• situată de-a lungul căii ferate, paralel cu Bdul Dorobanților, strada Odobești scapă de noroaie, fiind în lucru pentru asfaltare • proiectul de modernizare a prevăzut și demolarea unor garaje care se aflau acolo de ani de zile • un brăilean reclamă că după demolare nu au fost îndepărtate și fundațiile garajelor, rezultând astfel o diferență de nivel care ar putea provoca inundații în timpul ploilor • reprezentanții Primăriei spun că pe locatarii zonei îi deranjează de fapt că pe locul fostelor garaje nu se va amenaja o parcare • ”În zonele de case nu se pot face parcări. Vom amenaja un spațiu verde”, ne-a transmis un responsabil din cadrul administrației locale
Sezonul rece este pe sfârșite, iar pe câteva străzi din municipiu prinse în proiecte de modernizare au început deja lucrările. Pe strada Odobești, de exemplu, situată în zona Kaufland, paralel cu B-dul Dorobanților, de-a lungul liniei de cale ferată, există un tronson de câteva sute de metri încă neasfaltat care a intrat, în sfârșit, în vizorul autorităților locale. De circa trei săptămâni, pe tronsonul respectiv s-au făcut decopertări, s-au montat borduri și s-a așternut deja un prim strat de pietriș din structura fundației, urmând ca, odată ce vremea se va încălzi suficient încât temperaturile nocturne și diurne să corespundă normativelor în vigoare, să se facă și asfaltarea propriu-zisă. Proiectul de modernizare a străzii a prevăzut și demolarea câtorva garaje care se aflau pe această stradă de ani de zile. Aceste demolări au provocat anumite nemulțumiri în rândul unor locatari ai zonei. Într-o sesizare adresată atât Primăriei cât și redacției noastre, brăileanul Jean C. reclamă faptul că nu au fost îndepărtate și fundațiile respectivelor garaje, fapt ce ar putea duce la inundarea curților din zonă, din cauza diferențelor de nivel ce ar rezulta după asfaltarea străzii.
”Până anul trecut, pe această stradă au fost amplasate garaje care pentru a permite reabilitarea au fost demolate, însă fundațiile acestor garaje au rămas, fiind de până la 50 cm înălțime. Astfel se crează o diferență semnificativă de nivel, iar constructorul - firma Micatis -, din ce am discutat la fața locului, nu vrea să le scoată. Din cauza acestor fundații și a diferenței de nivel apa se va aduna în porțile locuitorilor de pe partea joasă a străzii. Dacă proiectul de modernizare a străzii a fost întocmit după nivelul la care se află căminele de canalizare, ar trebui să se facă o egalizare de nivel, pentru ca lucrarea să fie de calitate”, a transmis cititorul nostru, care și-a exprimat speranța că reprezentanții Direcției Tehnice a Primăriei vor verifica aspectele sesizate la fața locului înainte de a se turna asfaltul, pentru a lua măsuri până când nu va fi prea târziu.
Un responsabil din cadrul Primăriei, contactat de cotidianul nostru, ne-a declarat că acele fundații ale garajelor demolate vor fi îndepărtate și că în locul lor va fi amenajat un spațiu verde. De altfel, cei de la Primăriei spun că adevăratul motiv pentru care unii locatari fac reclamații ar fi legat de nemulțumirea acestora că în locul garajelor nu se amenajează locuri de parcare. Ce-i drept, acestea ar fi cu atât mai necesare cu cât pe strada respectivă nu sunt doar case de locuit ci și câteva ateliere ale unor firme, ai căror angajați vin cu mașina la serviciu. ”Normativele în vigoare nu ne dau voie ca în zona de case să amenajăm parcări. Din această cauză, pe locul unde vor fi acele garaje se va amenaja spațiu verde. Nu se pune problema ca fundațiile garajelor să rămână pe poziție și să provoace băltiri ale apelor pluviale în timpul precipitațiilor. Dar parcare nu putem amenaja, cum au solicitat unii foști proprietari de garaje, pentru că e o stradă cu case, nu cu blocuri. Deci acolo va fi un spațiu verde”, a punctat reprezentantul Primăriei.
Proiectul de modernizare a străzii Odobești face parte dintr-un contract mai amplu care prevede asfaltarea străzilor din cartierele Chercea și Catanga care rămăseseră nemodernizate după finalizarea unor proiecte anterioare. Contractul a fost câștigat la licitație de firma ”Micatis”, iar termenul de finalizare era prevăzut pentru vara anului trecut. Strada Odobești rămăsese restantă, fiind printre ultimele străzi cu carosabil acoperit cu pietriș pe care nu s-au început lucrările în 2024. O altă stradă neterminată din acest contract, pe care au început lucrările tot în luna februarie a.c., este Str. Neagoe Basarab, unde au fost probleme legate de o conductă de apă care trebuia dezafectată.
În fine, o altă stradă pe care s-au început lucrările zilele acestea, care însă este acoperită cu piatră cubică, este Str. Deva. Pe această stradă ar exista posibilitatea lărgirii părții carosabile, deoarece există spații verzi foarte largi, însă cei de la Primărie spun că nu se va schimba actuala configurație, tot pe considerentul că în zona de case nu se pot amenaja spații de parcare.