• o spune Valentin Avramescu, preşedintele clubului brăilean • asta după ce echipa de fotbal “Dacia Unirea” a trecut de Comisia Consiliului Judeţean şi s-a calificat pentru o finanţare de peste 500.000 lei în 2019 • preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a făcut apel public către posibilii finanţatori privaţi să sprijine la rândul lor echipa, având în vedere că anul acesta a împlinit 100 de ani de existenţă
Clubul fanion de fotbal al judeţului Brăila, Dacia Unirea, se află în pragul unui nou început în ceea ce priveşte viitorul său. Gruparea fotbalistică brăileană a primit finanţare din partea Consiliului Judeţean în valoare de circa 556.000 lei, bani imperios necesari pentru viitorul sezon competiţional al Ligii a III-a, care va debuta pe 24 august. Repartizată de Federaţia Română de Fotbal (FRF) în Seria a II-a a Ligii a III-a, una dintre cele mai puternice ale acestui eşalon fotbalistic, Dacia Unirea va putea aduce câţiva jucători experimentaţi care, împreună cu jucătorii tineri ai clubului, să constituie o echipă competitivă, capabilă să se lupte pentru primele locuri. De altfel, antrenorul Florentin Petre a discutat cu mai mulţi fotbalişti, iar acum situaţia financiară a clubului fiind una promiţătoare, în cel mai scurt timp aceste transferuri vor putea fi realizate.
Conducerea clubului a devenit deja optimistă şi consideră că “Soarele a ieşit şi pe strada Daciei Unirea”.
“Chiar dacă suma este modică comparativ cu sumele alocate de alte autorităţi publice structurilor sportive similare nouă, din punctul nostru de vedere este foarte important semnalul transmis de autorităţile locale brăilene, acela că au găsit forma legală de finanţare şi sunt alături de fotbalul brăilean şi de clubul fanion - Dacia Unirea Brăila. Mai avem foarte puţin timp la dispoziţie ca să formăm o echipă puternică pentru campionatul care va începe pe 24 august. Am fost repartizaţi într-o serie puternică, una dintre cele mai puternice din Liga a III-a, alături de echipe valoroase, de tradiţie, precum Unirea Slobozia, CS Afumaţi, Popeşti-Leordeni sau Arsenal Tunari şi chiar Metalul Buzău, dar mai sunt formaţii nou promovate care nu au experienţă competiţională, dar care suplinesc acest lucru prin entuziasmul promovării în acest eşalon. De aceea spun că toate jocurile vor fi foarte grele. Pe ultima sută de metri ne vom întări şi noi şi sunt convins că Dacia Unirea se va bate pentru primele locuri în serie. Le dorim succes şi celorlalte echipe din judeţul Brăila care vor evolua în aceeaşi serie cu noi şi împreună sper să găsim soluţii pentru promovarea fotbalului brăilean”, ne-a declarat Valentin Avramescu, preşedintele Daciei Unirea.
Chiriac, bucuros că şi «Dacia Unirea» s-a calificat la finanţare în 2019
Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Chiriac a anunţat la rândul său că echipa de fotbal “Dacia Unirea” a reuşit să treacă cu bine de regulile impuse de Comisia care analizează proiectele sportive depuse de cluburi pentru a obţine finanţare. Acesta a precizat că deşi 5,5 miliarde de lei vechi nu este o sumă suficientă pentru echipă, un ajutor suplimentar ar putea veni şi din partea privaţilor. Chiriac chiar a făcut un apel public în acest sens, având în vedere că “Dacia Unirea” sărbătoreşte 100 de ani de existenţă.
“În luna aceasta am luat hotărârea să scoatem şi a doua etapă pentru contractele pe sport, pe Legea 69/2000 (n.r. - a Educaţiei Fizice şi Sportului). Se pare că toţi cei care au depus în etapa a doua au trecut de Comisie, deci vor intra la finanţare. Mă bucur foarte mult că a intrat şi fotbalul, şi baschetul, sporturile cu motor, şi toţi cei care au depus. Comisia şi-a făcut datoria. Toţi vor primi bani. Cei de la fotbal se pare că sunt puţin nemulţumiţi că suma nu este îndestulătoare pentru a-şi duce mai departe programul sportiv, dar noi trebuie să respectăm legea. Spun programul sportiv pentru că pe Legea 69 noi finanţăm doar programe sportive. De aceea, am o rugăminte către toate persoanele private care doresc şi vor să fie alături de aceste sporturi - pentru că nu numai cu bani publici se poate susţine sportul de performanţă -, să vină alături de echipa de fotbal, pentru a-i susţine şi pentru a rămâne activă. Ţinând cont că echipa a făcut anul acesta 100 de ani şi trebuie să păstrăm tradiţia”, a declarat Chiriac.
Şeful CJ Brăila a precizat că nu ştie dacă echipa de fotbal va primi bani şi din partea Primăriei sau nu, dar a insistat pe acordarea de ajutor financiar din partea mediului privat.
“Nu este o sumă mică. Este o sumă reală. Vreo 5,5 miliarde lei vechi. Este adevărat că nu este îndestulătoare pentru a-şi duce tot campionatul la bun sfârşit. Dar lor le mai trebuie şi suport financiar privat. De a îmbunătăţi, de a aduce jucători cu mai multă experienţă şi de a rezista efectiv. Nu ştiu dacă primesc bani şi de la Primărie. Eu mi-am asumat. Am avut o discuţie cu ei înainte de a face bugetul. Am promis că voi pune bani şi am pus bani pentru proiecte pe Legea 69 pentru sportul de performanţă şi pe Legea 350 - proiecte culturale. Şi asta am şi făcut. Trebuie să te ţii şi de cuvânt. Dar mi-a părut rău că nu au fost mai înţelegători de la prima sesiune, să vină cu toate documentele pentru că efectiv au pierdut o lună şi jumătate de finanţare. În momentul de faţă contractul trebuia să fie semnat, ei trebuia să îşi facă deconturile, să ia banii. Aşa că perioada de timp s-a mai îngustat un pic şi au pierdut puţin la finanţare. Dar sperăm să vină alături de ei şi privaţii, să suplinească sumele pe care le-au pierdut. Să îşi ia această greutate economică de pe umeri şi să reprezinte oraşul, judeţul aşa cum se cuvine. Chiar dacă în această divizie sunt vreo 3 sau 4 echipe în judeţ. Se vor duela între ele. Le urez tuturor succes”, a conchis Chiriac.