Mergi la conţinutul principal

«Lovitura lui Popa» a stârnit ecouri în Consiliul Județean Brăila

• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a acuzat recent că Francisk Iulian Chiriac, șeful CJ Brăila și al organizației județene a PSD, ar avea acțiuni la o rețea de jocuri de noroc • joi, 29 iunie, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Brăila și Chiriac a profitat de moment pentru a-i întreba pe consilierii PNL la ce se referea Popa în momentul în care a afirmat că ”a distrus familii” • Chiriac a atras atenția din nou că nu este vorba despre acțiuni, ci obligațiuni • șeful CJ Brăila a pus reflectorul în mod special pe Dănuț Lungu, care a participat la conferința de presă în care Popa a făcut acuzațiile, însă liberalul a evitat să răspundă, în ciuda insistențelor liderului PSD Brăila

 

Acuzațiile recente ale liderului PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, privitoare la faptul că președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila) ar deține acțiuni la o rețea de jocuri de noroc, a încins spriritele la cea mai recentă ședință ordinară a mini-Parlamentului județean. La rubrica ”Alte probleme”, Chiriac a profitat de prezența în sală a consilierului județean PNL Dănuț Lungu, care a fost lângă Popa în momentul în care parlamentarul a făcut acuzațiile pe tema jocurilor de noroc, pentru a-i cere explicații suplimentare pe subiect. Președintele CJ Brăila l-a rugat pe Lungu să îi explice public în ce fel obligațiunile (nu acțiunile) sale au ajuns să ”distrugă familii”, așa cum a afirmat parlamentarul Alexandru Popa. Liberalul Dănuț Lungu a evitat întrebarea lui Chiriac, ceea ce a dus la un dialog destul de tensionat între cei doi.

”Aș avea o întrebare și l-aș ruga pe domnul consilier Lungu, că tot suntem aici, să ne spună cum am distrus eu familii? Referitor la obligațiuni. Că am văzut că era în spate la declarațiile acelea de presă. Nu înțeleg! Cum am distrus eu familii având niște obligațiuni. Vă rog frumos, domnule consilier! Dacă puteți să îmi răspundeți. Cum am distrus eu, personal, familii, având niște obligațiuni?”, a declanșat Chiriac discuțiile pe acest subiect.

Lungu a invocat faptul că o asemenea temă nu își are locul în plenul Consiliului Județean și l-a sfătuit pe Chiriac să răspundă la o conferință a PSD Brăila sau în spațiul public. Cert este că liberalul a evitat pe parcursul întregii conversații să vină cu un răspuns, în ciuda insistențelor șefului CJ Brăila.

”Sigur vreți să deschidem subiectul în ședința de consiliu? Sunteți sigur de așa ceva? Dumneavoastră confundați plenul Consiliului Județean cu o ședință de partid? Sau conferință de presă? Domnule președinte, mai bine ne informați ce facem cu acreditarea Spitalului Județean, nu cu chestiuni de genul ăsta. Da! Este o declarație. O recunosc. Răspundeți în continuare la acea declarație, dacă vreți. Dar la sediul dumneavoastră de partid. Nu confundați Consiliul Județean cu sediul dumneavoastră de partid. Vreți să vă răspund eu, ce?!”, a replicat Lungu.

Dialogul dintre cei doi s-a întins preț de minute bune, însă fără ca Lungu să îi răspundă președintelui CJ Brăila, ci doar să își continue acuzațiile pe tema neajunsurilor de la Spitalul Județean.

”Ok. Referitor la acreditare, cum stăm cu acreditarea spitalului vă poate răspunde colegul dumneavoastră, domnul Pricop (n.r. – Cristian Pricop, medic). Nu, că ne acuzați că noi nu știm administrație. Și că suntem proști la administrație. De gargară și de circ politic ne-am săturat! Vă răspunde colegul dumneavoastră. Poate aveți mai multă încredere în el. (...) Nu știe? Ok, o să vă răspund eu în locul domnului doctor Pricop. La acreditare stăm foarte bine. Iar toate proiectele europene pe care le avem la spital merg înainte. Discutăm despre cele de reabilitare a Corpului A și a Corpului B și a Spitalului de Pneumoftiziologie. Sunt discutate, aranjate pe termene, pe actualul exercițiu financiar și pe viitor. Și știu că și dumneavoastră ați fost cu mine într-o vizită și ați văzut că toate investițiile la spital merg înainte. Și la partea electrică, și la partea de subsol, și la partea de UPU”, i-a transmis Chiriac liberalului.

Totuși în ciuda insistențelor șefului CJ Brăila de a primi o explicație din partea consilierilor liberali pentru acuzațiile făcute de către șeful lor de partid, aceștia au tăcut mâlc.

Reamintim că liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a lansat acuzații urâte la adresa președintelui CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac, șeful PSD-iștilor pe plan local, într-o conferință de presă ce a avut loc pe 9 iunie. Acesta a afirmat că a analizat declarațiile de avere ale șefului Consiliului Județean și că a aflat „cu stupoare” că acesta deține acțiuni la o rețea de jocuri de noroc. Popa a condamnat public faptul că Francisk Chiriac a decis să își alăture numele, chiar și indirect, de o sală de jocuri, în condițiile în care se află într-o poziție atât de importantă, dar mai ales în contextul în care foarte mulți brăileni și-au distrus viețile la păcănele.

În replică, Chiriac a atras atenția că Popa a venit cu ”un subiect ieftin și fals”, deoarece nu este în stare să facă diferența între acțiuni și obligațiuni. Președintele PSD Brăila i-a transmis liderului PNL Brăila că obligațiunea este un împrumut sub formă de titlu de valoare și că nu are nici cea mai mică legătură cu acționariatul unei firme. Pe de altă parte, Chiriac a promis că va ridica problema jocurilor de noroc în Consiliul Județean deoarece au fost semnalate o serie de ilegalități de către ziariștii prezenți la conferința de presă a PNL: prezența minorilor la păcănele, distanța prea mică față de unele unități școlare etc. Din păcate, aceste realități au rămas în aer.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro