Mergi la conţinutul principal
Daniela Rădulescu a realizat ceea ce a promis în ”Bătălia pe proiecte”

Sprijin financiar pentru încurajarea natalității la Brăila

* este vorba despre un stimulent financiar acordat de municipalitate pentru primele două nașteri, în valoare de 1.000 lei * ca să obțină acești bani însă, familiile/părinții trebuie să îndeplinească anumite criterii clare * proiectul vine la inițiativa consilierului municipal ALDE Daniela Rădulescu și a fost aprobat, ieri, în cadrul ședinței ordinare a CLM Brăila * aceasta a afirmat că își dorește să sprijine în acest fel creșterea natalității la Brăila * primarul Marian Dragomir a postat un mesaj pe rețelele de socializare, subliniind că a sprijinit acest demers, deoarece”Primăria Municipiului Brăila va avea întotdeauna bani pentru copii”

 

 

Veste bună pentru tineri și pentru toți brăilenii care doresc să își întemeieze o familie și să aibă copii: Primăria Brăila va acorda un sprijin financiar pentru primele două nașteri. Este vorba despre un proiect aprobat, ieri, de către membrii Consiliului Local Municipal, care vine la inițiativa consilierului ALDE Daniela Rădulescu. Aceasta s-a înscris înainte de alegerile locale din 2016 în campania ”Bătălia pe proiecte” lansată de ”Obiectiv - Vocea Brăilei” la vremea respectivă, cu acest deziderat, pe care a reușit să îl ducă la îndeplinire până la încheierea mandatului. Chiar și așa, trebuie precizat că suma dorită de Rădulescu la momentul lansării proiectului era de 2.000 lei însă în varianta finală, aprobată de CLM Brăila, s-a stabilit că stimulentul va fi de 1.000 lei.

Potrivit proiectului de hotărâre, banii se acordă de la bugetul local, prin Direcția de Asistență Socială Brăila. Interesant de subliniat este că suma se acordă în anumite condiții foarte clar stipulate, iar printre condiții se numără și plata la zi a taxelor și impozitelor locale. Menționăm că hotărârea CLM nu se aplică retroactiv, ci va produce efecte odată cu publicarea sa.

 

Care sunt condițiile de eligibilitate

 

Din cadrul Anexei proiectului, dar și a raportului de specialitate, aflăm că beneficiarii sunt oricare dintre părinții firești, una dintre persoanele care a adoptat sau căreia i s-a încredințat în vederea adopției un copil nou-născut sau mai mulți dacă e vorba despre gemeni, tripleți etc. Mai exact, condițiile de eligibilitate sunt următoarele: stimulentul se acordă o singură dată fiecărei familii/familii monoparentale/părinte pentru primele două nașteri survenite după intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, pe bază de cerere, însoțită de documente doveditoare; în cazul nașterilor gemelare, de tripleți sau multipleți, stimulentul se va acorda pentru fiecare copil; termenul de depunere al solicitării este de o lună de la data nașterii copilului; ambii părinți trebuie să aibă domiciliul stabilit în Municipiul Brăila, cu cel puțin 6 luni înainte de data nașterii copilului - nu se acordă celor care au stabilită reședința pe raza Municipiului Brăila; Stimulentul nu se acordă părinților care înregistrează datorii față de bugetul local - verificarea datoriilor se va efectua de către Direcția de Asistență Socială; dosarul depus trebuie să fie complet.

De asemenea, trebuie subliniat că potrivit proiectului, plata stimulentului financiar pentru nou-născuți se efectuează astfel: pentru cererile depuse în intervalul 1-15 ale lunii, plata se face după data de 20 a lunii respective, în timp ce pentru cererile depuse după acest interval, banii se vor aloca după data de 20 a lunii următoare. Tot cu această ocazie s-a aprobat și modelul cererii pentru acordarea acestui stimulent.

Tot în raportul proiectului se mai punctează că, potrivit unei adrese a Direcției de Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date - Biroul Județean Brăila în anul 2015 erau 1.352 de copii cu domiciliul în Municipiul Brăila și 1.077 născuți la nivelul orașului nostru. În 2019, discutăm despre 1.136 de copii cu domiciliu în Municipiu și doar 979 de nou-născuți.

”Având în vedere dinamica nașterilor ce au avut loc în Municipiul Brăila în anii 2018 - 2019, apreciem că numărul nașterilor în anul 2020 ar putea fi la nivelul valorii de 1.075 (90 nașteri lunar)”, se mai arată în documentație.

 

Rădulescu: «Astfel putem face un pas spre creșterea natalității»

 

În expunerea de motive a proiectului de hotărâre, Daniela Rădulescu precizează că: ”Reducerea continuă a natalității, în paralel cu o creștere constantă a numărului vârstnicilor va determina schimbarea echilibrului între generații cu consecințe majore asupra dezvoltării socio-economice viitoare. Pe fondul menținerii unor valori scăzute ale ratei natalității, precum și datorită înaintării în vârstă a generațiilor conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, în perioada 2009-2018 numărul nou-născuților vii în Municipiul Brăila a scăzut, astfel că dacă în anul 2009 s-au înregistrat 1.777 nou-născuți, în anul 2018 s-au înregistrat 1.224 nou-născuți, se impune dezvoltarea unor servicii sociale care să stimuleze natalitatea cu respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului”.

Contactată telefonic de redactorii ”Obiectiv - Vocea Brăilei” după aprobarea proiectului în cadrul ședinței ordinare a CLM, aceasta a afirmat că acest deziderat al său datează dinainte de mandatul actual, însă abia acum a reușit să îl transforme în realitate. Dovadă fiind faptul că s-a înscris și în campania ”Bătălia pe proiecte” cu această idee, chiar dacă atunci și-ar fi dorit să se poată aloca mai mulți bani mamelor.

”Suma nu este cea pe care eu am dorit-o inițial, dar totuși sunt mulțumită. Eu aș fi vrut 2.000 lei, dar este bine și așa (n.r. - 1.000 lei). Am inițiat proiectul deoarece sunt de părere că astfel putem face un pas spre creșterea natalității. Sunt conștientă că nu este un pas uriaș, întrucât nu vorbim despre o sumă foarte mare. Însă în același timp, sunt de părere că orice sumă este binevenită când în sânul unei familii apare un nou membru. Sper că acest proiect al meu, împreună cu celelalte proiecte de reabilitare, modernizare a infrastructurii rutiere, sanitare, sociale ale muncii, să determine în câțiva ani stoparea declinului demografic și o întinerire a populației. Acest stimulent financiar ar reprezenta în plan simbolic, un «bun venit» spus celei/celui care pășește timid în această călătorie numită viață”, a declarat Rădulescu.

Ședința ordinară a CLM Brăila de ieri s-a desfășurat tot în sistem electronic, iar acest punct de pe ordinea de zi a suscitat interesul mai multor membri. Pe scurt, liberalul Petrică Popa a criticat faptul că se dau bani de la buget, însă a subliniat ironic că s-ar putea da chiar 1.000 de euro, dacă tot se face acest lucru, măcar pentru a se asigura că inițiativa dă rezultate. Sorin Boșneag din partea PSD a precizat că social-democrații susțin proiectul, la fel a făcut și Dan Păun, însă acesta din urmă a criticat faptul că se condiționează acordarea sprijinului de starea datoriilor părinților și a insistat pe două amendamente: să nu se dea bani, ci vouchere și mamele să vină cu adeverințe medicale prin care să dovedească faptul că și-au făcut controalele la zi. În urma intervențiilor primarului, dar și ale altor colegi consilieri acesta și-a retras amendamentele. De asemenea, PND-istul Bogdan Botea a numit proiectul populist și a precizat că ar putea măcar să fie simplificat și banii să se aloce odată cu primirea certificatului de naștere de către părinți, pentru a se evita proceduri birocratice și chiar obținerea de hotărâri judecătorești. Primarul a precizat că hotărârile judecătorești sunt necesare doar în situațiile în care părinții divorțează, pentru ca angajații DAS Brăila să știe cărui dintre părinți îi acordă acest sprijin financiar.

În cele din urmă, proiectul a fost aprobat cu 25 de voturi ”pentru”, 1 abținere a consilierului municipal PND Bogdan Botea și o neparticipare a PSD-istei Loredana Badiu, care avea probleme cu sistemul video la acel moment.

 

Dragomir, încântat de sprijinirea creșterii natalități la Brăila

 

La scurt timp după aprobarea proiectului în CLM Brăila, primarul Marian Dragomir a postat pe rețelele de socializare un mesaj prin care a adus în atenția cetățenilor acest ajutor pe care îl va acorda municipalitatea viitorilor părinți. Edilul-șef a dorit să sublinieze că municipalitatea va avea întotdeauna bani pentru a sprijini proiecte care vizează creșterea natalității.

”Astăzi (n.r. - ieri) a fost aprobat proiectul de hotărâre privind acordarea unui stimulent financiar pentru primele două nașteri. Condițiile pentru acordarea stimulentului în valoare de 1.000 de lei sunt următoarele: se va acorda doar pentru primele două nașteri; în cazul nașterilor gemelare sau de multipleți se va acorda pentru fiecare copil; ambii părinți trebuie să aibă domiciliul în Municipiul Brăila stabilit cu cel puțin 6 luni înainte de data nașterii; să nu aibă datorii la bugetul local; cererea se va depune în cel mult o lună de la data nașterii. Am susținut proiectul inițiat de doamna consilier Rădulescu și după discuțiile cu Direcția Finanțelor Publice Locale am demarat procedura de aprobare. Primăria Municipiului Brăila va avea întotdeauna bani pentru copii. Stimulentul se va acorda după publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al Municipiului Brăila”, a declarat Dragomir.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro