Mergi la conţinutul principal
Dosarul “Studentul”. Condamnarea

Muncă în folosul comunităţii pentru trafic de droguri

• Ciprian Dumitru şi Mihai Adrian Munteanu, zis “Scooby”, ambii în vârstă de 22 de ani, au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare, pentru trafic de droguri de risc • cei doi au fost prinşi în flagrant, anul trecut, pe când vindeau haşiş adus din Bucureşti • Dumitru şi Munteanu vor presta 90, respectiv 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, după ce şi-au recunoscut vinovăţia

 

Sentinţă definitivă în dosarul traficanţilor de cannabis depistaţi de procurorii DIICOT Brăila în martie anul trecut şi daţi pe mâna justiţiei, înainte să-şi poată extinde aşa-zisa “afacere”. Cei doi traficanţi de stupefiante, amândoi în vârstă de 22 de ani, au solicitat instanţei şi li s-a aprobat să fie judecaţi în procedura recunoaşterii vinovăţiei, ca să primească pedepse mai mici.

Astfel, zilele trecute, Ciprian Dumitru, consumator ocazional de cannabis (potrivit propriilor declaraţii) - student la Agronomie în momentul în care a fost prins în flagrant delict - a fost condamnat la 2 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Magistraţii Tribunalului Brăila i-au impus lui Dumitru să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Brăila sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate şi să presteze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul CLM - Serviciul de utilitate publică, administrare fond locativ şi cimitire Brăila, ori în cadrul SC Administraţia Pieţelor şi Târgurilor SA.      

Amicul şi complicele lui Dumitru, Mihai Adrian Munteanu, zis “Scooby”, a fost condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată, fiind, totodată, obligat să presteze şi el o perioadă de 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii. Sentinţa judecătorească a rămas definitivă prin neapelare.

 

Student la Facultatea de Agronomie, traficant de haşiş

În primăvara anului trecut, când a picat în plasa poliţiştilor de la Crimă Organizată, brăileanul Ciprian Dumitru era student în anul III la Facultatea de Agronomie din cadrul Universităţii Bucureşti. Tânărul devenise consumator ocazional de droguri şi, pentru a-şi finanţa propriul consum, se apucase să facă trafic de stupefiante. Procurorul de caz preciza, la finalizarea anchetei: “Acest mecanism îi întreţine în plan financiar pe consumatorii cu experienţă care trăiesc «pe spinarea» tinerilor consumatori, neexperimentaţi, care, în primă fază a consumului, îşi pot permite financiar să cumpere la preţul pieţei drogurile pentru consum. Cu cât este mai mare masa noilor consumatori, cu atât consumatorii-traficanţi îşi autofinanţează mai bine consumul şi, eventual, pot să obţină şi profit”.

Potrivit dosarului penal, în ziua de 16 martie 2016, Ciprian Dumitru a fost condus de un amic de-al său, “Dumi” (rămas neidentificat), la un înrăit traficant de droguri din Bucureşti de la care a cumpărat mai bine de 15 grame de cannabis (haşiş), cu suma de 700 de lei. Studentul a porţionat cantitatea de stupefiante şi a împărţit-o în 24 de doze egale, fiecare doză fiind apoi ambalată în foiţă de staniol.

Ciprian a dosit drogurile de risc în autoturismul său, un Volkswagen Golf cu numărul de înmatriculare BR-22-CXC, iar a doua zi a urcat la volan şi s-a deplasat în municipiul Brăila, ca să le vândă. Astfel, pe 17 martie 2016, Ciprian Dumitru i-a vândut brăileanului T. C. o doză de haşiş cu suma de 50 de lei. A doua zi, însă, a fost “filat” de ofiţerii SCCO Brăila, pe când vindea o altă doză de cannabis. Studentul a sosit la locul tranzacţiei cu autoturismul Volkswagen în care se afla şi complicele său, Mihai Adrian Munteanu, zis “Scooby”.

Bănuind că Dumitru şi Munteanu mai deţin doze de cannabis la domiciliu, procurorii DIICOT Brăila au pus la punct prinderea în flagrant a traficanţilor, ca să înăbuşe răul “din faşă”. În aceeaşi zi, în jurul orei 16:00, fără să bănuiască ce va urma, Ciprian Dumitru şi-a sunat un prieten şi i-a propus să iasă în oraş împreună cu “Scooby”. Tinerii s-au plimbat prin oraş, iar la un moment dat Munteanu l-a îndrumat pe Dumitru spre un punct de întâlnire, unde urma să vândă nu una, ci zece doze de haşiş, cu suma de 1.000 lei. Comanda venise prin telefon. 

În momentul în care au ajuns la locul tranzacţiei, Ciprian Dumitru a scos dintr-un rucsac 10 doze de haşiş pe care i le-a dat clientului, afirmând, totodată, că deţine 22 de doze pe care intenţionează să le comercializeze. Cât ai clipi din ochi, au intervenit “mascaţii” de la SCCO, care au recuperat din rucsacul studentului încă 10 doze de cannabis, iar din interiorul autoturismului Volkswagen, alte două doze.

Poliţiştii care au efectuat cercetarea la faţa locului au mai găsit în autoturismul studentului-traficant un cântar electronic, două grindere metalice cu urme de drog pe ele, o rolă cu folie de staniol, două role cu foiţe de confecţionat ţigări, un bonc (dispozitiv pentru consumarea drogurilor), un minicântar electronic cu carcasă şi mai multe filtre. Toate acestea dovedeau că inculpatul Ciprian Dumitru intenţiona să vândă şi alte stupefiante. În urma controlului corporal, asupra traficantului prins în flagrant delict a fost găsită suma de 1.000 de lei, provenită din vânzarea celor 10 doze de cannabis. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro