Mergi la conţinutul principal

Miliardele lui «Taxi»

Banda proxeneţilor din Viziru care, ani la rând, au racolat şi au sechestrat minore pe care apoi le-au obligat să se prostitueze pe bani grei în România şi în alte ţări ale Europei, inclusiv Anglia, a fost trimisă în judecată, din dispoziţia procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Brăila. Astfel, 12 inşi cu vârste cuprinse între 19 şi 73 de ani vor da socoteală în faţa judecătorilor pentru exploatarea a peste 20 de fete - minore şi majore -, cea mai mică dintre victime având vârsta de 13 ani.
Constituiţi într-o reţea de tip "familial", coordonată de o mână de ţigani certaţi cu legea, din comuna Viziru, traficanţii de minore au reuşit să scape nepedepsiţi timp de mai mulţi ani, folosind nenumărate porecle pentru a le induce în eroare pe victime, dar şi pe oamenii legii. "Ceea ce caracterizează acest grup infracţional organizat este faptul că membrii săi erau cunoscuţi sub alte pseudonime, ceea ce făcea deosebit de dificilă identificarea lor. Prezentarea sub alte nume decât cele reale a făcut parte din modul de inducere în eroare a viitoarelor victime şi a impus efectuarea, în timpul urmăririi penale, a multiple prezentări pentru recunoaştere din grup", precizează reprezentanţii acuzării.

Unul dintre traficanţi avea zece pseudonime

Din grupul infracţional făceau parte: Stanca Ion, zisă "Aneta" ("matroana" de 73 de ani); Ionel Ion, zis "Taxi", zis "Cosmin", zis "Ionut" (fiul Stancăi); Mihaela Vişan; Veronica Maria Bârcă, zisă "Claudia" (ambele concubinele lui "Taxi"); Nicolae Ion, zis "Nicu", zis "Cosmin", zis "Robertino" sau "Robert", zis "Ionuţ", zis "Cornel ăla Mare", zis "Târnăcop", zis "Polonic", zis "Albert", zis "Samurai"; Florinel Alin Ion, zis "Florin", zis "Laurenţiu", zis "Cosmin", zis "Cornel ăla Micu"; Nicolae Radian Ion, zis "Iulian", zis "Ionuţ", zis "Nenei", zis "Cosmin"; Somna Ion; Andra-Ramona Jantea, zisă "Pişpirica"; Liviu Ionel Jantea, zis "Bălăşică"; Sava Zabar Avram, zis "Muti"; Zoro Tagariciu, zis "Mortu", zis "Vasile", zis "State".
Potrivit procurorilor DIICOT - BT Brăila, ancheta a debutat în anul 2011, când ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila (SCCO) s-au sesizat în legătură cu preocupările dubioase ale lui Ionel Ion, zis "Taxi". Acesta exploata minore pe care le racola, de regulă, de la ţară, "în baza unor promisiuni false de căsătorie sau profitând de nivelul scăzut de pregătire al acestora".
După trei ani de filaje, în ziua de 20 martie 2014, DIICOT a efectuat concomitent 23 de percheziţii domiciliare în mai multe localităţi din judeţele Brăila, Buzău şi Constanţa, pentru identificarea şi reţinerea membrilor grupului infracţional organizat. S-a descoperit, astfel, că împreună cu Ion "Taxi" au comis infracţiuni grave alţi 14 indivizi cu vârste între 19 şi 73 de ani, constituiţi într-o reţea de trafic de persoane de tip familial, pe celule (bunică, fii, concubine, nepoţi). Culmea, liderul reţelei a putut coordona telefonic activitatea infracţională a membrilor grupului inclusiv în perioadele în care s-a aflat în puşcărie, pentru alte nemernicii.
Tinerele racolate pentru prostituţie erau în special minore care au abandonat cursurile şcolare. Ele erau abordate fie prin telefon, fie prin internet (mai precis prin Messenger) sau fiind prezentate de indivizi din anturajul membrilor grupului de traficanţi de carne vie. Victimele traficului de persoane proveneau din judeţele Brăila, Buzău, Iaşi şi chiar Maramureş.
"Fiecare membru avea un rol bine stabilit în cadrul reţelei (..). Iniţial, aceştia începeau cu victimele relaţii de prietenie sau concubinaj. Ulterior, pe cele care nu acceptau să se prostitueze, le determinau prin ameninţare sau prin agresiuni fizice să practice prostituţia în folosul lor; unele victime au fost lipsite de libertate, fiind supravegheate permanent şi eliberate numai prin intervenţia poliţiei", precizează procurorii DIICOT.

Bani "murdari " din Marea Britanie, Italia, Spania, Germania, Cehia şi Austria

După ce erau racolate, victimele erau obligate sau "convinse" să practice prostituţia în municipiul Brăila, în zonele de centură ale oraşului sau în apartamentele pe care "peştii" le închiriau în municipiu, fiind transportate şi în Constanţa, oraş în care se coopera cu proxeneţii locali. Tinerele erau cazate atât în comuna Viziru, cât şi împreună cu cei care le racolau, în municipiul Brăila, fiind supravegheate permanent, ceea ce făcea imposibilă abordarea lor. În acest scop, membrii grupului obişnuiau să încheie contracte de închiriere a unor apartamente în municipiile Brăila şi Constanţa. Aici, tinerele exploatate erau ţinute sub supraveghere.
Potrivit anchetatorilor, "activitatea infracţională a avut şi o dimensiune transfrontalieră", desfăşurându-se, concomitent, în ţări din Uniunea Europeană - Marea Britanie, Germania, Spania, Italia". Procurorii spun că o tânără prostituată din grupul lui "Taxi" scotea şi câte 1.000 de lire sterline pe noapte.
Pe parcursul derulării anchetei, au fost descoperite documente care probează transferurile monetare efectuate între membrii grupului, convorbiri sau SMS-uri care demonstrează coordonarea acestora. De asemenea, au fost găsite acte doveditoare ale adăpostirii, transportului şi exploatării victimelor. Au fost identificate şi audiate nu mai puţin de 26 tinere exploatate sexual de către membrii grupului infracţional, vârsta cea mai mică a unei victime fiind de 13 ani.
După audierea a peste 70 de persoane, au fost reţinute 11 suspecţi, inclusiv Ionel Ion zis "Taxi", instanţa de judecată dispunând ulterior arestarea acestora pentru 30 de zile. Instanţa a menţinut, între timp, măsura preventivă a arestării faţă de nouă inculpaţi, alţi doi fiind cercetaţi sub control judiciar.
Au fost dispuse, totodată, măsuri asigurătorii asupra bunurilor (mobile şi imobile) şi sumelor de bani identificate cu prilejul efectuării percheziţiilor domiciliare. Faţă de alte persoane care nu au putut fi audiate şi care au particpat într-un fel sau altul la săvârşirea infracţiunilor s-a dispus continuarea cercetărilor într-o cauză distinctă.
Acţiunea DIICOT Brăila a fost desfăşurată cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Galaţi, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila. Totodată, suportul se specialitate a fost asigurat de Serviciul Român de Informaţii (SRI) şi Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.
Pe parcursul anchetei penale s-a probat faptul că membrii grupului infracţional au primit sume de bani prin transferuri făcute din Marea Britanie, Italia, Spania, Germania, Cehia şi Austria, însă sume mari le-au intrat în buzunare direct de la minorele exploatate în România. Întrucât niciunul dintre proxeneţii din Viziru nu a avut un loc de muncă, oamenii legii au cerut instanţei să dispună confiscarea banilor obţinuţi din săvârşirea de infracţiuni, în total 614.182 de lei, 31.698 euro şi 8.975 dolari. Totodată, procurorii DIICOT au solicitat confiscarea unui imobil situat în Viziru, cu cei 1.000 de mp aferenţi şi a unui autoturism VW Passat, proprietatea lui Sava Zabar Avram. Cu ocazia percheziţiilor, au mai fost confiscate 15 telefoane mobile folosite de membrii grupului infracţional.
La jumătatea lunii mai 2014, procurorii DIICOT - BT Brăila au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a membrilor bandei de proxeneţi de la Viziru. În afară de Ionel Ion, se vor prezenta în faţa judecătorilor Sava Zabar Avram, Veronica Maria Bârcă, Tamer Elvis Dumitru (fost Ali), Florinel Alin Ion, Nicolae Ion, Nicolae Radian Ion, Somna Ion, Stanca Ion, Andra-Ramona Jantea, Zoro Tagariciu şi Mihaela Vişan, anchetaţi pentru iniţiere sau aderare la un grup infracţional organizat, trafic de minori, proxenetism, trafic de persoane, lipsire de libertate şi şantaj.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro