NAȚIONAL
Diana Șoșoacă a rămas fără imunitatea de europarlamentar. Ar putea fi acum anchetată în România pentru 11 infracțiuni
Diana Șoșoacă a rămas, marți, fără imunitatea de europarlamentar. Legislativul european a decis, printr-un vot în plen, că președinta S.O.S va putea fi anchetată în România, așa cum a cerut Parchetul General. Aceasta este acuzată de 11 infracțiuni, inclusiv de propagandă legionară.
Parlamentul European a votat azi pentru ridicarea imunităţii eurodeputatei Dianei Şoşoacă pentru toate presupusele infracţiuni pentru care este anchetată în România, cu o singură excepţie, cea legată de un discurs susţinut în plenul legislativului european în care îl elogia pe dictatorul român Nicolae Ceauşescu.
Practic, au avut loc două voturi în plenul PE prin ridicare de mâini, în baza raportului eurodeputatului Dominik Tarczynski din grupul Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR) prin care se solicita ridicarea imunităţii parlamentare a eurodeputatei pentru şapte presupuse infracţiuni pentru care este anchetată în România.
Ridicarea imunității imunității parlamentare a fost solicitată de Parchetul General din România, care a dispus punerea în mișcare a urmăririi penale împotriva Dianei Șoșoacă la finalul anului trecut, fiind acuzată de 11 infracțiuni, inclusiv propagandă legionară, promovarea cultului criminalilor de război și negarea Holocaustului.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR



































