• are la dispoziţie pentru asta un buget de 11,5 milioane lei, fără TVA • 5 dintre autobuze vor fi de medie capacitate, iar restul de 10, de mare capacitate • operatorul de transport vrea să le plătească în rate pe parcursul a 3 - 4 ani
Operatorul public de transport în comun şi-a propus ca până la mijlocul lunii viitoare să lanseze în SEAP (sistemul electronic de achiziţii publice) licitaţia pentru achiziţia a 15 autobuze de medie şi mare capacitate, aşa că şi-a anunţat intenţia pe portalul achiziţiilor publice, aşa cum cere procedura. Concret, “Braicar” a publicat anunţul de intenţie privind achiziţia a 15 autobuze pentru transport urban de călători, pe care vrea să le plătească în rate. Viitoarea licitaţie va avea o valoare estimată de 11,532 milioane lei, fără TVA, şi este împărţită în două loturi: primul grupează 5 autobuze de medie capacitate, iar al doilea lot, diferenţa de 10 maşini, însă de mare capacitate. Potrivit anunţului de intenţie, plata se va face în 3 rate anuale în cazul autobuzelor de medie capacitate şi în 4 ani pentru autobuzele de mare capacitate, termenul de plată decurgând de la recepţia produselor şi comunicarea facturii.
Data estimată pentru publicarea anunţului de participare este 17 octombrie.
Prezentul anunţ de intenţie vine după ce în vara acestui an operatorul public de transport a parcurs procedura consultării pieţei în privinţa achiziţiei în rate egale anuale a 15 autobuze destinate transportului urban de călători cu următoarele caracteristici minimale: rampă acces persoane cu dizabilităţi, cabină şofer izolată de restul salonului, aer condiţionat, preîncălzitor staţionar pentru timp rece, independent de motor, sistem de informare audio-video în interior, sistem de afişare a liniei şi rutei în exterior, prin panouri faţă, lateral şi spate, sistem de validare a biletelor, sistem de supraveghere video în interior echipat cu dispozitiv de stocare a imaginilor, oglinzi electrice încălzite.
Reamintim că, în luna iunie, “Braicar” a cumpărat un lot de 5 autobuze de medie capacitate, de la compania BMC (British Motor Corporation), cea de la care, în urmă cu mai mulţi ani, şi-a cumpărat o flotă de autobuze încă aflate în exploatare. Preţul final de achiziţie a fost de 2,241 milioane lei, fără TVA, faţă de 2,79 milioane lei, preţul estimativ de la care a pornit licitaţia. Cei de la BMC i-au avut contraofertanţi pe turcii de la “Anadolu Automobil Rom”, importatorul în România al mărcilor Isuzu şi Karsan şi de la care “Braicar” a cumpărat în ultimii ani peste 30 de autobuze de mică, medie şi mare capacitate. Lărgirea parcului auto al companiei este mai mult decât necesară în condiţiile în care, la orele de vârf, cu mare greutate reuşeşte să facă faţă cerinţelor minimale de asigurare a serviciului de transport persoane în oraş. Mai explicit, călătorii se plâng insistent, încă de la eliminarea microbuzelor maxi-taxi din oraş şi preluarea traseelor acestora de către “Braicar”, că sunt obligaţi să aştepte zeci de minute sosirea unui autobuz în staţie, precum şi de faptul că la orele de vârf autobuzele sunt supraaglomerate. Explicabil de altfel dacă ne gândim că, din primăvară, elevii de liceu au primit şi ei abonamente gratuite pe transportul în comun, alăturându-se astfel pensionarilor cu venituri reduse care beneficiază de ani buni de această facilitate. Mai nou, din această lună şi elevii din ciclul primar şi gimnazial primesc gratuitate pe transportul în comun din oraş.