi pe baza criteriilor şi punctajelor prevăzute în metodologie. Cea de-a treia probă, interviul, presupune susţinerea de către candidaţi a ofertei manageriale, precum şi cunoştinţe privind legislaţia specifică domeniului învăţământ preuniversitar raportată strict la specificul şi nivelul unităţii de învăţământ.

“La proba de interviu, membrii comisiei pot interveni cu întrebări, ceea ce atrage după sine majorarea sau micşorarea notei candidatului respectiv. Schimbări sunt şi la proba de CV, grila de punctaj fiind puţin modificată, venind astfel în sprijinul candidatului”, a precizat inspectorul şcolar general adjunct.

Pentru fiecare probă de concurs punctajul maxim este de 50 de puncte, iar punctajul minim de promovare a fiecărei probe este de 35 de puncte. Sunt declaraţi “admişi” candidaţii care au obţinut un punctaj de cel puţin 35 de puncte pentru fiecare probă şi, din media celor trei probe, un punctaj total de cel puţin 105 puncte. Toate probele sunt obligatorii.

Important de reţinut că nu se admit diferenţe de punctaj între membrii comisiei la evaluarea probei scrise şi a CV-ului, iar la interviu nu se admit diferenţe mai mari de 1 punct între membrii comisiei.

“Şi în această sesiune candidaţii se pot înscrie pentru ocuparea funcţiei de director din mai multe şcoli şi, de asemenea, pot candida atât pentru funcţia de director, cât şi pentru cea de adjunct din cadrul aceeleaşi unităţi de învăţământ. Pentru candidaţii înscrişi la mai multe unităţi, evaluarea se va face de către fiecare comisie de concurs în locul în care s-a susţinut proba scrisă”, a punctat Dan Gheorghiţă.

În ordinul Ministerului Educaţiei se stipulează clar că “tentativa de fraudă sau frauda atrage după sine eliminarea candidatului din concurs şi pierderea dreptului acestuia de a ocupa o funcţie de conducere, îndrumare şi control în învăţământul preuniversitar, pentru o perioadă egală cu aceea a două mandate. Persoanele care furnizează subiectele sau soluţii ale subiectelor de concurs, falsifică rezolvările testului, tolerează sau iau parte la acţiuni sau tentativă de fraudă ale candidaţilor ori manifestă neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor răspund disciplinar, civil sau penal, după caz”.

La organizarea şi desfăşurarea concursului nu pot participa candidaţii sau persoanele care au în rândul celorlalţi candidaţi soţ, soţie, rude sau afini până la gradul IV inclusiv.

 

Calendarul concursului

Concursul pentru ocuparea funcţiilor de directori şi directori adjuncţi din unităţile de învăţământ preuniversitare a debutat luni. În perioada 19 iunie-6 iulie are loc înscrierea candidaţilor şi verificarea dosarelor, iar pe13 iulie se va afişa lista finală a profesorilor admişi să participe la concurs. Probele vor începe pe 17 iulie - testul grilă, iar în perioada 19-31 iulie se vor desfăşurarea probele de evaluare a CV-ului şi interviul, precum şi soluţionarea eventualelor contestaţii. Rezultatele finale se vor afişa până la data de 2 august, cel târziu.

 

VEDETI AICI LISTA COMPLETA A POSTURILOR

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro