Mergi la conţinutul principal

«Vreau să fie lichidată»

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila l-au trimis, ieri, în judecată pe fostul prefect al judeţului Galaţi, Cătălin Emanoil Bocăneanu, pe motiv că ar fi comandat, în martie, la Promenada Mall Brăila, asasinarea directorului executiv al Direcţiei Judeţene de Evidenţa Populaţiei Galaţi, Ileana Schipor. Judecat deja pentru mai multe infracţiuni de corupţie, Bocăneanu s-a mai pomenit, astfel, cu un dosar penal, fiind acuzat de "încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni", faptă prevăzută de art. 370 Cod penal. Planurile de asasinat par desprinse din filmele proaste cu gangsteri sau cu mafioţi sicilieni.

"Vreau să fie lichidată"

Cătălin Emanoil Bocăneanu, 47 de ani, a fost prefectul judeţului Galaţi începând cu luna mai 2012, iar în noiembrie 2013 a fost arestat preventiv, la propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, şantaj, instigare la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi. Unul dintre martorii-cheie ai acuzării - care l-a denunţat pe Bocăneanu la DNA - a fost Ileana Schipor, şefa Serviciului de Stare Civilă Galaţi. Şchipor este cea care l-a urmat pe Bocăneanu la şefia Stării Civile şi l-a denunţat pe acesta că ar fi şantajat-o pentru a-i angaja prietena de familie la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Populaţiei. După denunţul lui Schipor, Bocăneanu a fost interceptat de către procurorii DNA, care au adunat probe împotriva lui şi l-au dat ulterior pe mâna jusţiţiei.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, Cătălin Emanoil Bocăneanu a fost arestat preventiv în perioada 15 noiembrie - 13 decembrie 2013, apoi împotriva sa a fost luată măsura obligării de a nu părăsi localitatea. După data de 1 februarie 2014, instanţa a dispus faţă de fostul prefect măsura controlului judiciar. Una dintre obligaţiile impuse de instanţă era să nu părăsească municipiul Galaţi.
În perioada în care a fost arestat, Bocăneanu s-a împrietenit cu unul dintre deţinuţi, Virgil Bogdan Simion. La rândul său, Simion s-a aflat în aceeaşi cameră cu Manole Pătraşcu, zis "Adrian", autorul unei crime săvârşite în iulie anul trecut, în Piaţa "Ancora" din Galaţi, eveniment intens mediatizat în oraşul vecin. Potrivit presei din oraşul vecin, în ziua de 17 iulie 2013, în jurul orei 21.00, pe fondul unui conflict anterior, cinci indivizi (inclusiv Manole Pătraşcu) l-au atacat pe Dumitru Oasenegre, zis "Miki" şi i-au aplicat lovituri repetate în urma cărora şi-a pierdut viaţa.
După ce a fost eliberat din arest, Cătălin Bocăneanu a început să-l viziteze pe fostul coleg de celulă, Virgil Simion Bogdan, aducându-i pachete şi bani şi cerându-i, totodată, să achiziţioneze de la alţi deţinuţi un telefon mobil, ca să ţină legătura. Nu este un secret că, la Penitenciarul Galaţi, mare parte din deţinuţi au avut telefoane mobile, unii dintre ei coordonând de după gratii indivizi implicaţi în înşelăciunile prin metoda "Accidentul", căruia i-au căzut victime peste o sută de brăileni. Procurorii PT Brăila precizează: "Inculpatul i-a cerut lui Simion Virgil Bogdan să-l pună în legătură cu Pătraşcu Manole (unul dintre autorii crimei de la «Ancora» - n.r.), pe care intenţiona să-l angajeze (plătească) pentru a o ucide pe martora Schipor Ileana. Concret, prin intermediul unei convorbiri telefonice purtate în trei, în «sistem conferinţă», inculpatul Bocăneanu s-a exprimat faţă de martorii arestaţi în sensul că, pentru suma de 2.500 de euro, dorea ca martora să fie «lichidată», «executată», «aranjată», «eliminată» şi «să i se aducă modificări»".

I-a dat "asasinului" fotografia şi adresa lui Schipor

Pentru a stabili condiţiile în care urma să fie comis asasinatul la comandă, fostul prefect al judeţului Galaţi a stabilit să se întâlnească cu Manole Pătraşcu, asasinul plătit, dar nu în Galaţi, unde-l cunoştea toată lumea, ci în Brăila, la Promenada Mall, pe terasa "Sagafredo" aparţinând unei societăţi comerciale gălăţene. Numai că Pătraşcu, în loc să mai ucidă un om, a preferat să-l denunţe pe Bocăneanu.
Pe 17 martie 2014, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a autorizat participarea unui ofiţer de poliţie din cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Brăila (SIPI) la pregătirea asasinatului, care să se dea drept "executant". Acest lucru a fost posibil pentru că Bocăneanu nu-l cunoştea personal pe Pătraşcu (discutaseră la telefon prin intermediar).
În ziua de 24 martie 2014, Cătălin Emanoil Bocăneanu a venit la Brăila ca să se întâlnească cu "asasinul plătit". Deplasarea s-a făcut cu un autoturism cu geamuri fumurii condus de Marius Nechita, iar întâlnirea a fost aranjată la terasa "Sagafredo", aparţinând SC "ADD Quality Concept" SRL Galaţi, terasă aflată în incinta Promenada Mall. Fostul prefect s-a întâlnit, astfel, cu ofiţerul sub acoperire, despre care credea că este un criminal, căruia i-a înmânat un plic cu suma de 500 de lei, avans din totalul de 2.500 de euro. Totodată, i-a dat "asasinului" o coală cu fotografia imprimată a Ilenei Schipor, adresa acesteia, adresa locului de muncă şi programul de lucru al femeii.
"Inculpatul i-a atras atenţia lucrătorului de poliţie cu privire la faptul că martora Schipor Ileana locuieşte într-un imobil compus din mai multe unităţi locative (curte comună, la etaj) şi, la cererea poliţistului, a desenat pe plic o schiţă a locuinţei martorei. Întâlnirea dintre inculpat şi ofiţerul de poliţie a fost înregistrată de camerele de supraveghere ale complexului SC Promenada Mall Brăila, de camerele de supraveghere aparţinând SC «ADD Quality Concept» SRL Galaţi (societate care administrează terasa unde a avut loc întâlnirea) dar şi de către Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Brăila", precizează reprezentanţii acuzării.
De altfel, pentru a proba momentul întâlnirii fostului prefect cu "asasinul plătit", s-a autorizat "supravegherea video, audio sau prin fotografiere, precum şi interceptarea, înregistrarea şi localizarea informaţiilor şi a oricărui alt tip de comunicare - SMS, MMS, mesagerie vocală" efectuate de către inculpat.
Din înregistrările convorbirilor telefonice purtate de Bocăneanu cu arestaţii de la Galaţi, rezultă că acesta "a intuit că a fost urmărit şi a intenţionat să recupereze plicul cu bani şi înscrisul remis ofiţerului de poliţie, urmând ca, la o dată ulterioară, să reitereze discuţiile privind uciderea martorei", precizează anchetatorii. Un fragment din înregistrări este cât se poate de relevant: "Om stabili-o şi om pregăti-o altădată mai cu băgare de seamă" (!).
În urma "vizitei" făcute la Promenada Mall din Brăila, fostul prefect de Galaţi a fost reîncarcerat pentru nerespectarea obligaţiilor impuse la luarea măsurii controlului judiciar, una dintre obligaţii fiind interdicţia de a părăsi municipiul Galaţi.
Cătălin Emanoil Bocăneanu a refuzat să dea declaraţii în legătură cu asasinatul la comandă sau cu acuzaţiile formulate de procurorii brăileni.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro