Mergi la conţinutul principal

Eşti un elev pasionat de lectură? Câştigă cărţi pe viaţă de la “Nemira”

• editura lansează o nouă ediţie a “Bursei de cititor Nemira”, proiect concurs care răspunde nevoii sociale de a educa prin lectură • înscrierile se fac până pe 30 noiembrie

 

Editura “Nemira” lansează o nouă ediţie a “Bursei de cititor Nemira”, un proiect concurs, care răspunde nevoii sociale de a educa prin lectură, de a promova cultura scrisă şi obişnuinţa de a citi de plăcere. Astfel, prin selecţie, Editura “Nemira” va oferi două burse de cititor elevilor cu vârsta între 12 şi 18 ani, astfel: o bursă la categoria de vârstă 12-14 ani şi o bursă la categoria de vârstă 15-18 ani. Statutul de bursier aduce fiecărui beneficiar cărţi publicate de Editura Nemira pentru tot restul vieţii (colecţiile Armada, Young Adult, Babel, Istoria, Yorick, n’autor, Vorpal).

Secundar, în cadrul acestui proiect, vor fi organizate la cererea elevilor şi a profesorilor, evenimente. Prin implicarea mai multor lideri de opinie (scriitori, persoane publice, bloggeri) în proiect se vor organiza dialoguri informale între aceştia şi elevi, care vor învăţa direct de la ei ce înseamnă respectul pentru carte şi importanţa cititului de plăcere.

Mecanismul de înscriere în concurs e simplu. Elevii trebuie să intre pe site-ul www.nemira.ro şi să citească cu atenţie regulamentul de participare. Apoi, aceştia trebuie să completeze formularul de înscriere, formular ce trebuie însoţit de un eseu cu tema “Cartea ta preferată este un super-erou. Care e super-puterea ei?”.

Înscrierile se fac până pe 30 noiembrie. Pe 4 decembrie elevii participanţi vor primi un email cu confirmarea înscrierii lor în concurs (doar cei care îndeplinesc condiţiile înscrierii conform regulamentului). Jurizarea eseurilor va avea loc în perioada 4-10 decembrie, iar pe 13 decembrie vor fi anunţaţi cei doi câştigători.

 

Mai puţin de 20% dintre elevi citesc o carte pe trimestru

 

Consumul de cultură scrisă în rândul copiilor, tinerilor şi apoi adulţilor este esenţial pentru a forma persoane care înţeleg spiritul diversităţii vieţii, societăţii şi artei. Cu toate acestea, un studiu al Institutului Naţional de Ştiinţe ale Educaţiei arată că puţin sub o treime dintre elevi nu deschid o carte într-un an, iar 36% n-au citit nicio carte în ultimul trimestru. Ponderea celor care au citit o carte pe trimestru este anemică – doar 19%, iar două, 17%.

“Elevii români sunt tot mai puţin interesaţi de lectură. Comparativ cu ei, adolescentul francez sau danez citeşte în medie pe an nu mai puţin de 50 de cărţi. O statistică menită să ne pună pe gânduri, pentru că îşi răsfrânge efectele asupra calităţii şi temeiniciei actului de învăţare şi, de aici, asupra întregii societăţi. Lectura are acum rivali redutabili. Televizorul, calculatorul, internetul au devenit repere pentru fiecare generaţie din ultimii ani. Aceste trei mijloace de informare rapidă şi comodă care oferă copiilor meniul complet în orice domeniu al cunoaşterii acoperă deja o plajă substanţială a timpului liber, care rămâne din ce în ce mai puţin”, transmit cei de la “Nemira”.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro