Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Parlamentarii Brăilei. Reacţii la cald după moţiune

• Guvernul Viorica Dăncilă a fost demis, ieri, prin moţiune de cenzură cu 238 voturi “pentru” şi 4 “împotrivă” din totalul de 242 de voturi valabil exprimate • PSD-iştii brăileni s-au arătat surprinşi de rezultat şi destul de sceptici în privinţa viitorului României cu un guvern format de partidele din opoziţie • liberalii au ţinut să puncteze că indiferent de intoxicările social-democraţilor, nu vor urma tăieri de pensii şi concedieri masive • deputatul Emilia Meiroşu (Pro România) s-a arătat surprinsă de faptul că senatorul ALDE Brăila, Mihai Ruse, deşi aliat, nu a participat la votul moţiunii • eurodeputatul Mihai Tudose susţine că noul Guvern are datoria de a îmbunătăţi relaţiile cu Uniunea Europeană şi de a atrage fonduri europene

 

Guvernul Viorica Dăncilă a primit o lovitură grea, ieri, la votul moţiunii de cenzură în Parlamentul României. Executivul a fost demis cu 238 voturi “pentru” şi 4 “împotrivă” din totalul de 242 de voturi valabil exprimate. Parlamentarii PSD prezenţi în sală nu au participat la vot. Ei bine, redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei” au încercat să ia legătura cu deputaţii şi senatorii brăileni pentru reacţii “la cald” după căderea Executivului.

Preşedintele PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru, nu a dorit să comenteze în niciun fel faptul că moţiunea împotriva Guvernului Viorica Dăncilă a trecut de votul Parlamentului. Acesta a afirmat că nu a fost în plen la votarea moţiunii deoarece se afla la o înmormântare. Chiar şi aşa, preşedintele executiv al PSD Brăila, fostul primar Aurel Simionescu ne-a oferit un comentariu, precizând la fel ca deputaţii Nicu Niţă şi Florin Mircea că au existat câţiva trădători care au înclinat balanţa votului, deşi cu o seară în urmă spuneau că vor vota altfel la moţiune.

“Ce s-a întâmplat astăzi (n.r. - ieri) este un exerciţiu democratic în care unii au ieşit victorioşi faţă de alţii: un vot în Parlament.Fiecare a numărat cum a numărat şi rezultatul este cel pe care l-am văzut cu toţii. Ce va urma? O să vedem. Că toată lumea face scenarii. În mod normal trebuie să existe într-o formă oarecare un guvern stabil care să gestioneze treburile ţării”, a declarat Simionescu, vorbind despre viitoarele alegeri, dar şi despre aprobarea viitorului buget.

Sunt lucruri care din punctul meu de vedere nu fac cinste calităţii parlamentare. Indiferent de la ce partide. Adică la alegeri se presupune că oamenii pe care îi votează poporul sunt oameni de cuvânt, care îşi ţin promisiunile, oameni verticali. Cei care trec peste noapte din stânga-n dreapta şi invers nu cred că fac cinste calităţii de parlamentar şi nu dau încredere cetăţenilor în cei pe care îi votează. Dacă îi mai votează!”, a răspuns Simionescu, făcând referire la trădători.

Deputatul Nicu Niţă nu a oferit un răspuns similar, fiind extrem de dezamăgit de faptul că Guvernul PSD a fost demis. Acesta a punctat că partidul ar trebui să ia măsuri drastice împotriva celor care au trădat. De asemenea, Niţă a subliniat că din punctul său de vedere viitorul Guvern va fi unul nociv pentru români, care “va tăia tot ce a dat PSD-ul”.

La rândul său, deputatul Florin Mircea a afirmat că votul moţiunii i-a lăsat un gust amar, pentru că toată lumea filma momentul în loc să stea şi să aştepte civilizat rezultatul votului. Şi acesta a vorbit despre trădători şi despre păreri schimbate peste noapte, dar a criticat şi faptul că viitorul guvern vine cu foarte multe incertitudini. 

“Nu ştim nici cu cine vor merge în luptă, nici care este propunerea de premier, propunerile de miniştri. Pericolul de care îmi este mie frică este că ţara va rămâne într-o perioadă din asta de suspendare cu tot ceea ce înseamnă, cu toate deciziile. Mai ales că este şi o perioadă electorală, dar şi pentru că sunt lucruri deja începute care ar trebui să se învârtă mai departe”, a afirmat Mircea.

 

Emilia Meiroşu, dezamăgită că senatorul Mihai Ruse a chiulit de la vot

 

Deputatul independent Emilia Meiroşu (coordonatorul Pro România Brăila), a afirmat că 10 octombrie va rămâne o zi de ţinut minte, mândră că unul dintre cele 238 de voturi i-a aparţinut.

“Vot care a împins România cu un pas mai în faţă şi ne-a redat, după prea mult timp de aşteptare, încrederea în logica normalităţii. Alături de liderii acestui partid, Victor Ponta şi Mihai Tudose, simt nevoia azi, mai mult ca niciodată, să mă bucur că am salvat România şi social-democraţia de cel mai ciudat lider, Viorica Dăncilă. Noi, PRO România, am avut 31 de voturi. Îmi doresc să ne apucăm cât mai repede de treabă şi să constituim guvernul pe care românii îl merită. Vineri încep deja negocierile pentru noul guvern”, a declarat Meiroşu.

Aceasta a mai amintit că a decis să plece din PSD în urmă cu un an şi cinci luni, pentru că partidul nu şi-a respectat promisiunile din campanie şi avea un lider toxic. Mai mult, aceasta a subliniat că atunci Brăila şi România au pierdut un prim-ministru capabil, după ce Mihai Tudose a fost forţat să plece din fruntea Guvernului. Interesant de precizat este că Meiroşu a dorit să puncteze, printre altele, faptul că senatorul ALDE Brăila, Mihai Ruse nu a participat la votul moţiunii, deşi teoretic este un aliat al Pro România.

“Acum nu ar trebui să existe niciun regret din partea nici unui psd-ist. Dimpotrivă, ar trebui să înţeleagă dezastrul pe care l-a provocat prin incompetenţă si rea-voinţă guvernul Dăncilă. În rest, mă bucur să fiu într-o echipă de oameni care au dovedit caracter şi nu am cedat compromisului şi cumpărăturilor din această perioadă. Doar senatorul ALDE Brăila mă surprinde pentru că era în Alianţă şi nu a susţinut moţiunea. A lipsit, chiar. În rest, ne străduim să fie ceea ce am susţinut în 2016, mai bine pentru toţi”, a afirmat Meiroşu.

Redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei” au încercat să obţină un punct de vedere de la liderul ALDE Brăila Mihai Ruse, însă acesta nu a răspuns la telefon.

 

Liberalii susţin că noul guvern nu va tăia pensiile şi nu va concedia în masă

 

Deputatul PNL Brăila Vasile Varga a afirmat că în opinia sa moţiunea a fost o victorie previzibilă, având în vedere greşelile pe care Guvernul PSD le-a făcut în ultima perioadă.

“Vistieria a început să se golească. Intenţionau de mâine deja să scoată din vistierie bani mulţi printr-o hotărâre de guvern. Uite că astăzi a trecut această moţiune. De altfel, a fost o nemulţumire a întregii populaţii. Un lucru pe care l-am anticipat. Au participat şi alte partide politice de această dată. Şi-au dat seama că această guvernare este catastrofală, că acest premier a fost de asemenea catastrofal. Iar rezultatul s-a văzut la vot. (...) Am fost doi deputaţi brăileni de la PNL şi colega cealaltă de la Pro România, prezenţi la vot. Ceilalţi de la PSD au fost prezenţi, dar nu au votat. Pe domnul Ruse nu l-am văzut”, a declarat Varga.

De asemenea, deputatul a dorit să sublinieze că în ciuda intoxicărilor PSD-iştilor, viitorul Guvern nu are de gând să taie pensiile, salariile şi să concedieze masiv funcţionari publici.

“A! Aceia care au fost promovaţi în funcţiile alea «calde» şi retribuite... Ei trebuie să vadă conştiinţa lor cum este?! Dacă au fost promovaţi pe merit, printr-un concurs care este adevărat, sau au mai sărit aşa câte doi paşi. În rest, nu are nimeni de ce să îşi facă probleme. Nimeni nu se va atinge de vreun drept pe care l-au câştigat”, a afirmat Varga.

La rândul său, deputatul PNL Brăila Antoneta Ioniţă a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook imediat după votul moţiunii, precizând că PSD trebuia să plece şi că România va fi reaşezată “pe calea progresului, a respectului şi a normalităţii”.

 

Tudose, apel ca PSD-iştii să profite pentru a-şi face curat în partid

 

Eurodeputatul brăilean Mihai Tudose a afirmat că moţiunea de cenzură nu a fost un scop în sine, ci un mijloc pentru intrarea în normalitate a României. Acesta a precizat că este important ce se va întâmpla de acum înainte şi dacă partidele din opoziţie vor colabora în aşa fel încât să repare imaginea ţării la nivelul Uniunii Europene şi să redeschidă poarta către atragerea de fonduri europene.

“Toate acestea, şi bugetul, şi guvernul credibil, şi stabilirea relaţiilor cu instituţiile europene trebuie să se facă de aşa natură încât România să fie din nou eligibilă pentru fonduri europene şi să putem să introducem în economia românească zecile de miliarde care aşteaptă. Să putem vorbi din nou despre autostrăzi, spitale pe fonduri europene şi nu în parteneriat public-privat. Să putem vorbi din nou despre dezvoltarea României în conformitate cu normele europene, repet, prin fonduri europene. Aici ţine de înţelepciunea celor care au contribuit la trecerea moţiunii. A tuturor partidelor. În ceea ce priveşte formarea unui guvern şi a unei coaliţii care să susţină guvernul în Parlament, trebuie să înţeleagă rolul important pe care îl au, cel puţin în acest prim an care urmează până la alegerile Parlamentare”, a declarat Tudose.

De asemenea, fostul premier al României a dorit să puncteze că niciun Executiv care vine după Guvernul Viorica Dăncilă nu poate să facă mai multe greşeli, în opinia sa. Totodată a ţinut să le transmită un mesaj PSD-iştilor, să profite de moment pentru a scăpa de membrii care nu îi lasă să se reformeze.

“Mai rău decât cu Cuc la Transporturi, mi-e greu să cred că se poate! Mai rău decât cu Dăncilă prim-ministru, mi-e greu să cred că se poate! Adică cel puţin, în ultimul an lucrurile s-au dus atât de jos încât e aproape imposibil ca altceva să fie mai prost decât acum. De asta sunt optimist. Orice e un pic mai bine. Şi sper din tot sufletul, ca acesta să fie un ultim duş rece care să trezească oamenii de bun-simţ din PSD să reformeze într-adevăr PSD-ul. Fiindcă actuala echipă de conducere, cu Fifor, cu Dăncilă a pus PSD-ul, nu în cap, l-a băgat sub pământ. Şi e păcat!”, a conchis Tudose.

Sursa foto: www.digi24.ro




Categorie articol: 

Comentarii