• fost laborant la Fabrica de Sulfură de Carbon de la Combinat, Constanța Vîlcu a fost chemată să restaureze bunuri de patrimoniu la Muzeul Brăilei „Carol I”, în urmă cu 22 de ani • asta după ce-și pusese viața în pericol, inhalând gaze toxice timp de 13 ani și otrăvindu-și sângele, pe Platforma Chimică de la Chiscani • „Dacă nu ieșeam din mediul ăla, puteam să dau în leucemie”, ne-a mărturisit reputatul restaurator • Constanța Vîlcu a restaurat aproape 2.000 de piese din metal, majoritatea bunuri de patrimoniu, inclusiv bustul lui Eminescu din Grădina Mare, tezaurul dacic de la Castelul Corvinilor și peste 100 de vârfuri de săgeți din bronz, decoperite la Siliștea, în mormântul unei căpetenii scite, în anul 2021• obiectul „de suflet” restaurat de „magiciana metalului” de la muzeu este o busolă marină cu cadran solar, veche de trei secole
Am întâlnit-o în Laboratorul de restaurare metal al Muzeului Brăilei „Carol I”, înconjurată de substanțe chimice și de cutii pline cu obiecte pe care urma să le „trezească la viață”. Îmbrăcată în halat alb, cu mască de protecție și cu mănuși în mâini - un veritabil „doctor al metalelor” - înarmată cu multă răbdare, atentă la detalii și îndrăgostită de munca sa, Constanța Vîlcu este omul prin mâinile căruia au trecut sute de obiecte care, acum, ne încântă privirile din vitrinele muzeului brăilean. A făcut din profesie un mod de viață, ca să ne arate, în toată splendoarea lor, mărturiile trecutului, ascunse până mai ieri în mormintele strămoșilor sau uitate în podurile caselor vechi. În prag de pensionare, după mai bine de patru decenii de vechime în muncă, Constanța Vîlcu este singurul restaurator metal al Muzeului Brăilei „Carol I”. Un adevărat „magician al metalului”, care readuce la viață arme de paradă, podoabe, arme de luptă, medalii, monede și obiecte vechi de sute de ani, care, altminteri, ar fi dispărut pentru totdeauna, mâncate de rugină. Citiți în rândurile care urmează fascinanta poveste a restauratorului brăilean care stăpânește metalul și-i redă strălucirea de odinioară. Povestea laborantei care a ajuns să țină în mâini comorile dacilor și ale sciților, după ce s-a îmbolnăvit grav, inhalând gaze de sulf pe Platforma Chimică de la Chiscani.
„Nu vreți să veniți la muzeu?”
Născută în comuna Scânteia, județul Ialomița, în urmă cu 62 de ani, Constanța Vîlcu a venit la Brăila pentru a urma cursurile Liceului Forestier. După doi ani, însă, a devenit elevă a Liceului de Chimie Industrială, pe care l-a absolvit în anul 1979.
„După ce-am terminat liceul, am ajuns pe Platforma Chimică de la CFA (Combinatul de Fibre Artificiale - n.r.) în funcția de laborant CTC-ist, prima dată la Secția de Acid Sulfuric (1979-1983), apoi la Fabrica de Sulfură de Carbon. La acea vreme, italienii construiseră o fabrică nouă, de la A la Z. Pe noi ne-au școlarizat, 12 fete, ca să fim deja pregătite când se va da în folosință fabrica. Eram toate de aceeași vârstă. Sulfura de Carbon era la vreo 3 kilometri depărtare de Combinat, spre Chiscani - dacă vă amintiți - acolo unde se vedea mereu o flacără arzând. Era obiectiv cu foc continuu: lucram în patru schimburi de câte 4 ore”, își amintește Constanța Vîlcu.
Fosta laborantă de la Combinat ne povestește că a lucrat acolo, în gaze, vreo 13 ani și că sulfura de carbon se fabrica din sulf, prin ardere, cu gaz metan. Mirosul era insuportabil, dar cel mai periculos a fost la Fabrica de Acid Sulfuric. Dacă bătea vântul și treceai printr-o zonă unde erau scăpări de vapori, „îți ciuruiau hainele”. Așa numitele „ploi acide” deveniseră o realitate a perioadei de tristă amintire, iar norul de gaze acoperea porțiuni mari de teren, făcând să moară culturile din vecinătatea Combinatului.
„Am lucrat acolo, în gaze, vreo 13 ani și am făcut o boală de sânge. Îmi miroseau hainele a gaze de Combinat. Analizele de sânge pe care le-am făcut indicau o anemie foarte mare. Dacă nu ieșeam din mediul ăla, puteam să dau în leucemie. Nu numai eu am avut probleme, multă lume s-a îmbolnăvit și mulți dintre cei de vârsta mea nici nu mai sunt în viață. Nu aveai cum să scapi nevătămat de acolo”, ne-a mărturisit Constanța Vîlcu.
Laboranta a stat la CFA până prin anul 1994, când Platforma Chimică a intrat în colaps și, odată cu ea, întreaga industrie brăileană. La muzeu a venit în anul 1999, la sugestia dr. Valeriu Sârbu, director adjunct al instituției, pe care îl cunoștea bine, pentru că erau vecini. „Nu vreți să veniți la muzeu?”, a întrebat-o, la acea vreme, dr. Valeriu Sârbu pe Constanța.
A „readus la viață” statuia lui Eminescu
„Când am venit la muzeu, nu am găsit nimic în laboratorul de restaurare. A trebuit să pornesc de la zero. Am avut mari emoții la început: știam să lucrez cu substanțe chimice, dar nu știam să lucrez pe obiecte de patrimoniu. Primele obiecte pe care le-am curățat au fost câteva monede din colecția personală a d-lui Cândea. Nu erau obiecte de patrimoniu, dar, după ce am trecut cu bine de acest „test”, am mers mai departe. Cam la un an de la venirea mea la muzeu, am fost la cursuri de perfecționare, la București. Lucrarea de diplomă a fost reprezentată de busola marină și cadran solar, din sec. XVIII, care este expusă la etaj. Fusese deteriorată la cutremur și am restaurat-o cu multă dragoste”, ne-a mărturisit Constanța Vîlcu.
Sosirea fostei laborante la muzeu a coincis cu redeschiderea Secției de Istorie, care a fost închisă timp de un deceniu. A muncit enorm ca să restaureze obiectele de metal care urmau să fie expuse în vitrine. La toate acestea, s-au tot adăugat piesele venite din achiziții, din donații, din săpături arheologice și de la cei care organizau expoziții temporare la muzeu.
În cei 22 de ani de activitate la muzeu, Constanța Vîlcu a restaurat aproape 1.900 de obiecte din metal. Toate etapele de lucru le-a notat într-un caiet de care restauratorul nu se deslipește niciodată. Pe majoritatea le-a și fotografiat.
Printre cele mai importante obiecte „readuse la viață” de neobositul restaurator de la Muzeul Brăilei „Carol I” se numără statuia lui Mihai Eminescu din Grădina Mare, tezaurul dacic de la Castelul Corvinilor, Huneadoara (30 de piese din metal dacice - topoare, dălți, obiecte de uz gospodăresc, toate din fier), cele 106 vârfuri de săgeți din bronz descoperite în mormântul căpeteniei scite de la Siliștea, tezaure monetare și obiecte descoperite pe teritoriul județului Brăila.
Deosebit de interesantă este amuleta de aur descoperită în mormântul de la Siliștea, în campania arheologică din 2021, amuletă montată, se pare, pe un dinte de mistreț. Gazdă primitoare, Constanța Vîlcu ne împărtășește câteva dintre secretele meseriei pe care o practică. Nu meserie, ci artă în toată puterea cuvântului!
Munca de restaurator ține de pasiune
„Dintre toate metalele, fierul se curăță cel mai greu, iar cel mai ușor metalul prețios. Aurul nu pățește nimic dacă stă îngropat în pământ. Se curăță fără să mai folosim substanțe chimice. Argintul se mai înnegrește, iar bronzul se corodează, face pitinguri, coroziuni în adâncime. Cuprul se „coclește”, cum spuneau părinții noștri. Ce am restaurat cu multă dragoste au fost armele. Armele de luptă și armele de paradă care sunt în depozitul Secției de Istorie. Sunt foarte frumos ornamentate”, ne-a spus Constanța Vîlcu.
Pentru ca armele și obiectele de metal să rămână curate, după restaurare, sunt date cu un strat protector, care nu le afectează nicidecum. Totodată, în timpul restaurării, nu este permis să se lase urme pe metal. De aceea, Constanța Vîlcu folosește un baton din fibră de sticlă, confecționat chiar de ea, cu care curăță, spre exemplu, monedele de argint turcești, zise și „firfirici”, găsite în județ. Diferența este colosală între obiectele scoase din pământ și cele restaurate, iar munca depusă este una pe măsură.
După mai bine de 43 de ani de muncă și cu sănătatea șubrezită, Constanța Vîlcu intenționează să se pensioneze. Va avea o pensie mică, pentru că așa au fost vremurile. Colega sa de laborator, Maghița Nechifor, restaurator ceramică, s-a pensionat și domnia sa. Meseria de restaurator este una care ține de pasiune, nu de bani.
„Lucrăm cu substanțe periculoase, iar mediul nu are cum să nu-și pună amprenta. Săptămâna trecută, am aflat de moartea unui coleg, Florin Făgărășanu, restaurator metal la Muzeul de Artă al României. Pot să vă spun că, în momentul în care începi să șlefuiești metalul, ca să îndepărtezi rugina și depunerile, praful îți afectează ochii și îți strică dinții. Eu am dinții puși. Cu toate că am fost foarte conștiincioasă - îmi pun mănuși și mască de protecție, îmi pun și ochelari, tot te afectează. Acesta este mediul de lucru, nu ai ce face”, ne-a mărturisit Constanța Vîlcu.
De când face muncă de restaurator, fosta laborantă de la CCH a respectat cu strictețe toate regulile legate de conservarea și restaurarea obiectelor de patrimoniu pe care le ține în mâini, de multe ori, înaintea tuturor colegilor. Prima regulă în restaurare este să nu vatămi mai tare decât este deja vătămat obiectul. Să nu provoci stricăciuni. Trebuie să fii foarte atent și să notezi cu precizie etapele de lucru, unde a fost descoperit obiectul, la ce adâncime și în ce secțiune a șantierului arheologic.
Constanța Vîlcu va părăsi, curând, nu fără părere de rău, laboratorul său de la muzeu. Vrea mai întâi să lase totul în ordine, să termine lucrările începute și să se liniștească, după atâția ani de muncă.
„Nouă, restauratorilor, nu ne-a plăcut să ieșim, sub nicio formă, în evidență. Ne-au adus obiectele, le-am restaurat și le-am dat înapoi. Indiferent cine va veni după mine, va avea mult de muncă și va trebui să o facă cu multă meticulozitate, pentru că este vorba de bunuri de patrimoniu. Tot ceea ce am făcut noi, restauratorii, toată munca noastră o găsiți în vitrinele muzeului”, a mai spus distinsul restaurator, care ne-a fost și ghid.
Aproape că nu este vitrină la etajul I al Muzeului Brăilei „Carol I” care să nu aibă obiecte restaurate de Constanța Vîlcu, fie că este vorba de armele recuperate de pe nava turcească scufundată la Brăila, în 1877, fie că este vorba de podoabe, decorații sau obiecte din perioada anilor 1930 (la Belle Epoque), placate cu argint.
