Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

500 loviţi de COVID

• numai ieri, 45 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus • aproape 200 de pacienţi se află internaţi în secţiile Covid-19 ale Spitalului Judeţean, conducerea unităţii căutând soluţii pentru a suplimenta secţiile cu noi paturi • însă reprezentanţii spitalului susţin că nu paturile sau echipamentele medicale sunt problema, ci lipsa resursei umane • puţinii medici care coordonează secţiile Covid-19 sunt epuizaţi după cinci luni de luptă cu virusul • eroii din prima linie sunt 10 medici: 5 medici la Boli Infecţioase, 3 la ATI şi 2 la secţia E (Cardiologie-Pediatrie)

 

Criza provocată de infecţiile cu noul coronavirus pare să se adâncească cu fiecare zi care trece. Dacă după starea de urgenţă respiram uşuraţi că nu mai aveam niciun bolnav de Covid-19, în Brăila, după acea perioadă cazurile au început din nou să apară, au crescut periodic, iar în ultimele trei săptămâni s-a înregistrat o adevărat “explozie” a infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2. Situaţia a devenit cu adevărat dramatică, numai ieri, 49 de persoane au fost depistate pozitiv, iar aproape 200 de persoane se aflau internate în spital, cadrele medicale făcând faţă cu greu “avalanşei” de bolnavi. De altfel, doar săptămâna aceasta, în Brăila au apărut 153 de noi bolnavi de Covid-19. Şi nu doar numărul infectărilor a crescut în toate aceste luni de panemie, ci şi neîncrederea oamenilor în existenţa virusului. Tot mai mulţi cetăţeni ignoră mesajele de prevenire a răspândirii virusului date de autorităţi şi chiar merg până la blamarea mass-mediei, uneori chiar şi a cadrelor medicale, spunând că totul este o conspiraţie a “Ocultei Mondiale”. Însă în toată această poveste, greul îl duc medicii, aceşti eroi din prima linie care încearcă zilnic să salveze vieţi. Şi pe cei care cred în pericolul Covid-19, şi pe cei care neagă cu vehemenţă existenţa virusului.

 

Brăila a depăşit pragul de 500 de îmbolnăviri. 45 cazuri noi în ultimele 24 ore

 

Situaţia la Brăila e din ce în ce mai gravă, judeţul nostru depăşind pragul de 500 de cazuri. Ieri, după cum arată datele Prefecturii, 45 de persoane au fost depistate cu noul coronavirus, iar de la începutul pandemiei şi până acum s-au înregistrat 501 cazuri, din care 17 decese (11 confirmate în Braila, 4 în Galaţi, 1 în Tulcea şi 1 Ialomiţa-transferate la Brăila). Precizăm că din cele 501 cazuri înregistrate, 18 sunt pacienţi din alte judeţe care au fost transferaţi la Brăila, la decizia managerilor unităţilor spitaliceşti.

De altfel, în ultimele două-trei săptămâni, numărul de cazuri depistate îl depăşeşte pe cel al cazurilor totale adunate în primele patru luni de pandemie. Iar numai săptămâna aceasta, 153 de persoane s-au îmbolnăvit de Covid-19.

“Le atrag atenţia brăilenilor şi îi rog un singur lucru. Poate statistica de multe ori e seacă, e rece. Dar ea arată cam aşa. În cinci luni de pandemie am avut la Brăila 220 de cazuri totale şi în cele trei săptămâni, 20 de zile de când autorităţile nu mai au măsuri, pentru că au vrut unii să fie populişti şi mai catolici decât spune papa aş spune eu, acest număr s-a dublat”, a declarat Cătălin Boboc, prefectul Brăilei, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute miercuri, 22 iunie.

 

Aproape 200 de bolnavi Covid-19 sunt internaţi în spital

 

Ieri, în secţiile Covid-19 ale Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Brăila se aflau internate 191 de persoane, aşadar presiunea pe spital este una mare, prefectul declarând încă de acum trei zile că există o problemă cu numărul de paturi şi că se caută soluţii pentru suplimentarea secţiilor. Contactată de redactorii “Obiectiv” pentru a ne declara cum s-a rezolvat această problemă, managerul unităţii spitaliceşti, dr. Delia Râşnoveanu, ne-a declarat că este în concediu până luni şi nu ştie toate detaliile, însă colegii ei cu siguranţă au găsit o soluţie. Răspunsul l-am aflat de la prefectul Cătălin Boboc, care ne-a declarat că 40 de bolnavi au fost duşi într-o zonă izolată din corpul B (Spitalul 3).

“Aşa cum am discutat în urmă cu o lună cu cei din conducerea spitalului, am reuşit să identificăm o zonă izolată din corpul B care să fie disponibilă în orice moment să poată primi mai mulţi pacienţi cu Covid-19, iar restul corpului B să îşi poată desfăşura în continuare activitatea pentru bolnavii cronici. Astăzi (n.r. - ieri), am discutat cu doamna director medical Alina Neacşu şi s-a mobilizat şi a găsit această soluţie, astfel încât am putut să ducem bolnavi acolo şi să gestionăm astfel situaţia. Nu era în atribuţiile doamnei doctor Neacşu această chestiune administrativă şi vreau să îi mulţumesc pentru asta. Este o presiune mare pe spital, oamenii erau depăşiţi şi e greu ca medic să te ocupi şi de treburile administrative. Toată lumea trebuia să fie pe metereze. Managerul trebuie să fie solidar cu colegii medici”, ne-a mai declarat prefectul.

Cum situaţia infecţiilor cu noul coronavirus este una foarte gravă, Cătălin Boboc ne-a declarat că a identificat un “spaţiu-tampon” unde să fie duşi suspecţii de Covid-19 până la confirmare. Este vorba despre internatul de la Liceul Tehnologic “Ed. Nicolau” (fostul Liceu de Chimie).

“Am avut o discuţie pe acest subiect cu primarul Marian Dragomir şi viceprimarul Doiniţa Ciocan, cu reprezentanţii DSP Brăila şi ai Inspectoratului Şcolar, am avut un dialog foarte bun cu aceştia. Domnul primar a fost foarte deschis, ba chiar mi-a spus că va încerca şi dumnealui să identifice şi alte spaţii, cu condiţii mai bune de cazare. Şi vom prelua de îndată acel internat, unde vor sta suspecţii în primele 48 de ore. Pe cadrele medicale din spital efectiv le-am sufocat”, susţine acesta.

 

Doar 10 medici pentru sutele de bolnavi de Covid-19

 

Aceasta ne-a declarat directorul medical al Spitalului Judeţean, dr. Alina Neacşu, că este marea problemă a unităţii spitaliceşti când vine vorba de gestionarea crizei Covid-19. Din fericire, Terapia Intensivă nu a fost niciodată “sufocată” de pacienţi, cum s-a întâmplat în alte judeţe, şi s-au găsit mereu soluţii în ceea ce priveşte suplimentarea cu paturi pentru “valurile” de bolnavi Covid-19 care veneau la spital. Însă, indiferent de cât de multe resurse ar fi la capitolul echipamente şi dotări, rămâne problema resursei umane. De cinci luni de zile, doar 10 medici (5 la Boli Infecţioase, 3 la ATI şi 2 la corpul E - Cardiologie-Pediatrie) tratează bolnavii de Covid-19 şi reuşesc să “ţină piept” acestui virus. Fac gărzi peste gărzi, stau ore în şir îmbrăcaţi în acele combinezoane, sunt încontinuu sub presiune, mai ales că numărul cazurilor tot creşte de la o zi la alta, astfel încât nu e de mirare că la finalul zilei sunt extenuaţi. Trebuie precizat că un medic de la Spitalul Judeţean a fost deschis în a acorda ziarului “Obiectiv” un interviu pe tema Covid-19 şi a atmosferei din spital din această perioadă. Ieri trebuia să aibă loc acest interviu, de fapt o discuţie, însă cum la spital au ajuns 45 de noi bolnavi, deci din nou multă muncă pentru medici, acesta a fost reprogramat.

“În general la spital am găsit şi vom găsi soluţii şi resurse pentru orice înseamnă echipamente, dotări. Însă eu pot să am şi 100 de paturi în ATI dar problema e că nu avem medici. Sunt puţini medici, colegii mei sunt obosiţi, sunt epuizaţi. Oamenii aceştia au nevoie de odihnă. La un moment dat trebuie să îi las să plece în concediu. Chiar avem o colegă medic care din bun-simţ şi din respect faţă de colegi a decis să îşi întrerupă concediul de maternitate şi să se întoarcă mai devreme la spital”, ne-a declarat dr. Alina Neacşu

În final, vă prezentăm numele medicilor care coordonează cazurile de Covid-19 în Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila. Eroii din prima linie sunt: dr. Ileana Grecu, dr. Mariana Huiu, dr. Gina Băjenaru, dr. Elena Comănescu, dr. Lucia Şuvăială - Secţia de Boli Infecţioase; dr. Carolina Susanu, dr. Alexandru Caragea, dr. Mihai Soare - Anestezie Terapie Intensivă; dr. Dan Ştefan Răican, dr. Cosmin Boldeanu - coordonatori secţia E - Cardiologie-Pediatrie.




Categorie articol: 

Comentarii