Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Trebuia să stea în carantină dar a fost prins pe Calea Călărașilor

* în noaptea de marți spre miercuri, polițiștii au depistat pe Calea Călărașilor un bărbat de 32 de ani care nu respecta măsura carantinării ce fusese dispusă anterior * el a primit amendă de 5.000 lei * la un bar se servea alcool clienților în interior, fără grijă

 

Persoane fizice și juridice sancționate pentru nerespectarea măsurilor impuse în scopul prevenirii răspândirii Covid–19. Un tânăr a fugit din carantină, iar la un bar se vindea alcool clienților în interior, fără vreo grijă.

În noaptea de marți spre miercuri, la ora 03.20, polițiștii brăileni au depistat pe Calea Călărașilor un bărbat de 32 de ani care nu respecta măsura carantinării ce fusese dispusă anterior.  Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare totală de 5.000 lei, conform prevederilor Legii 55/2020.

La data de 19 ianuarie, la ora 14.00, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică au efectuat verificări la punctul de lucru al unei societăți comerciale tip caffe-bar din municipiul Brăila. „S-a constatat că agentul economic în cauză nu a respectat măsurile de prevenire și combatere a efectelor pendemiei COVID-19, servind clienții cu băuturi alcoolice în incinta locației. Cu această ocazie, societatea comercială a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei la Legea 55/2020”, au tarnsmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Polițiștii brăileni împreună cu jandarmi, polițiști locali și polițiști de frontieră desfășoară permanent acțiuni de verificare, pe raza județului Brăila, privind  modul de respectare a măsurii izolării sau carantinării la domiciliu, de către cetățeni.

Polițiștii atrag atenția cetățenilor să respecte măsurile de protecție individuală și interdicțiie impuse în această perioadă!




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii