• plusul de civilizaţie cu care vin noile autobuze achiziţionate de “Braicar” nu ţine prea mult la Brăila • de la informaţiile afişate pe panourile electronice până la curăţenia din interior sau exterior, totul se degradează nepermis de repede
La fiecare lot nou de autobuze sau microbuze, sosite din import, nu au lipsit fotografiile de grup din faţa Primăriei şi nici prezentarea performanţelor, fiabilitatea, dotările şi facilităţile (mereu altele) oferite de respectivele achiziţii. Firesc, aşteptările de mai bine ale brăilenilor au fost şi ele mai mari însă, odată “intrate în pâine”, cam la toate aceste maşini s-a dovedit că zicala “ieftin, mult şi bun” nu prea se aplică în lumea reală. E adevărat, am scăpat de mascarada şi circul microbuzelor din uşile cărora (deschise şi în mers) se strigau traseele de parcurs, fără a se mai da şi bilete. Ca să nu spunem mai multe despre “caşcarabetele” Brăilei... Şi tare ne-am mai bucurat de noile autobuze: cu ecran pe care se derulau grafic staţiile şi traseul liniei respective. În plus , o voce suavă anunţa şi ea ce staţie urmează, iar în exterior ledurile color afişau tot traseul de parcurs. La fel în interior, unde aflai data, ora şi minutul în care te afli, plus temperatura de care beneficiezi. Dar cum la noi orice minune nu durează mult, astfel de informaţii, cărora li se mai adăugau şi diverse anunţuri utile, au devenit o vagă amintire. Ba mai mult, nu ştim din ce cauze, în unele autobuze ora exactă nu mai corespunde cu cea oficială sau ceasul electronic este dereglat; temperaturile sau data, când sunt afişate, când nu. Este celebru, de exemplu, un autobuz verde cu afişajul rămas ţeapăn în două cuvinte: “cap linie vizuru” (sic!). În materie de noi achiziţii, ne-am căptuşit cu acele microbuze care se încarcă chiar şi în 1-2 staţii, iar în altele trebuie să fii pregătit pentru un sport extrem: ca să cobori urci mai întâi 3-4 trepte interioare, iar apoi, printr-o strungă de 50 cm, cobori prin dreptul şoferului. Nu degeaba călătorii au numit astfel de maşini “dulapuri, colivii,porumbare” etc! Surprizele nu se opresc aici, fiindcă maşinile de pe liniile 16 -17 sunt pline de praful şi noroiul din Brăiliţa şi Vidin. Situaţie care durează şi zile întregi, iar replica unui dom' şofer a fost dezarmantă: “Ce vrei bă, să le spăl eu?”. Ajungem şi la temperatura din interior , în multe cazuri de nesuportat: vara, de peste 30 de grade, cu 10-15 grade mai cald decât afară; iarna, uneori la limita îngheţului. Probleme au fost şi sunt inclusiv din cauza compostoarelor mecanice şi electronice, acum şi cu cele pe bază de card. De netăgăduit, la mizeria şi scaunele distruse sau murdare au contribuit şi călătorii lipsiţi de orice bun simţ, dar se pune întrebarea de ce se acceptă ca unii să urce în autobuz cu saci, biciclete, butoaie, materiale de construcţie etc. De trolere numai vorbim...
Starea oraşului se reflectă şi în starea autobuzelor
Indiscutabil, multe dintre autobuzele noi s-au degradat/defectat foarte repede din cauza gropilor şi noroaielor, a permanentelor “şantiere în lucru” de pe raza municipiului. La capitolul lucruri de neînţeles şi neacceptat intră (mai ales la autobuzele vechi) lipsa mânerelor de susţinere sau înghesuirea lor spre şofer; lipsa ciocanelor pentru spart geamul în cazuri limită; ruginirea prin neîntreţinere şi folosire a rampelor pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi. Pentru a se proteja noile achiziţii, pe trasee se introduc şi se mai păstrează încă autobuzele vechi, care trebuia de mult casate, ele ajungând nişte jafuri ruginite, poluante (cum or fi trecut de ITP şi RAR !?). Prin aceste autobuze fluieră vântul, geamurile au rămas ţepene; şoferii îşi fac câte un paravan sau închid uşa din faţă spre a nu pătrunde frigul; reparaţiile interioare s-au făcut de către cârpaci, riscând să te tai ori să-ţi rupi hainele. Vorba cuiva: “Autobuzele astea trebuie să îndeplinească doar câteva condiţii: pornit, oprit, închiderea/deschiderea uşilor, pus frână şi să nu rămână fără roţi...”.
Nu putem omite şi alte surprize nedorite: excesul de publicitate aplicată pe multe autobuze, unele devenind adevărate dube negre (ocolite de claustrofobi şi cei cu copii mici); punerea în parbriz a unor cartoane scrise cu mâna stângă şi prescurtat: VID, în loc de Vidin, pe linia 8. Apropo de Vidin, unde, pe Calea Galaţi, aflată în lucru de ani de zile, s-au distrus multe autoturisme şi autobuze, punând greu la încercare răbdarea şi nervii oamenilor. Care, nu degeaba au numit această arteră, Calea Ruşinii. Şi oare nu se putea găsi o rută apropiată/ocolitoare, în Vidin (nu pe str. Industriei, plină de gropi), pentru a mai proteja autobuzele?! Încheiem, deocamdată, cu întrebarea unui ... şofer pensionar, de la IJTL: “De ce Primăria nu a făcut un apel la populaţie să mai rabde un an-doi până la asfaltarea rapidă, mai întâi a străzilor pe unde circulă autobuzele vechi, şi apoi să achiziţionăm cu bani grei altele noi?!”. Răspunsul să-l dea cei “în cauză”...
