Mergi la conţinutul principal

S-a publicat în MO: George Paladi, de ieri, prefectul judeţului Brăila

• acesta are 38 de ani, este inginer, a fost preşedinte al TSD Brăila, este funcţionar public şi este detaşat pe fotoliul de prefect din cel de comisar grad I superior la Protecţia Consumatorului • mai mult, George Paladi este finul de cununie al premierului Mihai Tudose, însă susţine că tocmai de aceea a evitat până acum să accepte această poziţie propusă de colegii din PSD • Mircea Florin, social democratul anunţat până acum “în cărţi” pentru poziţia de prefect, nu s-a arătat deloc supărat de avansarea lui Paladi, afirmând că el nu a fost de acord să se pregătească pentru a deveni înalt funcţionar public

 

Brăila are oficial un nou prefect după ce hotărârea de Guvern care vizează detaşarea lui George Paladi pe acest fotoliu, a fost publicată, ieri, în Monitorul Oficial, la pachet cu cea privind încetarea mandatului Mădălinei Cochino. Paladi are 38 de ani, a absolvit Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi (profilul TCM), este inginer de profesie, a activat atât în sectorul privat cât şi public, în trecut a fost preşedintele organizaţiei de tineret municipale a PSD Brăila, a rămas membru al aceluiaşi partid până în primăvara acestui an, iar ultima poziţie ocupată a fost de comisar grad I superior la Protecţia Consumatorului Brăila. După cum ne-a declarat personal, Paladi este finul de cununie al premierului Mihai Tudose şi tocmai din acest motiv a evitat până acum să acceadă la fotoliul de prefect, deşi propunerea din partea organizaţiei PSD Brăila ar fi mai veche.

“Da, pot să confirm. Mihai Tudose este naşul meu de cununie de 14 ani de zile. Lucru care nu este deloc nou pentru ceea ce înseamnă colegii de partid. Pentru că mulţi dintre ei au ştiut şi ştiu lucrul acesta. Mă aştept ca a doua întrebare să fie de ce acum? Nu am un răspuns clar. De ce acum şi nu atunci?! Am mers pe partea privată. Poate că şi aspectul ăsta (n.r. - legat de faptul că este finul lui Tudose) a contat. Dar dacă propunerea colegilor de la partid a fost pentru mine, am gândit-o puţin, am actualizat-o, am analizat şi am decis. (...) Am 38 de ani. Am terminat Universitatea «Dunărea de Jos» din Galaţi, profilul TCM. Sunt inginer. După terminarea facultăţii, 13 ani am lucrat în privat şi de aproape un an de zile sunt comisar grad I superior la Protecţia Consumatorului Brăila. În partid am fost simpatizant de la 16 ani, pentru că nu aveam dreptul să am adeziune la vârsta respectivă. Am devenit membru la 18 ani. Undeva în anul II sau III de facultate am avut şi o funcţie de conducere la Tineret la PSD, am fost preşedintele organizaţiei municipale. Ulterior am terminat facultatea şi am lucrat în mediul privat. Am activat ca membru de partid, dar fără funcţii de conducere. Am fost, să zic aşa, eşalonul doi sau chiar trei. Iar acum recent, am primit această propunere şi am acceptat-o”, a declarat Paladi, pentru redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei”.

Întrebat ce aşteptări are de la poziţia de prefect al judeţului, acesta a precizat că îşi doreşte doar să îşi facă treaba.

“Îmi doresc să nu trec doar ca un nume pe un perete sau pe anumite hârtii. Şi mi-ar face plăcere ca lumea să vorbească de bine. Ceea ce nu o să se poată, sunt conştient de asta. Şi vorba unui coleg, o să afli lucruri noi din presă, pe care nici tu nu ştiai că le-ai făcut. Dar asta e viaţa, mergem înainte!”, a mai adăugat noul prefect.

Cât despre Cabinetul prefectului şi posibile schimbări de personal, acesta a precizat că încă nu a luat nicio decizie. Paladi susţine că vrea întâi să vadă modul în care funcţionează actuala echipă, să analizeze şi abia apoi să ia o decizie în acest sens. Mai mult, acesta a punctat că la început se bazează pe oameni mai vechi în domeniu, deoarece nu are o vastă experienţă în administraţie.

Cel mai probabil, investirea lui George Paladi pe funcţia de prefect ar trebui să aibă loc săptămâna viitoare, însă odată cu publicarea hotărârii Guvernului în MO privind detaşarea sa, acesta trebuie să se prezinte deja la Prefectură.

 

Mircea Florin susţine că nu a vrut să creeze artificii pentru a fi prefect

Contactat de redactorii “Obiectiv” şi întrebat în legătură cu numirea lui Paladi pe fotoliul de prefect al Brăilei, deşi până nu demult numele său era vehiculat de conducerea PSD ca o variantă sigură, social-democratul Mircea Florin nu s-a arătat deloc deranjat. Acesta a precizat că nu a dorit să forţeze lucrurile, să “creeze artificii” pentru a ajunge prefect.

“Eu unul nu am fost dispus să devin funcţionar public pentru acest lucru. Nu mi se pare normal. Dacă eu aveam disponibilitatea, pentru că dorinţa există, dacă se schimba codul administrativ, puteam să fiu prefect fără a fi funcţionar public şi cu mai multe competenţe şi mai multe lucruri pe care le are prefectul pe propunerea de modificare a codului administrativ. Dar nu am absolut nicio problemă. S-a zis de la bun început că există mai multe variante. E normal ca Guvernul să îşi numească un reprezentant în teritoriu şi trebuia să se întâmple acest lucru. Eu nu am nicio supărare. Pentru că repet, eu nu am vrut să fac acest pas astfel încât să pot merge mai departe”, a afirmat PSD-istul.

 

Primarul Marian Dragomir are doar cuvinte de laudă pentru noul prefect

Subiectul schimbării prefectului la Brăila a fost atins şi de primarul Marian Dragomir, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă. Edilul-şef, a precizat că l-a cunoscut prima dată pe Paladi în anul 1999 când s-a înscris în PSD, pe vremea când acesta era deja membru în organizaţia de tineret a partidului.

“O perioadă lungă de timp a activat la TSD, apoi s-a îndreptat către activitatea privată. A avut societăţi în mai multe domenii de activitate: comerţ, cereale, lucrări, construcţii, lucruri de genul acesta. Acum lucrează la Oficiul pentru protecţia consumatorului. Este funcţionar public. Nu mai este membru de partid din primăvara acestui an. (...) Este tânăr, foarte deschis. Poate mai comunicativ decât mine. Este inginer. Sunt mai multe aspecte care îl recomandă pentru funcţia de prefect. Aş putea să spun despre activitatea din mediul privat, implicarea şi experienţa pe care a dobândit-o. A lucrat şi în public o perioadă de timp”, a declarat Dragomir.

Primarul a ţinut să sublinieze că trebuie acceptată ideea că prefecţii “vin şi pleacă politic” şi că astfel de schimbări nu sunt deloc surprinzătoare.

“Noului prefect îi doresc să fie foarte deschis, transparent, comunicativ, să aibă o relaţie bună cu toate autorităţile, inclusiv cu mass-media pe zona de comunicare. Îi doresc foarte mult succes în activitatea pe care o va desfăşura la Prefectură. Iar doamnei fost prefect, Mădălina Cochino, vreau să îi mulţumesc pentru colaborarea pe care am avut-o până în prezent şi să o felicit pentru activitatea pe care a desfăşurat-o la Prefectură. Îi doresc, de asemenea, succes”, a mai adăugat primarul, cu precizarea că Cochino îşi va relua fostul post în cadrul Primăriei.

O confirmare privind demisia recentă din partid a lui George Paladi a venit şi din partea preşedintelui interimar al PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru. Reamintim că, George Adrian Paladi este cunoscut la Brăila ca proprietar al mai multor firme locale, una dintre acestea fiind SC „Raptelcons”, care în 2013 a câştigat un contract generos de 38.000 euro la o licitaţie lansată de Compania de Utilităţi Publice Dunărea Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro