Mergi la conţinutul principal

Liberalii propun ca autoritățile locale să ajute agenții economici în pandemie

* asta a anunțat consilierul municipal Adrian Tabarac, recent, cu precizarea că liberalii brăileni au de gând să vină cu două astfel de proiecte atât în CLM cât și în CJ Brăila * PNL-istul a vorbit despre problemele cu care se confruntă agenții economici în această perioadă și a dat câteva exemple privind modul în care autoritățile locale i-ar putea sprijini * Tabarac și-a manifestat speranța că propunerile venite din partea liberalilor nu vor fi ignorate de liderii administrației locale

 

 

 

Liberalii brăileni vor ca autoritățile locale să se implice mai mult în sprijinirea agenților economici să depășească această perioadă complicată din punct de vedere economic, provocată de pandemia de coronavirus. Consilierul municipal Adrian Tabarac a afirmat în cadrul unei conferințe de presă recente că PNL Brăila a pregătit două proiecte de hotărâri în acest sens, atât pentru Consiliul Local Municipal cât și pentru Consiliul Județean. Potrivit lui Tabarac, agenții economici, în special aceia care desfășoară afaceri ce au fost grav afectate de pandemia de coronavirus, ar trebui să beneficieze de anumite scutiri de taxe și impozite, dar și alte facilități.

”În această perioadă, din cauza pandemiei mediul de afaceri a suferit enorm. Nu există vreun domeniu de activitate căruia să îi fi mers foarte bine. Pe lângă măsurile pe care le știți cu toții, măsurile pe care Guvernul le-a luat pentru sprijinirea mediului de afaceri, legislația permite ca și primăriile sau consiliile județene să vină în sprijinul agenților economici cu diferite măsuri. Noi am găsit câteva scutiri, câteva ajutoare privind o schemă de minimis, să le spunem așa. Și aici mă refer la scutirea de impozite pentru clădirile rezidențiale și nerezidențiale pentru persoane juridice. Totodată, pe lângă aceste impozite, și taxa pe serviciile de reclamă pe care Primăria o percepe, ar trebui redusă de la 3% la 1%. Pentru domeniul de activitate al restaurantelor, barurilor și tot ce ține de activități de recreere - probabil cel mai afectat domeniu -, am propus ca avizele, autorizațiile de funcționare să fie zero, iar pentru cei care le-au achitat toate aceste taxe să fie compensate cu anul următor, să spunem așa. Totodată și taxa pentru avizul de funcționare pe care fiecare agent economic trebuie să o plătească la Primărie să fie zero, și din nou, pentru cei care au plătit această taxă, aceasta să fie compensată pentru anul următor. Considerăm noi că sunt niște măsuri minime de ajutorare din partea autorităților locale și atât timp cât legile ne permit. Pentru tot ceea ce ține de eliberarea de certificate de urbanism, autorizații de construcție și alte avize și autorizații care sunt în baza art. 74 din Codul Fiscal, toate aceste taxe și avize să fie diminuate cu 50%, practic costul lor să fie mai mic cu 50%. Și impozitul pe care orice primărie îl percepe pentru organizarea de evenimente și spectacole - pentru că era un impozit de fiecare bilet -, să fie zero. Pentru că și acest domeniu de activitate, ați văzut, este cât se poate de afectat. Ca să fie respectate toate măsurile de distanțare socială, numărul participanților la evenimente trebuie să fie mult mai mic decât în mod normal”, a declarat Tabarac.

Acesta a subliniat că bugetul local este alcătuit din taxele și impozitele pe care și agenții economici le plătesc, iar dacă nu sunt sprijiniți, există riscul ca în 2021 să apară grave probleme. De asemenea, Tabarac a ținut să își manifeste speranța că PSD-iștii și în special cei doi lideri ai administrației locale, primarul Marian Dragomir și președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac le vor accepta propunerile. Liberalul a afirmat că există cadru legal, astfel că speră să nu se mai repete scenariul propunerilor făcute de consilierii liberali în trecut, care s-au lovit de catalogarea social-democraților, cum că ar fi fost nelegale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro