În primul trimestru al acestui an au fost înregistrare 110 victime ale violenţei în familie, datele raportate indicând o dublare a numărului de cazuri comparativ cu anul trecut. Sunt convinsă că aceste cazuri raportate sunt prea puţine comparativ cu ce se întâmplă în realitate. Câte femei credeţi că au curajul să reclame că sunt bătute, agresate, când interesul autorităţilor pare să fie aproape zero? Nici măcar nu există un telefon pentru salvarea femeilor abuzate. Când urechile fine ale oamenilor care ar trebui să se ocupe de violenţa domestică sunt atinse de astfel de cazuri, se invocă lipsa de fonduri. Preferăm să afişăm feţe profund atinse de situaţiile delicate, să părem adânc impresionaţi, dar să dăm din umeri şi să ne doară în cot de protejarea femeii. În niciun caz victimele violenţelor domestice nu sunt o prioritate, ele trebuie să mai aştepte ani buni până vor fi foarte bine afectate psihic, până când soţul va fi destul de beat încât să treacă direct la omor.
Astfel, înţelegem că în România mentalităţile se păstrează nu numai la nivel scăzut în mintea unor bărbat, care încă mai consideră femeia o sclavă bună să facă mâncare şi să calce cămăşi, dar şi în mintea autorităţilor, care încearcă cu insistenţă să păstreze această mândrie naţională, să nu cumva să o pierdem odată cu ceilalţi, cu lumea asta modernă care dă peste noi şi încearcă să ne impună ce trebuie făcut. Tocmai pentru că nu încercăm să schimbăm nimic, "tradiţia" se transmite de la o generaţie la alta. Băieţii urmează cu stricteţe exemplul taţilor, învaţă că sunt puternici şi că femeia e cea care trebuie să asculte. Cum să asculte dacă nu puţin bătută? Ei îşi dau uşor seama că femeile nu au dreptul să se exprime, să treacă peste cuvântul sau mai bine zis pumnul lor. Fetele sunt traumatizate încă din copilărie, se transformă în fiinţe timide, în umbre a ceea ce trebuia să fie de fapt, pentru că trăiesc ca nişte victime. Trec din pumnul tatălui în cel al soţului, din urletele unuia în ale celuilalt. Şi toate astea pentru ce? Pentru că suntem un popor de inculţi, care nu ştie să rezolve decât cu pumnul? Pentru că ne ţinem strâns cu dinţii de ideea că femeia trebuie bătută ca să asculte, pentru că societatea încă o mai priveşte ca pe o cârpă? Pentru că autorităţile ignoră cât pot problema, instigând parcă la violenţă domestică, pentru că au alte priorităţi? Nu contează care este de fapt răspunsul, contează doar că astfel de cazuri se înregistrează zilnic şi noi ne prefacem că nu vedem.
