Mergi la conţinutul principal

Cîrligea analizează dezastrul economic de după Guvernul Dăncilă

• consilierul judeţean PNL Brăila, omul de afaceri Florin Cîrligea s-a arătat extrem de încântat de căderea Guvernului Viorica Dăncilă, subliniind recent câteva dintre consecinţele economice cu care se confruntă România în urma măsurilor PSD • acesta a vorbit despre necesitatea modificării Ordonanţei 114, cunoscută şi ca “taxa pe lăcomie” şi adoptarea unor măsuri care să sprijine mediul economic

 

Florin Cîrligea a făcut, recent, o analiză privind consecinţele economice ale Guvernării PSD-iste din ultimii ani. Consilierul judeţean PNL consideră că România a ajuns într-o stare critică sub “bagheta” prim-ministrului demis Viorica Dăncilă. Liberalul a făcut referire la împrumuturile făcute de guvernul social-democrat, dar şi la consecinţele celebrei Ordonanţe 114, cunoscută şi ca “taxa pe lăcomie”, care a nemulţumit mediul de afaceri.

“Dacă la nivelul statului de drept preşedintele Klaus Iohannis s-a luptat cu ei de la egal la egal şi a reuşit să stopeze aproape tot ce voiau ei să facă,  din punct de vedere economic, neavând prerogative, neavând ce face, nu s-a reuşit să se oprească această sarabandă a împrumuturilor, care din păcate a ajuns la nişte cote extraordinar de mari. De când sunt eu nu am auzit niciodată să se emită titluri de stat o lună după alta! Uitaţi-vă că au fost emise în septembrie. Doar ce s-a închis emisiunea titlului de stat la 30 septembrie şi a mai apărut încă una pentru luna octombrie! Asta înseamnă că finanţele statului român nu sunt pe calea cea bună. Iar din anumite surse ştiu că deficitul bugetar până la această oră este de peste 4%. Nu mai vorbim de inflaţie, care ştim cu toţii că este în jur de 4% - cea mai mare din Uniunea Europeană! Mai grav este faptul că este al doilea trimestru în care producţia industrială a scăzut şi aceasta s-a datorat faptului că productivitatea nu a crescut odată cu salariile şi am devenit necompetitivi pe plan extern”, a declarat Cîrligea, criticând totodată faptul că România a ajuns să importe energie şi semnalând că s-a ajuns la cantitatea maximă care putea fi importată până la această dată, în jur de 2.000 MW/oră.

 

Cîrligea susţine că Guvernul PNL va sprijini mediul de afaceri

 

Tot cu această ocazie, Florin Cîrligea a afirmat că noul Guvern, odată instalat, va veni cu măsuri economice menite să sprijine mediul de afaceri. Totodată,antreprenorul brăilean a vorbit despre necesitatea modificării Ordonanţei 114. Acesta a mai semnalat şi faptul că deşi PSD-iştii s-au lăudat cu faptul că au mărit pensiile şi salariile, niciodată nu au spus şi că în paralel au crescut şi preţurile, astfel că viaţa românilor nu a fost îmbunătăţită, ba chiar din contră.

“În Ordonanţa 114 au băgat o mie de lucruri proaste cu trei lucruri bune, ca să pară aşa ceva frumos pentru popor. Adică păstrăm preţul la gaze şi la energie, îl plafonăm, dar mărim pe partea cealaltă tot. Cum să păstrezi un preţ la energie când îi pui cotă parte impozit pe energie?! Despre ce vorbim aici? (...) Acele impozite puse la bănci, la energie şi la telecomunicaţii automat au dus la creşterea costului, pe linie. Pentru că acestea vin în cascadă, una după cealaltă. Eu am o presimţire şi aşa cred: în momentul în care vor fi anulate aceste măsuri din Ordonanţa 114, inclusiv dobânzile bancare vor scădea şi în acest mod va fi ajutată cel mai mult economia românească. Energia va scădea! Păi, acum 3 ani de zile era 240 lei pe  MW. Eu vorbesc de costuri fără taxe, fără transport, fără tva. La ora actuală energia a ajuns undeva la 450 lei. Este enorm! Şi noi mai vorbim de o inflaţie de doar 4%?! Inflaţia reală pe care o simte populaţia este de 27-28%! Pentru că principalele elemente de care se loveşte omul zi de zi, adică energie - fie ea termică sau electrică -, alimentele - uitaţi pâinea că e 1 leu, are 30% creştere, cartoful - deci inflaţia resimţită de populaţie este mult mai mare. Din păcate, minţim poporul cu televizorul şi acest PSD tot timpul a spus că a mărit pensiile şi salariile, dar niciodată nu a spus că a mărit şi toate celelalte. Lucru care duce la un grad de cumpărare mai mic decât era înainte de această creştere de pensii şi salarii”, a conchis Cîrligea.

Reamintim că OUG 144/2018, cunoscută şi sub numele de “taxa pe lăcomie” vizează activele băncilor, acestea fiind taxate diferenţiat, în funcţie de nivelul Robor la 3 şi la 6 luni. Aceasta a fost introdusă de la începutul anului, a suferit câteva modificări şi a stârnit un val de nemulţumiri la nivelul mediului de afaceri.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro