Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Plicurile morţii

Etnobotanicele şi drogurile vândute "pe sub mână", la colţ de stradă, continuă să facă victime la Brăila. Distribuitorii ajung după gratii, iar consumatorii ajung la UPU, în comă. Cu toţii au două lucruri în comun: sunt tineri şi sunt dependenţi de stupefiante. Şi încă ceva: au ales să-şi distrugă vieţile din pur teribilism.

100 de plicuri cu etnotobanice = 15.000 de lei

Vinerea trecută, la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT (Biroul Teritorial Brăila), judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brăila a dispus arestarea preventivă a inculpatului Georgel Simion, în vârstă de 28 de ani, din municipiu, reţinut 24 de ore pe ordonanţă şi cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de "efectuare fără drept de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 (republicată), cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 27 august 2016 şi până la data de 25 septembrie 2016, inclusiv".
Brăileanul de 28 de ani a ajuns după gratii pentru deţinere şi trafic cu etnobotanice, riscând între 6 luni şi 3 ani de închisoare sau amendă penală. În mod ciudat, Georgel Simion a precizat în faţa instanţei de judecată că nu contestă mandatul de arestare preventivă, deşi putea să declare apel în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Surse judiciare ne-au precizat că, în ziua de 25 august 2016, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Brăila l-au prins în flagrant pe brăileanul Georgel Simion undeva în municipiul Constanţa, în timpul unei tranzacţii "de zile mari". Brăileanul de 28 de ani contactase un dealer local de la care achiziţionase 100 de plicuri de substanţe psihotrope (etnobotanice).
Întrebat ce avea de gând să facă cu atâtea etnobotanice, Simion le-a spus anchetatorilor că intenţiona să le folosească "pentru consum propriu", însă există probe că, de fapt, avea de gând să le vândă tinerilor din municipiul Brăila. Pe piaţa drogurilor, un astfel de plic ajunge până la 150 lei bucata (la vânzare), ceea ce înseamnă că traficantul de etnobotanice pusese mâna pe stupefiante în valoare de 15.000 de lei. Bineînţeles, le achiziţionase cu mai puţin, ca să poată scoate profit.
Pus în faţa probelor de necontestat, Simion a afirmat în faţa anchetatorilor că primise substanţele psihotrope în mod gratuit şi că avea de gând să le consume singur. Ancheta procurorilor DIICOT este în plină desfăşurare.

Droguri şi etnobotanice pentru liceenii Brăilei

Comerţul cu droguri şi etnobotanice a prosperat în ultimii ani la Brăila, ba chiar s-a şi extins, în ciuda eforturilor depuse de autorităţi.
Dosarul "Vărsătura", dosarul "Insomnia" sau al poliţistului George Sorin Tudorică, zis "Ţep", sunt doar câteva din cazurile rezolvate de procurorii DIICOT şi mediatizate pe măsură.
Trimişi în judecată de DIICOT, Gabriel Anghel şi Eduard Leonard Marcopol - patronii "de facto" ai pub-ului "Insomnia" de pe Calea Călăraşilor - au fost condamnaţi în primă instanţă, în decembrie 2014, la câte 1 an de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru trafic cu etnobotanice. Prin aceeaşi sentinţă, Ionuţ Ştefan Eparu şi Alexandru Păun au primit 1 an şi 6 luni, respectiv 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Nu în ultimul rând, judecătorii au luat faţă de inculpatul minor Sebastian F. măsura educativă a supravegherii pe durata de 6 luni, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Brăila, pentru comiterea infractiunii de trafic de droguri de risc în forma continuată. Tribunalul le-a impus inculpaţilor să efectueze 60 de zile (Anghel) respectiv 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii şi să plătească, fiecare, câte 9.600 de lei cheltuieli judiciare statului. Toţi cei cinci traficanţi de droguri şi etnobotanice renunţaseră la proces, cerând instanţei să fie judecaţi în procedura recunoaşterii învinuirii. Cu toate acestea, patronii de la "Insomnia" au declarat apel, dar au pierdut confruntarea cu procurorii la Curtea de Apel Galaţi.
Brăileanul George Sorin Tudorică, zis "Ţep", agent la Postul de Poliţie Drăguşeni - Galaţi, a fost condamnat anul trecut la închisoare cu executare pentru introducere în ţară de droguri de mare risc şi comerţ cu etnobotanice. Poliţistul comanda droguri şi etnobotanice pe un site specializat, iar coletele erau trimise prin poştă din oraşul Valencia, Spania.
În decembrie 2014, procurorii DIICOT Brăila au organizat un flagrant la Oficiul Poştal nr. 4, capturându-l pe Vlad, agent de pază, complicele poliţistului Tudorică. Nu mai puţin de opt martori au declarat că au cumpărat droguri de la poliţistul "Ţep" şi de la complicii săi. Drogurile erau primite prin colet poştal ambalat ca o scrisoare recomandată, ajungând în final să-i îmbolnăvească pe elevii de liceu din Brăila; potrivit procurorilor, etnobotanicele erau distribuite în zona Blocului Turn (Calea Galaţi cu B-dul Independenţei), pe strada Plantelor şi în vecinătatea Liceului de Artă "Hariclea Darclee".
Demn de amintit este faptul că anchetatorii i-au audiat pe câţiva dintre clienţii lui Tudorică - unii dintre aceştia elevi de liceu - care au declarat că au plătit câte 10 lei pentru doza de etnobotanice şi că, după ce consumau respectivul produs, erau cuprinşi de "o stare euforică" urmată de halucinaţii, pierderi de vedere, iar la sfârşit le-a fost foarte rău. Ulterior, prezentau stări de vomă, greaţă şi ameţeli. Alţi consumatori de stupefiante au ajuns în stare gravă la spital. Potrivit statisticilor obţinute de procurorii DIICOT, numai în anul 2015 au ajuns la UPU - Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila peste 200 de consumatori de substanţe psihotrope, în special etnobotanice, mulţi dintre aceştia fiind minori.

 




Categorie articol: 

Comentarii