Mergi la conţinutul principal

Vicepreşedinte incompatibil

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Florin Mija (PSD), acuzat de către Agenţia Naţională de Integritate pentru conflict de interese de natură penală, nu a obţinut câştig de cauză în primă instanţă. Judecătorii Curţii de Apel (CA) Galaţi au respins, zilele trecute, cererea de anulare a actului administrativ. Soluţia nu este însă definitivă, putând fi atacată cu recurs. Cauza în care reclamantul este vicele CJ Brăila iar pârâtul ANI a ajuns pe rolul CA Galaţi la data de 6 ianuarie 2014, asta după ce Mija a decis să atace în instanţă acuzaţiile aduse de ANI. "Respinge contestaţia ca inadmisibilă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare", este soluţia pronunţată de CA Galaţi. După cum ne-a transmis consilierul Irina Popa, din cadrul Biroului de informare şi relaţii publice al CA Galaţi, dosarul nr. 5/44/2014 aflat pe rolul instanţei a avut ca obiect contestaţia formulată de petentul Mija Florin împotriva Raportului de evaluare nr. 59148/G/II/12.12.2013 (n.r. - raportul ANI). Potrivit sursei citate, contestaţia formulată de petent a fost respinsă ca inadmisibilă, în cauză fiind invocată excepţia inadmisibilităţii, de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, prin întâmpinarea formulată. Această excepţie a fost admisă de judecători. După ce va fi formulat recurs împotriva măsurii, dosarul va ajunge pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Acuzaţiile ANI

Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) a anunţat pe 12 decembrie 2013 că vicepreşedintele CJ Brăila Florin Mija (PSD) se află în conflict de interese pentru că ar fi semnat contracte de 2 milioane de euro cu societăţi în care ar fi fost implicat. Este vorba despre două contracte încheiate cu S.C. RAFI INTERNATIONAL GENERAL COMMERCE S.R.L. şi un contract cu S.C. STERISYSTEMS S.R.L., societăţi în cadrul cărora Mija a deţinut calitatea de angajat sau asociat, precum şi un act adiţional la acest contract, având ca obiect furnizarea de aparatură medicală de specialitate şi de laborator pentru modernizarea Spitalului Judeţean Brăila, montarea, instalarea şi punerea acesteia în funcţiune, după cum arată ANI în comunicatul de presă. Totodată, inspectorii mai precizau că totul s-a întâmplat în 2013, când Consiliul Judeţean Brăila ar fi încheiat prin procedură de licitaţie publică deschisă aceste contracte. Valoarea celor trei acte încheiate între CJ Brăila şi societăţile cu care Florin Mija s-ar fi aflat în raporturi comerciale şi de muncă în ultimii 5 ani este de 8.896.715 lei (aprox. 2.000.000 euro). "Astfel, acesta a încălcat dispoziţiile art. 2.531 din Codul Penal al României, potrivit cărora «Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act prin care s-a realizat, direct un folos pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă», motiv pentru care Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi. (...) Atât pe parcursul derulării procedurilor de licitaţie publică aferente încheierii contractelor, cât şi pe parcursul derulării contractelor de furnizare, Mija Florin a semnat, în calitate de Preşedinte al Comisiei de evaluare a ofertelor, documentele emise de autoritatea contractantă CJ Brăila şi raportul procedurii, iar în calitate de Preşedinte al Comisiei de recepţie, a semnat procesele-verbale de recepţie şi acceptare definitivă şi procesele-verbale de recepţie cantitativă", se mai preciza în documentul emis de Agenţie. De asemenea, inspectorii atrăgeau atenţia asupra faptului că o persoană faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Şi că, în cazul în care acea persoană a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate juca acelaşi rol pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.
Contactat telefonic de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei" în luna decembrie 2013, Mija nu a recunoscut acuzaţiile inspectorilor ANI. "Nu am fost implicat decât la una dintre firme, la cealaltă, S.C. STERISYSTEMS S.R.L., nu am nicio legătură comercială. Deci, nu am raport comercial, nu am fost angajat, nu am fost asociat. Am fost angajat la S.C. RAFI INTERNATIONAL GENERAL COMMERCE S.R.L. Dar acum lăsăm organele abilitate să-şi facă treaba", a declarat Mija la vremea respectivă.

Simionescu analizează situaţia după alegerile prezidenţiale

Potrivit prim-vicepreşedintelui PSD Brăila, Aurel Simionescu deocamdată organizaţia locală se concentrează asupra alegerilor prezidenţiale şi nu a procesului lui Florin Mija. Întrebat care este soluţia PSD vizavi de poziţia de vicepreşedinte pe care Mija încă o deţine în Consiliul Judeţean, primarul a evitat să dea un răspuns concret. "Probabil că domnul Mija va face recurs. Astăzi (n.r. ieri) am avut o discuţie vizavi de Consiliul Judeţean, am vorbit cu domnul Filote şi înţeleg că au convocat pentru mâine (n.r. astăzi) o şedinţă extraordinară în care să îi dea domnului vicepreşedinte Ovidiu Nechita împuternicirea pentru ceea ce este de făcut. Nu am văzut proiectul de hotărâre, dar asta mi-au spus că vor face atât domnul Avram cât şi domnul Filote. Despre domnul Mija nu mai punem nicio discuţie deocamdată. Am convenit că trecem de alegerile prezidenţiale. Or să facă o şedinţă ordinară de Consiliu în care să îşi regleze toate problemele", a declarat Simionescu.

Prefectura Brăila: "Potrivit legii, încetarea de drept a mandatului de consilier se constată de către Consiliul Judeţean"

Reprezentanţii Prefecturii Brăila susţin că au "mâinile legate" în privinţa lui Florin Mija, chiar şi în condiţiile în care va exista o hotărâre judecătorească definitivă în favoarea ANI. "Există o procedură. În momentul în care rămâne definitiv şi irevocabil raportul Agenţiei Naţionale de Integritate, ni se va face o comunicare. În momentul acela raportul se transmite către Serviciul Juridic spre analiză şi urmează să se ia măsuri. Depinde de ce va dispune Serviciul Juridic, în funcţie de ceea ce a decis şi Justiţia. Cu toate acestea încetarea de drept a mandatului de consilier se constată de către Consiliul Judeţean prin hotărâre, la propunerea preşedintelui CJ. Se poate dispune un ordin de prefect doar în cazul preşedintelui de Consiliu Judeţean şi a primarului. Sunt prevederile Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali", a declarat Mircea Tudosie, şeful Cancelariei Prefectului Judeţului Brăila.
Potrivit articolului 9 al Legii 393/2004 calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în mai multe cazuri printre care şi cel al demisiei, incompatibilităţii, condamnarea prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, punerea sub interdicţie judecătorească şi pierderea drepturilor electorale. Aceeaşi lege ne spune că: încetarea de drept a mandatului de consilier se constată de către consiliul local, respectiv de consiliul judeţean, prin hotărâre, la propunerea primarului ori, după caz, a preşedintelui consiliului judeţean sau a oricărui consilier.

Mija, în vizorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie

Vicele Florin Mija nu se luptă numai cu ANI, ci şi cu Direcţia Naţională Anticorupţie. Acesta este judecat pentru infracţiuni de corupţie, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, faţă de care judecătorii au dispus măsura controlului judiciar, asta după două luni de arest la domiciliu. Odată cu înlocuirea arestului, în data de 9 octombrie, instanţa a impus inculpaţilor Gheorghe Bunea Stancu şi Mija Florin respectarea unor obligaţii, pe durata măsurii controlului judiciar. Dosarul se află pe rolul Tribunalului Vrancea. Asta după ce, în data de 2 octombrie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi a dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Bunea Stancu, Florin Mija şi încă 12 funcţionari salariaţi ai CJ Brăila. Pe lista inculpaţilor apar şi 3 societăţi de construcţii, respectiv "Concivia" SA, "Tancrad" SRL Galaţi şi subsidiara brăileană "Tancrad Construct", prin care s-a derulat întreaga afacere, alături de cei doi administratori, numărul total al celor trimişi în faţa instanţei ridicându-se la 19. Potrivit DNA, prejudiciul produs de inculpaţi, prin atribuirea unor contracte firmelor favorite, se ridică la aproape 3 milioane de lei. Contratele "cu dedicaţie" aveau ca obiect efectuarea unor lucrări de asfaltare drumuri - SC "Tancrad" SRL Galaţi şi SC "Tancrad Construct" SRL Brăila, respectiv reamenajare/reabilitare spaţii medicale la unităţile spitaliceşti din subordinea CJ Brăila - SC "Concivia" SA.

Cele două dosare Stancu vs. ANI, în pronunţare la Înalta Curte

Nu numai vicele CJ Brăila este implicat în bătălia cu Agenţia Naţională de Integritate, ci şi preşedintele instituţiei, Gheorghe Bunea Stancu. Acesta este însă mai bogat în dosare cu ANI.
Este vorba despre dosarele "Sportul" şi "Concivia", aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ambele cauze ANI ieşind învingătoare în primă instanţă. La data de 4 noiembrie, judecătorii Înaltei Curţi au dat un nou termen în dosarul "Sportul", pentru data de 18 noiembrie. Cauza a rămas în pronunţare. La aceeaşi dată este termen de judecată şi în celălalt proces în care Stancu se judecă cu ANI, dosarul "Concivia".
Reamintim că, în dosarul "Sportul" - nr. 6647/2/2012•, Gheorghe Bunea Stancu a declarat recurs împotriva soluţiei Curţii de Apel Bucureşti, din octombrie 2013, când ANI a ieşit învingătoare, dosarul ajungând la instanţa superioară. Potrivit ANI, şeful Consiliului Judeţean Brăila a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese şi a săvârşit "infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie", asta după ce a semnat contracte de asociere cu două cluburi sportive controlate de firme unde el este acţionar majoritar. Potrivit comunicatului ANI, din data de 31 august 2012, Stancu a întocmit şi adoptat atât expunerile de motive, cât şi hotărârile Consiliului Judeţean Brăila, şi a semnat contractele de asociere între CJ Brăila cu SC Clubul de Fotbal Brăila SA, respectiv cu Asociaţia Sportivă Handbal Club "Dunărea" Brăila, în baza cărora a fost încasată suma totală de 7.512.207 lei.
Şi în dosarul "Concivia" nr. 8586/2/2011, în septembrie 2012, la CA Bucureşti, Stancu a avut parte tot de o înfrângere, judecătorii respingând acţiunea lui ca nefondată, acesta declarând recurs. Inspectorii ANI au arătat că, în calitate de şef al CJ Brăila, Bunea Stancu a acordat cinci contracte în valoare totală de 2,7 milioane de lei, fără TVA, firmei "Concivia", pe care o controlează prin intermediul "Bursagrirom" SA.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro