„Caporal Mușat”, la loc comanda! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Complexul comercial din nou «pe butuci»

„Caporal Mușat”, la loc comanda!

* SC Tagicost Trans SRL, firma din Brăila care a câștigat, recent, licitația privind dreptul de superficie, cu titlu oneros, pe o perioadă de 49 de ani, asupra terenului din Calea Călărașilor nr. 220 (fosta Cazarmă 493), în suprafață de 54.054 mp, a refuzat să semneze contractul cu Primăria * aceasta se angajase prin caietul de sarcini al licitației că va realiza drumurile de legătură cu acea parte a unității de la Caporal Mușat, aleile interioare, racordurile la utilități și apoi centre comerciale * redevența anuală către municipalitate, fusese stabilită în urma licitației la 2.480.841,528 lei * primarul Marian Dragomir a declarat că municipalitatea va reține garanția de participare în valoare de 100.000 lei și va demara procedura pentru organizarea unei noi licitații

 

Proiectul privind realizarea unui complex comercial și a unei zone moderne din fosta cazarmă de la Caporal Mușat (Calea Călărașilor nr. 220) părea să se contureze, însă lucrurile s-au blocat din nou. Mai exact, SC Tagicost Trans SRL din Brăila care a câștigat, recent, licitația privind dreptul de superficie, cu titlu oneros, pe o perioadă de 49 de ani, asupra terenului unde funcționa cândva Cazarma 493, în suprafață de 54.054 mp, a refuzat în cele din urmă să semneze contractul cu Primăria. Prin achiziționarea caietului de sarcini și participarea la licitație, societatea se angajase că va realiza drumurile de legătură cu acea parte a unității de la Caporal Mușat, aleile interioare, racordurile la utilități și apoi centre comerciale. Pactic, cam ceea ce a promis că va face și firma ”Apan”, însă fără prea mare succes. Redevența anuală către municipalitate, fusese stabilită în urma licitației la 2.480.841,528 lei. Cu toate acestea, din păcate, lucrurile s-au blocat din nou și procedura va fi reluată. Cel puțin asta a declarat, ieri, primarul Marian Dragomir, care a anunțat că societatea câștigătoare a licitației a refuzat să  semneze contractul în forma în care fusese stabilit la momentul organizării licitației publice și ar fi dorit o altă formă decât cea pentru care a licitat, lucru imposibil. Edilul-șef a ținut să precizeze că Primăria va reține garanția de participare la licitație de la SC Tagicost Trans SRL, în valoare de 100.000 lei. De asemenea, acesta a adăugat că municipalitatea va demara procedura pentru organizarea unei noi licitații privind modernizarea acelui teren.

”Câștigătorul licitației a solicitat clarificări privind construcțiile ce pot fi edificate pe teren. Reprezentantul Primăriei Municipiului Brăila a susținut că toate informațiile au fost incluse în Caietul de sarcini și anexele la acesta, toți participanții la licitație au semnat o declarație prin care și-au însușit conținutul documentației de licitație iar Contractul de superficie (Anexa 6 la Caietul de sarcini) nu poate fi modificat de părți. Câștigătorul licitației nu a mai dorit să semneze Contractul de superficie. Primăria Municipiului Brăila va reține garanția de participare la licitație în valoare de 100.000 lei și va demara procedura pentru organizarea unei noi licitații”, a declarat Dragomir.

 

Un contract cu reguli mai dure, dar fără noroc

La începutul lunii februarie cotidianul ”Obiectiv - Vocea Brăilei” preciza că un alt constructor din Brăila avea de gând să își asume ceea ce ”APAN” nu a reușit pentru zona de la statuia Caporalului Mușat. Și asta pentru că fosta Cazarmă militară nr. 493, de pe Calea Călărașilor nr. 220, zace pârloagă de ani buni, însă avea din nou șansa să fie modernizată și să capete o nouă înfățișare. La vremea respectivă, primarul Marian Dragomir anunțase că licitația privind superficia, cu titlu oneros, pentru următorii 49 de ani asupra acelui teren, în suprafață totală de 54.054 mp, a fost câștigată de către o firmă din Brăila: SC Tagicost Trans SRL. Potrivit edilului-șef, licitația a fost una cu strigare, în sistem competitiv, care s-a desfășurat în 75 de pași. Pe lângă această societate din Brăila, au mai depus atunci oferte ”Tancrad” din Galați, Avesa Sud Proiect SRL și Ligidron SRL, ambele companii mari din București. De precizat că toate cele patru firme s-au calificat în etapa finală, însă câștigătorul a fost SC Tagicost Trans SRL. În urma licitației s-a stabilit că firma va avea de plătit către Primăria Brăila o redevență anuală de 2.480.841,528 lei pentru respectivul teren, unde se angajase că va demola anumite construcții, că va realiza drumurile de legătură, aleile interioare, racordurile la utilități, precum și edificarea unor obiective comerciale, așa cum prevedea Planul Urbanistic Zonal aprobat în CLM Brăila încă din anul 2013. Acest proiect investițional a mai fost încercat în trecut și de către firma ”APAN”, însă după mai mulți ani cu întârzieri, diferite probleme și câteva reprize eșuate privind startul proiectului, în cele din urmă lucrurile s-au blocat complet, iar municipalitatea a solicitat rezilierea contractului.

Consilierii municipali din fostul mandat au fost cei care au decis scoaterea la licitație publică pentru constituirea dreptului de superficie, cu titlu oneros, pe o perioadă de 49 de ani asupra respectivului teren ce aparține domeniului privat al Municipiului Brăila (Calea Călărașilor nr. 220, în suprafață de 54.054 mp, din care 37.475 mp loturi construibile, iar 7.579 mp) pentru crearea căilor de acces și a utilităților. Decizia a fost luată în ședința ordinară din luna august 2020, având la bază Planul Urbanistic Zonal (PUZ) aprobat încă din 2013 pentru acel teren. Scopul principal a fost menționat încă de anul trecut ca fiind realizarea unui obiectiv economic.

Așa cum am mai precizat și într-o ediție anterioară, caietul de sarcini al licitației publice cu strigare a fost în cuantum de 300 lei și garanția de participare de 100.000 lei. Astfel, potrivit celor aprobate de consilieri, adjudecatarul licitației avea obligația ca până la data semnării contractului de superficie, să constituie în favoarea Municipiului Brăila echivalentul prețului superficiei plătibil pentru un an. După această garanție, semnarea contractului și întocmirea procesului verbal de punere în posesie. Garanția de participare depusă de câștigătorul licitației, se constituie drept plată în avans din prețul superficiei pe care o are de achitat. Membrii CLM au mai aprobat și ca prețul de pornire al licitației să fie în cuantum de 11,312 lei/mp/an. Important este și că prețul superficiei se actualizează anual, în funcție de cursul leu/euro. Tot atunci s-a hotărât că o serie de construcții de pe acel teren (C17, C30, C31, C32, C33, C34, C45, C46, C47) să fie desființate pe cheltuiala firmei care va câștiga licitația, aceasta urmând să obțină documentele necesare pentru desființare. Adjudecarea s-a făcut în favoarea ofertantului care a oferit cel mai mare preț.

Pe scurt, câștigătorul licitației avea șase luni de la momentul semnării contractului pentru a realiza proiectul tehnic și a obține autorizațiile necesare pentru acesta, tot șase luni pentru a desființa construcțiile vizate de municipalitate de la momentul obținerii autorizațiilor pentru acest lucru, după demolări, eliberarea și pregătirea terenului (în condițiile legii și fără să polueze zona) și alte 12 luni pentru lucrările de infrastructură privind căile de acces, de la punerea în posesie. Ulterior realizării, firma câștigătoare trebuie să le predea către Primărie, pentru includerea lor în domeniul public al Municipiului Brăila. Adjudecatarul avea, de asemenea, un termen de 24 de luni de la obținerea autorizației de construire pentru a realiza obiectivul economic, în funcție de tipul acestuia. Totodată, se obliga să racordeze și să branșeze obiectivele economice la utilități.

Potrivit datelor publicate pe Oficiul Național al Registrului Comerțului, firma ”Tagicost Trans” din Brăila nu este deținută de niciun personaj cunoscut pe scena politică sau de afaceri locală, așa cum am amintit și la momentul câștigării licitației. Îl are ca asociat unic pe Costel Tănase (62 ani), originar din Șuțești, care de asemenea este și administratorul societății. Menționăm că firma are ca activitate principală ”Transporturi rutiere de mărfuri” și un singur angajat. În 2019, cifra de afaceri netă a societății a fost de doar 71.555 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro