Mergi la conţinutul principal

Liberalii vor anchetă la Spitalul Judeţean, nu doar declaraţii

Faptul că PSD-istul Francisk Chiriac, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, a susţinut că CJ Brăila trebuie să efectueze o anchetă serioasă la Spitalul Judeţean pentru a afla cauzele care au dus la defectarea celor două computere tomograf, pare să fi picat pe gustul liberalilor. Fostul vicepreşedinte PNL al CJ Brăila, Ovidiu Nechita, a emis, ieri, un comunicat de presă pentru a sublinia că poziţia afişată de Chiriac nu trebuie să rămână doar la nivel de comentariu politic şi că acesta ar trebui să se implice personal în anchetă. "Partidul Naţional Liberal îşi exprimă speranţa că poziţia domnului Chiriac nu va rămâne doar la stadiul declarativ şi că, într-adevăr, acesta va demara şi va duce la capăt ancheta, chiar dacă la mijloc este vorba despre colegi de partid ai domniei sale, membri PSD. Suntem convinşi că membrii Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii vor putea face lumină în acest caz, iar cei care au cheltuit fără discernământ banul public să răspundă pentru deciziile lor", a declarat Nechita. Mai mult, acesta a subliniat că prin intermediul grupului consilierilor judeţeni, PNL îşi declară sprijinul deschis pentru demararea unei anchete şi aflarea tuturor cauzelor care au dus la această criză din SJU Brăila. "În prezent, peste 300 de brăileni, bolnavi cronic, au fost reprogramaţi pentru analize sau au fost îndrumaţi să-şi efectueze analizele, pe cheltuiala proprie, la spitale din Galaţi şi Bucureşti. Apreciem că ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Judeţean este de o gravitate maximă şi îi cerem domnului Chiriac să cerceteze inclusiv contractele de achiziţie, clauzele acestora, precum şi contractele de mentenanţă. Este inadmisibil ca după o perioadă scurtă de funcţionare, două computere tomograf, pentru care s-au plătit milioane de euro să se defecteze, iar nimeni să nu fie responsabil pentru această situaţie", se mai arată în comunicatul semnat de Nechita.
Trebuie amintit totuşi că în cadrul declaraţiilor făcute pe acest subiect, Francisk Chiriac a susţinut că Ministerul Sănătăţii nu poate interveni în acest caz, deoarece ordonatorul principal de credite este Consiliul Judeţean.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro