Mergi la conţinutul principal

Scandal la CJ Brăila. Liberalii cer să fie lăsaţi să vorbească

• mai multe puncte de pe ordinea de zi a celei mai recente şedinţe ordinare a CJ Brăila au suscitat interesul consilierilor şi au dat naştere unor dezbateri aprinse • deranjaţi de faptul că preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, nu le-a dat dreptul la cuvânt de câteva ori, consilierii liberali au acuzat că li se pune “pumnul în gură” • în febra momentului s-a ajuns chiar la o situaţie jenantă, în care liberalul Ovidiu Nechita a fost chemat la ordine, de probă

 

Consilierii judeţeni PNL, în frunte cu liderul lor de partid, Alexandru Dănăilă, au cerut în mod expres şefului judeţului, Francisk Chiriac, să îşi schimbe abordarea atunci când vine vorba de dezbaterile pe proiecte. În cadrul celei mai recente şedinţe ordinare s-a ajuns la o serie de contre între consilierii PNL şi PSD, tocmai pe tema discuţiilor prea lungi la unele proiecte. Social-democraţii consideră că liberalii vorbesc pe lângă subiect şi că doar se dau în spectacol, însă de cealaltă parte, PNL-iştii îi acuză că nu sunt lăsaţi să vorbească decât după ce se termină procedura şi proiectele trec la vot, astfel că sunt aprobate proiecte care prezintă nereguli. Dănăilă chiar i-a solicitat lui Chiriac să îi cheme pe consilierii liberali la ordine ori de câte ori simte că depăşesc limita, dar să îi lase să îşi exprime liber opiniile.

“Domnule preşedinte, dumneavoastră ne lăsaţi să vorbim abia după ce supuneiI la vot şi trec toate hotărârile. Nu ne lăsaţi să ne exprimăm punctele de vedere pe fiecare hotărâre în parte! Să vă spun ce legi, ce hotărâri de consiliu am mai citit în ultima vreme, pentru că încerc să mă documentez, să fiu la zi cu legislaţia. Am citit regulamentul de funcţionare al Consiliului Judeţean, iar acolo este stipulat clar modul în care consilierii îşi pot exprima opiniile în cadrul CJ. La fiecare proiect de hotărâre aveţi obligaţia să ne daţi cuvântul şi să ascultaţi toate dezbaterile. Dacă sunt chestiuni care depăşesc subiectul respectiv ne puteţi chema la ordine, ne puteţi solicita să părăsim sala. Sunt câteva sancţiuni. Aveţi pârghiile necesare ca să puteţi lua măsuri împotriva noastră, dacă şi dumneavoastră şi colegii noştri din consiliu consideraţi că depăşim limitele. Dar de multe ori discuţiile din CJ degenerează, plecând tocmai de la faptul că dumneavoastră nu ne lăsaţi să terminăm ce avem de spus pe subiect”, a afirmat Dănăilă.

 

Nechita, chemat la ordine, de probă

După această intervenţie, preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac a negat faptul că nu a lăsat consilierii să vorbească, însă cu precizarea că nu poate permite ca discuţiile să fie pe lângă subiect şi nu legate strict de prevederile proiectelor aflate în dezbatere. Acesta a punctat că i se pare prea mult să cheme consilierii la ordine.

“Nu vă puteţi aştepta de la noi, şi nu ne puteţi cere încontinuu să fim decenţi, să ne păstrăm punctele de vedere pentru un anumit proiect, când dumneavoastră ne băgaţi pumnul în gură şi nu ne lăsaţi să discutăm la fiecare proiect”, a adăugat Dănăilă.

La rândul său, Chiriac a profitat de moment şi i-a rugat pe consilieri să nu se mai atace în mod direct în şedinţe, făcând referire în mod special la PND-ista Simona Drăghincescu şi la PNL-istul Ovidiu Nechita.

“Văd că vorbiţi. Dacă aveaţi pumnul meu în gură cu siguranţă nu mai vorbeaţi deloc. Am pumnul mare! (...) Doamnelor şi domnilor consilieri, la diverse, am rugămintea să propuneţi viitoare proiecte şi propuneri. Dacă mai aveţi discuţii între dumneavoastră şi vă daţi răspunsuri în cadrul plenului consiliului judeţean, am închis şedinţa şi mergem acasă! Daţi-vă replica în conferinţe de presă”, le-a transmis Chiriac colegilor săi.

Cu toate acestea contrele au continuat, astfel că în cele din urmă, la insistenţele liberalilor privind aplicarea regulamentului, Chiriac l-a chemat pe Nechita la ordine, dar de probă.

“Domnule Nechita, am rugămintea să vă respectaţi colegii, pentru că dumneavoastră daţi replici pentru fiecare. Cum m-a rugat domnul onor coleg, Dănăilă, vă rog frumos să părăsiţi sala!”, i-a transmis şeful judeţului.

“Chemaţi-mă la ordine să vă explic cum e cu legea. Dacă părăsesc sala o fac pentru a aduce Legea 215 să v-o citesc. După aceea mă chemaţi la ordin să vă explic cum e cu 215”, a replicat Nechita, iar după ce a fost chemat la ordine, a mers până la biroul preşedintelui, astfel că show-ul a mai continuat câteva minute.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro