Mergi la conţinutul principal

Competiția “Destinația anului 2021 în România” - Brăila, în finală

* orașul nostru a reușit să se califice în finala unui mare proiect de promovare a turismului românesc, grație comunității locale care a votat în număr mare pe site-ul www.destinatiaanului.ro * Brăila s-a clasat pe locul doi după numărul de voturi, după Banatul Montan, iar celelalte patru destinații finaliste sunt Delta Dunării, Iași, Țara Maramureșului și Oradea * pentru ca Brăila săștige titulatura de “Destinația anului 2021 în România” mai sunt doar câțiva pași, iar votul publicului va putea face, din nou, diferența

 

Brăilenii s-au mobilizat exemplar și au arătat că orașul lor merită să fie una dintre cele șase zone finaliste ale competiției “Destinația anului 2021 în România”, un amplu proiect de promovare a turismului românesc realizat de Prima TV și site-ul www.destinatiaanului.ro. Oamenii îndrăgostiți de străduțele încărcate de istorie din Centrul Vechi, de nostalgia salcâmilor de pe Regală, de imaginea Dunării la apus de pe Faleză sau de atmosfera răcoroasă din jurul Fântânii Cinetice de pe Esplanadă, au intrat pe platforma dedicată proiectului și au nominalizat orașul. Iar în urma voturilor înregistrate, Brăila s-a clasat pe locul 2. Surpriza e poate cu atât mai mare cu cât celelalte cinci destinații care au intrat în finală sunt zone deja consacrate când vorbim de turismul din România: Banatul Montan, Delta Dunării, Iași, Țara Maramureșului și Oradea. Așa cum au anunțat organizatorii, în total, peste 16 mii de nominalizări s-au făcut pe platforma www.destinatiaanului.ro, iar în top 10 destinații nominalizate, foarte aproape de a prinde un loc între finaliste au fost și Țara Vrancei, Țara Făgărașului, Ținutul conacelor Covasna sau Alba Iulia. Proiectul a adus în lumina reflectoarelor și alte destinații din țară care s-au bucurat de un număr mare de nominalizări: Brașov, Bucovina, Ciugud, Corbi – Argeș, Țara Hațegului, Toplița, Zărnești – Piatra Craiului, Brașov, Bucovina, Oltenia de Sub Munte, Piatra Neamț.

 

Fiecare vot a contat!

Poate părea surprinzător pentru unii să afle că Brăila s-a clasat pe locul 2, însă nu și pentru locuitorii acestui oraș care îi înțeleg potențialul și vocația turistică. Ei au făcut ca voturile să “curgă” unul după altul, iar toată această campanie de a duce Brăila în finala competiției “Destinația anului 2021 în România” a pornit de la implicarea unui singur om. Este vorba despre Mihaela Camelia Roșu, ghid turistic local autorizat, avizat de Ministerul Turismului, inițiatoarea turului ghidat “Walk this way Brăila” și profesor de geografie la Liceul Teoretic “Mihail Sebastian”. De altfel, aceasta și cu Gabriel Lâlă, și el ghid turistic local, sunt cei doi oameni care de câțiva ani își dedică timpul și energia pentru a le arăta turiștilor ce înseamnă “Brăila frumoasă”.

Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, Mihaela Roșu le-a mulțumit tuturor pentru voturile date.

“Când am spus că orașul acesta cu o arhitectură atât de frumoasă și cu atâtea povești poate avea vocație turistică nu am greșit. Când am afirmat că împreună putem schimba perspectiva asupra orașului, iar nu am greșit. Mulțumesc tuturor celor care s-au mobilizat în timp record pentru a completa formularul online! Nici nu contează că sunt brăileni sau poate doar iubesc acest oraș. Am depășit etapa cantitativă. Vedem ce urmează, a scris aceasta pe contul ei de socializare. 

Reamintim că, atunci când a înscris Brăila în competiția “Destinația anului 2021 în România”, Mihaela Roșu a oferit și câteva exemple de obiective turistice pentru care orașul merită să se numere printre cele șase destinații care vor intra în finală. Și spunem doar câteva pentru că sunt multe locuri în Brăila care merită descoperite sau redescoperite. Așadar, nu poți să te referi la Brăila fără a spune:

Ceasul din Centru, “inima” orașului vechi, Teatrul “Maria Filotti” (Teatrul Rally),

Centrul Cultural Nicăpetre, Biserica ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”, Biserica ”Bunavestire”, Strada Regală (M. Eminescu), Dunărea, Căpitănia, Vasul Mureș,

Fântâna Cinetică, Balta Mică a Brăilei, Farmacia Faltis și, în curând, Podul peste Dunăre.

 

Urmează etapa finală a competiției

Pentru ca Brăila să devină destinația turistică a anului 2021 în România, mai sunt doar câțiva pași. În perioada următoare, două echipe de exploratori din cadrul proiectului vor vizita în paralel destinațiile finaliste, având obiectivul de a realiza un material video de 2 minute care să surprindă esența fiecărei destinații. Cele șase destinații finaliste vor constitui emisiunea “Destinația anului 2021 în România”, emisiune care va fi difuzată pe postul de televiziune Prima TV. Câștigătorul va fi ales în baza unui scor compus din: 20 puncte acordate de exploratori, 30 puncte acordate de un juriu stabilit de organizatori și 50 de puncte prin votul publicului. În final, va câștiga destinația cu cele mai multe puncte. În caz de egalitate, departajarea se va face în funcție de voturile publicului. În caz de egalitate și în scorul votanților, organizatorii vor decide cine va primi titulatura de “Destinația Anului 2021 în România”.

Așadar, urmăriți site-ul www.destinatiaanului.ro și haideți să votăm încă o dată Brăila atunci când se va da start. Împreună, putem produce o nouă surpriză!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro