• inginerul horticol Marius Dumbrăian, brăilean prin adopție, a adunat pe parcursul a aproape 50 de ani, circa 12.000 de cactuși, într-o colecție personală care, ca dimensiune, este a treia din România • pentru a face rost de cele mai rare și valoroase exemplare, colecționarul a bătut lumea în lung și-n lat, ajungând până la cele mai îndepărtate și exotice țări unde, de multe ori, a trecut prin tot felul de aventuri, bune de povestit nepoților
Una dintre cele mai impresionante colecții de cactuși din România se află în Brăila, într-o curte de pe strada Ștefan cel Mare. Conține în jur de 12.000 de plante, ceea ce o face, ca mărime, cam a treia din țară, după una din Cluj și alta din Arad. Inginerul horticol Marius Dumbrăian este cel care se poate lăuda cu atâția și atâția țepi adunați laolaltă pe miile de plante ce cu greu încap în sera special construită pentru ele. Lucru firesc, din moment ce colecția, începută în urmă cu aproape 50 de ani, cu câteva plante oferite cadou de un vecin, s-a tot mărit cu exemplare din ce în ce mai deosebite sau mai rare, procurate cu sârg de colecționarul care, mistuit de pasiunea sa, a ajuns să bată lumea în lung și-n lat, prin cele mai îndepărtate și excentrice țări, pentru a lua cine știe ce tip de cactus care, în cercul restrâns al cunoscătorilor, poate avea o valoare inestimabilă. ”Sunt specii endemice din anumite locuri din lumea asta, considerate în țările de origine bunuri de patrimoniu național. Iar dacă în urmă cu câțiva ani, oricine ajungea acolo putea să ia un pui sau un fruct plin de semințe, acum s-a ajuns la pază înarmată și la pedepse cu închisoarea pentru cine se mai atinge de cactușii lor din mediul natural. Așa e în Mexic, unde polonezii și rușii furau cactuși cu rucsacul, până când s-au impus niște restricții drastice. Specii precum digitosigua caput medusae, care crește doar într-un mediu stâncos, sunt protejate de gardieni înarmați. Efectiv poți să fii împușcat dacă ești prins că rupi un exemplar”, ne-a spus Marius Dumbrăian, bucuros că în colecția sa are, totuși, și astfel de cactuși rari, de care nu oricine poate să facă rost. În peregrinările sale prin lumea largă în căutare de exemplare noi, inginerul brăilean a trecut prin tot felul de situații, iar când și-a dorit neapărat o anumită specie a trebuit să se descurce cum a putut mai bine pentru a obține măcar câțiva sâmburi, dacă nu o plantă întreagă. Inclusiv ”sfântul” bacșiș românesc și-a demonstrat utilitatea prin cele mai îndepărtate ținuturi. ”În Galapagos eram într-o excursie organizată, cu ghid, și am ajuns într-un loc cu mulți Jasminocereus thouarsii, o specie de cactus care crește doar pe lavă. Mergeam pe o cărare cu grupul, iar în stânga-dreapta erau acești cactuși, unii dintre dintre ei având fructe. Un singur fruct îmi trebuia, că mai departe mă descurcam eu cu semințele... Dar unde să te apropii că, imediat cum încercai să faci o mișcare, ghidul și personalul de pază din rezervația respectivă îți atrăgeau atenția că nu e voie să atingi cactușii. Vă dați seama că n-aveam cum să plec de acolo fără un fruct... Am făcut poze cu telefonul, iar seara, la hotel, când m-a abordat unul dintre indigenii care își fac de lucru pe lângă turiști ca să mai ciupească niște bani, i-am arătat fotografia cu fructul care mă interesa: «Vrei bani? Adu-mi unul de-ăsta!». A doua zi mi-a adus «marfa» și i-am dat 50 de dolari. Am ajuns acasă, am pus semințele și, din fericire, câteva s-au prins...”, ne-a povestit Marius Dumbrăian. Astfel de întâmplări sunt, totuși, excepții. De regulă, inginerul nostru horticol își completează colecția făcând schimburi sau achiziționând exemplarele dorite de la alți colecționari din țară sau străinătate. Iar când găsește ceva valoros pe care îl vrea cu orice preț, trece peste orice obstacol financiar. Odată, mai în tinerețe, a vândut o vacă și un taur pentru a-și lua cactușii doriți. O întâmplare care avea să ajungă la urechile soției după mulți, mulți ani...
Pasiunea pentru cactuși e costisitoare! Prețul de achiziție a diverselor exemplare poate ajunge, de la câteva zeci de euro, chiar și la mii de euro, funcție de cât de rară sau deosebită e specia respectivă. În plus, sunt costurile de întreținere, în special iarna, când cactușii au nevoie de o temperatură constantă, de 16-17 grade. Marius Dumbrăian spune că, astă iarnă, a plătit circa 1.000 de lei pe lună pentru încălzirea serei sale cu pereți de sticlă și acoperiș din policarbonat. Vara, în schimb, costurile scad considerabil. Zilele toride le priesc de minune cactușilor, dar rămân totuși cheltuielile legate de insecticide sau alte produse necesare pentru bunăstarea plantelor.
Brăilean prin adopție
Marius Dumbrăian s-a născut la Cluj și acolo, în orașul natal, și-a descoperit pasiunea pentru cactuși datorită unui vecin care avea, atunci, pe vremea lui Ceaușescu, un fiu plecat în Elveția. Acesta trimitea în țară diverse specii de cactuși dar și broșuri frumos ilustrate, iar cactușii din fotografii l-au fascinat pe Marius cu varietatea lor de forme și culori dar și cu florile superbe ale acestor plante pe care lumea le asociază, în general, doar cu multitudinea lor de spini. În timpul facultății de Holticultură, făcută la București, Marius Dumbrăian s-a căsătorit cu o brăileancă, iar în 1988 s-a angajat la o fermă din județul nostru, la Silistraru. Deja avea o mică seră cu cactuși la Cluj, căreia i-a dus dorul până când, rând pe rând, a reușit să aducă toate plantele la Brăila. La Revoluție, avea în jur de 100 de ghivece cu cactus, însă colecția a crescut constant, mai ales că aici s-a împrietenit cu profesorul Petre Dobrotă care, la acea vreme, avea una dintre dintre cele mai mari și mai frumoase colecții din țară. Despre cactușii profesorului Dobrotă, cotidianul nostru a mai relatat în anii '90 și 2000. Din păcate, între timp, profesorul a trecut la cele veșnice. Familia acestuia are grijă, în continuare, de colecția sa, iar câteva piese mai deosebite au fost achiziționate de Marius Dumbrăian. ”De la domnul profesor am, printre altele, un neobuxbaumia, o specie care poate ajunge și la 15 metri înălțime. Deocamdată are doar vreo 3 metri, dar deja nu prea mai încape în seră, trebuie să găsim soluții pentru el”, ne-a spus Marius Dumbrăian. Un alt cactus deosebit din colecția acestuia este un echinocactus grusonii, o specie globulară denumită în termeni populari ”perna soacrei”. Dumbrăian are două exemplare, dar la unul dintre ele ține în mod deosebit, deoarece are exact vârsta lui, 64 de ani. De fapt, mulți dintre miile de cactuși din sera inginerului horticol sunt priviți și îngrijiți cu egală dragoste de-a dreptul părintească, deoarece fiecare are o poveste a lui, fie de felul cum a ajuns în colecție, fie datorită aspectului lor deosebit sau a florilor pe care le fac periodic. Vara, o parte dintre cactușii inginerului Marius Dumbrăianu ”evadează” din seră, găsindu-li-se loc prin curtea care, timp de câteva luni pe an, începe să arate ca un deșert mexican în miniatură. Toamna, odată cu primele zile friguroase, se întorc cu toții în seră, la căldură, sub supravegherea constantă și conștiincioasă a colecționarului care i-a adus la Brăila din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii.
