Mergi la conţinutul principal

Filiera gălăţeană

"Vânat" de procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Brăila încă din primăvara anului trecut, capturat la sfârşitul lunii ianuarie şi dovedit cu ajutorul unor martori cu identitate protejată, traficantul Aurel Gabi Gherghişan, în vârstă de 32 de ani, domiciliat în municipiul Galaţi, a fost trimis în judecată şi condamnat, zilele acestea, pentru trafic de droguri de mare risc. Gherghişan a primit o condamnare de 3 ani şi 8 luni de închisoare, cu executare, pentru că a vândut de mai multe ori comprimate ecstasy brăilenilor. Pedeapsa nu este definitivă, pentru că traficantul de droguri, dar şi procurorii DIICOT au declarat apel împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă judecătorească din Galaţi. Cu toate acestea, comerciantul de stupefiante şi-a încheiat "afacerile", iar brăilenii pot răsufla uşuraţi: atâta timp cât se află după gratii, Gherghişan nu mai poate momi tinerii cu ecstasy şi cannabis.

Traficantul comunica prin beep-uri, ca să nu fie interceptat

Lăcătuş mecanic de profesie, dar implicat activ în comerţul cu stupefiante, aducător de venituri mai consistente, Aurel Gabi Gherghişan, zis "Relu", traficant din municipiul Galaţi, n-ar fi fost prins nici până astăzi, dacă n-ar fi făcut imprudenţa să vândă droguri brăilenilor.
În ziua de 17 mai 2014, poliţiştii brăileni de la Crimă Organizată au aflat pentru prima dată de "filiera gălăţeană" reprezentată de Aurel Gabi Gherghişan (la acea dată "autor necunoscut"). Oamenii legii l-au depistat pe un consumator de droguri autohton care avea în autoturism două comprimate bleu, două fragmente de comprimat şi un plic din plastic în care se aflau fragmente vegetale. S-a dovedit că era vorba de comprimate ecstasy "Blue Ghost" cu logo-ul "Pac-Man Style Ghost" - catalogate oficial drept droguri de mare risc - despre care consumatorul a declarat că le-a cumpărat "de la persoane necunoscute". Resturile vegetale găsite asupra suspectului erau fragmente de cannabis, cunoscut ca drog de risc.
Doar trei zile le-au fost necesare anchetatorilor ca să afle că sursa drogurilor se află în Galaţi şi că traficantul, identificat ulterior în persoana inculpatului Aurel Gabi Gherghişan, vindea comprimatul de ecstasy cu 70 de lei bucata, obţinând venituri consistente. Ca să probeze acest lucru însă, le-au fost necesare luni de investigaţii şi filaje.
Astfel, prin mijloace specifice, oamenii legii au putut proba faptul că, în zilele de 23 mai, 31 mai şi 13 iunie 2014, traficantul de droguri din Galaţi a vândut din nou comprimate ecstasy brăilenilor. În total, acesta a vândut şapte comprimate "Blue Ghost" contra sumei de 490 lei, însă n-a putut fi prins în flagrant, datorită dibăciei cu care punea la punct tranzacţiile.
"Modalitatea de contact stabilită de către vânzătorul de droguri era una extrem de precaută, în sensul că avea stabilite deja locurile de întâlnire cu cumpărătorii cunoscuţi, iar în momentul în care aceştia doreau să cumpere droguri doar iniţiau un apel (beep) fără a purta vreo convorbire. În momentul ajungerii la locul de întâlnire, cumpărătorii iniţiau un nou apel (beep). În foarte scurt timp de la cel de-al doilea apel, inculpatul se deplasa la locul de întâlnire stabilit anterior şi realiza tanzacţia. În acest fel, nu puteau fi interceptate convorbiri telefonice care să-l incrimineze, apărând doar nişte apeluri la care nu se răspundea", precizează surse din cadrul anchetei.
Mai mult, locurile de întâlnire stabilite de către Aurel Gabi Gherghişan erau cu preponderenţă alese în cartierul unde locuia, Micro 17, din municipiul Galaţi, pe străduţe înguste, necirculate, astfel încât prezenţa unor autovehicule suspecte să fie uşor remarcată. Traficantul de droguri cunoştea atât locatarii din zonă, cât şi maşinile acestora, astfel că ştia cum să se pună la adăpost şi să anuleze tranzacţiile, în eventualitatea unui flagrant.

"Discret, atent şi restrictiv cu clientela"

Cu toate măsurile de precauţie luate de gălăţeanul care vindea droguri în oraşul vecin dar şi în municipiul Brăila, anchetatorii tot au reuşit să identifice câţiva clienţi care, ulterior, au acceptat să dea declaraţii împotriva traficantului de stupefiante, în calitate de martori. Din aproape în aproape, procurorii DIICOT au aflat că suspectul din cartierul Micro 17 vindea de vreo doi ani şi cannabis, însă n-au putut strânge suficiente probe pentru a-l pune sub acuzaţie.
Suspectat încă din mai 2014 şi pus pe "lista neagră" a traficanţilor, Aurel Gabi Gherghişan a fost la un pas de a fi capturat în ziua de 29 ianuarie 2015, în timpul raziilor care s-au desfăşurat concomitent pe teritoriile a trei judeţe (Brăila, Galaţi şi Tulcea) şi care au dus la reţinerea a 90 de persoane. La acea dată, procurorii DIICOT Brăila şi Galaţi au efectuat nu mai puţin de 28 de percheziţii vizând "destructurarea unei grupări infracţionale specializată în traficul de droguri de mare risc, droguri de risc şi produse psihoactive denumite generic etnobotanice", însă Gherghişan nu a fost găsit la domiciliu. Pentru prima dată, traficantul de droguri lipsea noaptea de acasă şi avea şi telefonul închis, ceea ce relevă faptul că a fost avertizat din timp şi că aflase despre raziile care erau în desfăşurare la Galaţi.
În seara aceleiaşi zile, preciează reprezentanţii acuzării, la ora 21:20, traficantul de droguri fugar a contactat un prieten cu care a iniţiat o discuţie codată, inversând părţi ale cuvintelor. Astfel, interlocutorul îl întreba pe Aurel Gabi Gherghişan dacă este bine (folosind cuvântul "nebi") şi dacă a văzut ce se întâmplă în oraş ("zăvut"), avertizându-l, totodată, să nu fie prins cu ceva suspect. În loc de "găsit cu ceva", cei doi spuneau "săghit" sau "sădit cu ceva".
Aurel Gabi Gherghişan a fost reţinut în ziua de 31 ianuarie 2015, când s-a prezentat de bunăvoie la sediul poliţiei din oraşul vecin, ca să ceară restituirea cărţii de identitate (!) ridicată de mascaţi. Întrebat unde s-a aflat în momentul în care a fost căutat la domiciliu, inculpatul a afirmat că a fost plecat la munte cu o prietenă al cărui nume a refuzat să-l pomenească "din motive personale". Culmea, în ziua în care a fugit de acasă, oamenii legii îl localizaseră într-un cartier din muncipiul Galaţi. Pe 1 februarie 2015, la propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Brăila, traficantul de droguri din Galaţi a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, aflându-se şi în prezent după gratii.
Martorii audiaţi pe parcursul urmăririi penale - inclusiv consumatori de droguri ameninţaţi - au confirmat faptul că Aurel Gabi Gherghişan "era foarte discret, atent şi restrictiv cu clientela" şi că vindea cannabis şi ecstasy "doar în condiţiile stabilite de el".
Iniţial, traficantul Gherghişan a negat acuzaţiile care i s-au adus dar, pe 24 februarie 2015 - pus în faţa probelor de necontestat - a revenit asupra declaraţiilor iniţiale şi a recunoscut că a vândut droguri de mare risc. Potrivit anchetatorilor, Aurel Gabi Gherghişan a declarat că ar fi primit, în primăvara lui 2014, circa 50 de comprimate ecstasy de la un bărbat pe care l-a întâlnit într-un club din municipiul Galaţi, droguri pe care le-a vândut în două luni, cu 70 lei bucata.

"Faptele comise sunt grave, atentând la valori esenţiale ale fiinţei umane"

Trimis în judecată la jumătatea lunii martie, inculpatul Aurel Gabi Gherghişan a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 8 luni de închisoare, cu executare, pentru trafic de droguri de mare risc (comprimate ecstasy) dar sentinţa nu este definitivă. Procurorii nu l-au putut pune sub acuzaţie pe Gherghişan şi pentru deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu şi trafic de doguri de risc (cannabis), astfel că, în cazul acestor ultime acuzaţii, s-a dispus clasarea cauzei.
"Faptele comise sunt grave, atentând la valori esenţiale ale fiinţei umane - viaţa, sănătatea, siguranţa - constituind o gravă încălcare a drepturilor fundamentale ale omului (...). Modul de comitere a infracţiunii, măsurile de prevedere extrem de atent gândite şi luate, demonstrează o bună pregătire a acţiunii infracţionale şi o perseverenţă deosebită a inculpatului Gherghişan Aurel Gabi pentru atingerea scopului ilicit - obţinerea de venituri din traficul de droguri. Prin distribuirea de droguri, inculpatul a atentat direct la sănătatea indivizilor care au cumpărat şi consumat droguri şi indirect la sănătatea publică, datorită efectelor secundare date de consumul substanţelor psihotrope şi cheltuielilor medicale necesare tratării acestor efecte. Nu în ultimul rând, acţiunile infracţionale s-au desfăşurat pe o perioadă întinsă de timp, ceea ce denotă perseverenţa infracţională a inculpatului Gherghişan Aurel Gabi", concluzionează reprezentanţii acuzării.
DIICOT încearcă acum să dea de urma furnizorului de ecstasy din Galaţi, dealerul despre care inculpatul a afirmat că i-ar fi dat anul trecut 50 de comprimate "Blue Ghost".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro