• meciul retur cu Ikast Handbold are loc sâmbătă, de la ora 19:00, în Sala “Romeo Iamandi” din Buzău • aportul publicului este decisiv • în tur, Ikast a câștigat cu 32-30
HC Dunărea este în grafic și poate reedita performanța din sezonul precedent al EHF European League, calificarea în Final Four-ul competiției europene.
Pentru a-și egala rezultatul notabil anterior, formația pregătită de Jan Leslie trebuie să câștige sâmbătă, 29 martie, partida retur cu Ikast Handbold.
Meciul începe la ora 19:00, în Sala “Romeo Iamandi” din Buzău, iar aportul publicului este decisiv. În tur, Ikast a câștigat cu 32-30.
Comunicatul clubului HC Dunărea Brăila
“Totul se decide sâmbătă”
Sâmbătă, 29 martie, ne așteaptă o luptă de “totul sau nimic”! După un duel echilibrat în Danemarca, urmează meciul retur împotriva celor de la Ikast Handbold, iar victoria este singura noastră opțiune!
Avem nevoie de voi, suporterii noștri, să umplem sala și să creăm o atmosferă de neuitat! Haideți să demonstrăm că împreună suntem de neoprit!
Biletele sunt puse în vânzare atât în format fizic la Sala Polivalentă din Brăila, cât și online www.entertix.ro și www.myticket.ro, începând de marți, 25 martie 2025.
Program vânzare bilete: Marți – Vineri, între orele 9:00-17:00.
La sala din Buzău, biletele vor putea fi achiziționate în ziua meciului, începând cu ora 17:00, accesul în sală urmând a se face începând cu ora 18:00.
Preț bilete:
Copiii până în 5 ani – intrare liberă (fără loc pe scaun)
Copiii până în 14 ani – 10 lei
Persoane peste 14 ani – 25 lei.
Cu sprijinul domnului Florin Cârligea, clubul pune la dispoziție transport gratuit în limita a 100 de locuri (2 mijloace de transport). Rezervarea unui loc de transport gratuit se face în baza biletului cumpărat de la Sala Polivalentă în zilele menționate mai sus, pe principiul “primul venit – primul servit”.
După epuizarea celor 100 de locuri, clubul poate pune la dispoziție transport contra cost, în funcție de numărul de doritori.
Preț transport: 25 lei/persoană.
Plecare din Brăila: ora 16:30 de la Sala Polivalentă.
Plecare din Buzău: ora 21:15 din parcarea de lângă Sala “Romeo Iamandi”
Hai, Dunărea! Hai, Brăila!
UNIȚI PENTRU BRĂILA!”.