Piața Mare, pe drumul cel bun | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Piața Mare, pe drumul cel bun

• recent, a fost redeschis Sectorul de Fructe, după ample lucrări de reabilitare și modernizare • urmează să fie redeschisă și Piața de Producători, de pe latura dinspre strada Griviței • tot în incinta Pieței Mari, un alt spațiu modern este Piața de Pește, care însă așteaptă de trei ani marea inaugurare • în piață, mai sunt multe aspecte de pus la punct • conducerea Administrației Piețelor și Târgurilor Brăila consideră că investițiile făcute atât aici cât și în Piața Concordia sau Piața Microhală își arată deja efectele

 

Piaţa Mare rămâne una dintre principalele surse de aprovizionare ale brăilenilor, datorită diversității produselor dar și a preţurilor mai convenabile decât în alte piețe din municipiu. Reversul medaliei este reprezentat de dezavantajul aglomerării mijloacelor de transport şi al blocării străzilor din zonă cu autoturisme şi dube pe post de depozite ale comercianţilor.

Vestea bună este că, de câteva săptămâni, s-a redeschis Sectorul de Fructe, după o amplă reabilitare și modernizare. Spațiul merită apreciat la superlativ pentru cum arată acum. Pe vremuri, tarabele metalice erau sub cerul liber, apoi au fost protejate doar de o hală din tablă cutată, iar uşile erau ţinute deschise sau închise cu sârmă sau sfoară. Vara te coceai de căldură, iar iarna îngheţai de frig. Acum, totul este protejat termic, vopsit în alb (fapt pentru care acest spațiu ar merita denumirea de “piaţa albă”), cu iluminat “a giorno”, tarabe din material plastic plăcut colorate şi aer condiţionat pentru sezonul cald.

Dar cum nu lipsesc şi opiniile, iată ce ne-au declarat câţiva comercianţi: “Vând de 23 de ani aici, ne bucurăm de condiţiile create, însă taxele sunt prea mari, aproape 100 de lei/tarabă. Mi-a trebuit o lună să muncesc să acopăr această sumă”, ne-a spus un vânzător. “Din cauza taxelor nu sunt ocupate toate tarabele, doar duminica e ceva mai multă vânzare”, afirmă altul. Alte opinii de la comercianți: “Pe timpul nopţii, ţinem marfa în hală, aici, sau în tarabe”; “În colţul acela, trebuia amenajat un grup sanitar”; “Oamenii nu ştiu despre noi, fiindcă piaţa nu are nicio firmă”.                              

Nu ne-au spus onor comercianţii de ce, totuşi, deţin mai multe tarabe fiecare; de ce au marfă expusă la nivel cu solul şi nu pe stelaje, dar se vaită de taxele impuse.

Față de cele afirmate de comercianți, directorul de la Piețe, Meluţa Drăguţ, răspunde: “Nu am anunţat deschiderea cu tam-tam şi tăieri de panglică, s-a aflat din om în om; tarifele de închiriere tarabe sunt rezonabile şi aprobate în Consiliul Local Municipal, iar pentru depozitare au la dispoziţie spaţiile de la subsol, unde se poate ajunge cu un lift nou, din inox”.  

 

“Piaţa neagră”, în așteptare

”Piața neagră”, aşa este denumită acum, de public, fosta Piaţă a Producătorilor, de pe strada Griviţei, iar asta din cauza paletei coloristice exterioare. Înainte de a intra în reabilitare, era veche şi cu destule incoveniente: tarabe înghesuite la maximum, aglomeraţie, mărfuri expuse la sol, aprovizionare făcută printre clienţi; prelate rupte şi atârnând jalnic contra soarelui, ploii şi vântului; legume nesortate, pline de pământ sau spălate în cuva unei cişmele, utilizată şi de  florari la aruncarea resturilor vegetale.

În prezent, respectiva piaţă se află în incinta unei hale făcute din panouri metalice, ca și la Sectorul Fructe, însă negre, nu albe. Incinta beneficiază  de o închidere adecvată, dispune de aer condiţionat și tarabe noi. În principiu, noua piață, care nu este nici ea inscripţionată, pare a fi gata să-şi primească comercianţii, dar stă deocamdată închisă. Înăuntru, becurile iluminează zi şi noapte a pagubă (cum se întâmplă în toată Piaţa Mare). Pe placa de informare a șantierului e afișat, după câţiva ani de lucru, un text ambiguu: “termen de execuţie, 18 luni”(!!!).

”Acum este frig şi nu se poate lucra, dar suntem în grafic!”, explică directorul Meluța Drăguț. Până una alta, comercianții care ar trebui să își desfășoare activitatea aici, au tarabele provizoriu în parcarea din fața Pieței Mari. După a doua iarnă petrecută în aer liber, aceștia așteaptă, probabil, cu nerăbdare să se mute la ”casă nouă”. După cum se știe, ca să se protejeze de intemperii sau de soarele arzător din timpul verii, comercianții au improvizat în acea parcare tot felul de adăposturi, din tablă pe schelet metalic. Ei se plâng că, deși nu beneficiază de condiții, plătesc în continuare taxe mari, inclusiv pentru servicii administrative, cum ar fi electricitatea, deși nu există iluminat electric în acea zonă improvizată.

 

“Piaţa de peşte”, de trei ani nefolosită

Ultramodernă, dotată cu tot ce trebuie şi pentru a asigura un comerţ civilizat, igienă şi siguranţă alimentară maximă, cântare automate şi case de marcat, respectiva piaţă construită de la zero pe locul fostului bazar de lângă Piața Mare, dar rămasă și ea anonimă, în lipsa unui firmament de identificare, avea termen de dare în funcţiune luna ianuarie 2022, însă este şi acum închisă. Platoul din faţa acestei pieţe a ajuns loc de parcare/staţionare auto, nimeni nu spune de ce această situaţie, iar comercianţii de pește care folosesc în continuare fostele spații din incinta Pieței Mari au diferite opinii: Acolo este un spaţiu foarte mic, iar aici am investit mult, şi ne mişcăm în voie”; “ Nu ştim ce taxe ne aşteaptă, însă în prezent ne ia câte 100 de milioane lei vechi pe lună chirie pe spațiu. Exagerat de mult!”; “ Zice-se că se va face o probă pentru a vedea câţi dintre noi vor încăpea în hala nouă”.

Până una-alta, comerțul cu pește se desfășoară departe de condițiile de igienă pe care le-ar putea asigura noua piață amenajată dar ținută închisă. Cumpărătorii nu prea au cum să vadă cum se descarcă şi pregăteşte peştele pentru vânzare, iar pe strada din spatele spațiilor de vânzare, pe asfaltul degradat, vara persistă un miros pestilenţial din cauza unora care aruncă la bordură cutii pline de sânge, solzi, gheaţă şi eviscere în jurul cărora apar câinii pripăşiţi în piaţă.

 

Vecinătăţi inadecvate…

Este vorba de faptul că vizavi de tarabele cu legume şi fructe din zona centrală a Pieței Mari, de butoaiele cu varză şi murături cu zeamă acră pe jos, trecerea cumpărătorilor este stânjenită de existenţa, la un metru distanţă, a spaţiilor destinate vânzării de confecţii textile, încălţăminte etc care nu au nicio legătură cu o piaţă agroalimentară.   Interesându-ne dacă în Hala Centrală există afişat (mare şi citeţ) Regulamentul de funţionare, dar şi telefoanele utile publicului, ni s-a spus că “da”. Probabil la loc retras şi pe foi A4. Aşa cum nu se ştie, de câţiva ani, ce destinaţie va avea spaţiul foarte mare şi acum gol, din rotonda altădată funcţională a Halei Mari.

Concluzionând, în Piaţa Mare sunt multe aspecte de apreciat, însă şi destul loc de mai bine. Una peste alta, conducerea Administrației Piețelor spune că noile investiții făcute atât în Piața Mare cât și în alte piețe din municipiu, cum ar fi Piața Concordia sau Piața Microhală, își arată deja efectele. “Tot ce am realizat este cu sprijinul Primăriei şi cu mari cheltuieli în modernizarea și dotarea pieţelor din Brăila, iar după ce am vizitat pieţele din alte oraşe din România, pot afirma că suntem pe locul doi din ţară, după Vaslui. Vom continua să venim mereu în sprijinul comercianţilor şi al brăilenilor. Chiar dacă sunt unii care nu apreciază lucrurile bune făcute şi cârcotesc fără motiv”, ne-a declarat Meluţa Drăguţ, directorul Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor Brăila. În ceea ce privește autoutilitarele parcate în jurul Pieței Mari, pe post de depozite de fructe și legume, directorul APT spune că acestea or să dispară din peisaj după ce se va face Piața de Gros în Oborul Brăilei, un proiect despre care se vorbește de mulți ani și care ar urma să fie implementat în curând.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro