* născut într-o familie de navigatori cu rădăcini în vechea Eladă, căpitanul vasului de pasageri „Lacu Sărat”, pilot fluvial și radiotelefonist, a străbătut toată Europa pe Dunăre, de la Sulina și până la Regensburg, în Germania, încă din anul 1953 * bunicul său, Hrisopol, era cârmaci pe șlep * „M-am născut pe șlepul „Stela”, unde tatăl meu, Iacob, era cârmaci, iar mama marinar”, spune, cu mândrie, Mihai Feraru, omul care, în tinerețe, a câștigat „porcul la școndru”, de Ziua Marinei, de mai bine de 20 de ori * pe soția sa, Florica, fiică de cârmaci, devenită ulterior marinar cu acte în regulă și șef de echipaj, a cunoscut-o tot pe vas
S-a născut pe șlep, a trăit pe șlep și acum, la venerabila vârstă de 85 de ani, se află tot la cârma unui vas fluvial. Și nu oricare vas ci chiar nava de pasageri ”Lacu Sărat”, a Primăriei Brăila, care face regulat curse de agrement pe fluviu, cu zeci de persoane la bord.
De mai bine de șase decenii, Mihai Feraru, omul care a învățat marinăria de la părinții săi și pe care apusul vieții l-a prins pe Dunăre, spintecând valurile cu nava „Lacu Sărat”, a fost și a rămas un învingător. A străbătut toată Europa pe fluviu, de la Sulina și până la Regensburg, în Germania Federală, a câștigat „porcul la școndru” de mai bine de 20 de ori, încă de pe vremea lui Dej, și a trăit momentul decembrie 1989, împreună cu familia, pe „Severnav”, în Portul Brăilei, sub ploaia de gloanțe care au făcut ciur structura navei pe care se adăposteau și care le era și casă. N-ai să vezi un om mai optimist și mai plin de umor ca Mihai Feraru, marinarul albit de ani, care zâmbește chiar și atunci când povestește cum era să fie răpus de gloanțe când a picat regimul comunist. Și măcar dacă ar fi avut și dumnealui un „certificat de revoluționar”!...
Pe Florica, soția sa, tovarăș de viață dar și de voiaj - fost șef de echipaj -, a cunoscut-o tot pe șlep, iar bunicul dinspre mamă, Hrisopol, venit din Grecia și stabilit la Brăila, a fost și el tot cârmaci. În cei aproape 70 de ani de viață de marinar, căpitanul Mihai Feraru, acest veritabil „lup de Dunăre”, a navigat pe mai mult de 100 de nave - șlepuri, remorchere, motonave și nave de pasageri. El păstrează cu mândrie o mulține de brevete, legitimații și carnete de marinar, inclusiv brevetul internațional de căpitan categoria A, dar și regulamente marinărești vechi de 100 de ani, despre care unii abia dacă au auzit. Amintiri dragi, despre care povestește cu multă însuflețire.
Fără să dea, câtuși de puțin, semne de oboseală și urcând sprinten la bordul navei pe care, azi, o manevrează cu atâta pricepere, Mihai Feraru este o adevărată enciclopedie, dar și un marinar de viță veche, navigator îndrăgostit de profesia sa, cum puțini mai sunt astăzi la Brăila. Este omul de care nu te desparți așa de ușor, după câteva ore de stat la taclale.
„Nu regret nimic din anii petrecuți ca marinar pe Dunăre. Am patru copii și cinci nepoți, care sunt toată bogăția mea!”, ne-a mărturisit căpitanul de pe „Lacu Sărat”.
„M-am născut pe șlepul „Stela”!”
Născut la 20 octombrie 1938, la Galați (acolo unde se afla staționat șlepul pe care tatăl său, Iacob, era cârmaci) Mihai Feraru are obârșii basarabene, pentru că bunicul său patern, Mihail Covalenco, era din Ismail (în prezent, în Ucraina). Tatăl său, Iacob, născut în anul 1912, a fost nevoit să-și schimbe numele din „Covalenco” în „Feraru”, ca să poată susține examen de cârmaci în România interbelică, pe vremea când relațiile noastre cu dictatorul Stalin nu erau dintre cele mai amiabile. Mihai are, totodată, rădăcini grecești, după mamă. Nu e de mirare că a moștenit de la bunicul său, sosit din îndepărtata Eladă, meșteșugul marinăresc și dragostea pentru profesia de navigator.
„Bunicul dinspre mamă, Gheorghe Hrisopol, zis „Barba Iorgu Cutiliano”, venit din Grecia și stabilit la Brăila, era cârmaci pe șlepul „Hârșova”. Aici, s-a căsătorit cu bunica mea, care era brăileancă. La cârma vasului i-a urmat, după obicei, fiul, Xenofon Hrisopol - unchiul meu. Practic, suntem la a patra generație de marinari, pentru că fiul meu, Petros, are și el brevet de căpitan de vas”, ne-a spus, cu mândrie, căpitanul navei „Lacu Sărat”. În afară de Petros, Mihai Feraru mai are trei copii: Margo, Smilea și Mihai. Are și cinci nepoți.
„M-am născut pe șlepul „Stela”, unde tata era cârmaci, iar mama marinar. Am mai avut o soră, Anastasia. Pe Florica, soția mea - care este cu 10 ani mai tânără decât mine - am cunoscut-o tot pe șlep. Socrul meu era tot cârmaci. La 1 aprilie 1953, m-am îmbarcat pe „Stela”, un șlep de 9.200 de tone, pe care lucrau deja tata și mama, iar în perioada 1959-1962 am făcut armata la Marina Grăniceri Brăila. Șlepul pe care lucram ne era, totodată, și casă”, povestește căpitanul Feraru.
După terminarea serviciului militar, în anul 1962, Mihai Feraru a activat pe mai multe șlepuri, străbătând lumea și „dând cu subsemnatul” la organele statului. Între timp, în 1963, a susținut examen de cârmaci (care echivala cu funcția de căpitan de șlep), la Turnu Severin. Primul șlep pe care inimosul marinar a fost cârmaci a fost șlepul 7.827. Pe el s-a și căsătorit cu aleasa inimii, Florica, în anul 1965, când aceasta nu împlinise încă vârsta de 17 ani.
„Eram împreună cu familia când au început să tragă în noi”
Începând din anul 1953 și până în 1979, Mihai Feraru a străbătut Europa în lung și în lat, acostând în toate porturile dunărene, mari și mici, de la Sulina și până în Passau și Regensburg, în Germania Federală. Din anul 1976, Florica l-a însoțit în calitate de marinar, pentru ca, mai apoi, să devină șef de echipaj.
„Până în anul 1972, când ni s-a născut al treilea copil, noi nu am avut casă. Șlepul era casa noastră. Din anul 1979, am lucrat la Șantierul Naval Drobeta Turnu-Severin, pe o navă tehnică, și nu am mai călătorit în afară. Construiam nave pentru ruși. Revoluția din decembrie 1989 ne-a prins în Portul Brăila, pe „Servernav”. Aveam lângă noi două „șalande” (nave de mici dimensiuni, de 600 mc, în care se încărca nămol) pe care trebuia să le predăm la ruși. Când le-au văzut rușii găurite de gloanțe, au spus să le păstrăm”, povestește căpitanul.
Mihai Feraru se afla pe nava tehnică acostată în Portul Brăila când, în noaptea de 23 decembrie 1989, au început să tragă militarii și membrii Gărzilor Patriotice care se aflau în dispozitiv la Palatul Administrativ.
„Eram împreună cu familia când au început să tragă în noi cu mitralierele. Din câte îmi amintesc, șeful Gărzilor Patriotice era colonelul Mihăilescu. Țuțuianu, Căpitanul Portului Brăila, ne-a spus tuturor să închidem luminile pe vase. Atunci au început să tragă în noi din zona Palatului Administrativ. Am aflat ulterior că o doamnă, cunoștință de-a noastră, le-a spus celor de la Gărzi că la noi, pe vas, se adună teroriștii și că trebuie să fie lichidați. Gloanțele ricoșau peste tot, au făcut găuri în structura vasului și era un zgomot infernal. Îmi amintesc cum copiii se ascundeau, de frica gloanțelor, după dulapurile din bucătărie. A fost un coșmar. După ce am aprins luminile pe vas, au încetat să mai tragă în noi”, își amintește bătrânul marinar.
Mihai Feraru și ai lui au scăpat cu viață, pentru ca, mai apoi, să afle și cine le-a vrut răul. Au scăpat, dar alții nu au fost la fel de norocoși. Pe conducătorul șalupei Căpităniei Portului Brăila l-au împușcat mortal, chiar în dreptul ștrandului de lângă Primărie. Naviga aproape de mal, se ducea să aducă pe cineva de la Uzina de Apă și a fost confundat cu un terorist.
„Am navigat pe 100 de vapoare!”
Mihai Feraru a activat la Șantierul Naval din Drobeta Turnu Severin până în anul 2009, iar din acel an a fost căpitan pe remorchetul „Ivești”, din Portul Brăila. Din anul 2019, venerabilul „lup de Dunăre” s-a aflat la cârma remorcherului „Livada” al firmei „Sighenis” SA. În fine, în anul 2021, la reluarea curselor de pasageri pe Dunăre, a fost chemat, de către municipalitea brăileană, să fie căpitanul navei „Lacu Sărat”, funcție pe care o îndeplinește și în prezent.
Îndrăgostit de meseria de navigator, Mihai Feraru n-a stat nici măcar o clipă locului, ori de câte ori i s-a cerut să vină la timonă. Cunoaște Dunărea și toate porturile ei, știe perfect greacă, rusă și alte câteva limbi europene și are atestat de rediotelefonist, utilizator radar și pilot fluvial. În anii '70 și '80, era vedetă a ziarelor locale, ca și „campion” al jocurilor marinărești organizate de Ziua Marinei.
Bătrânul „lup de Dunăre” poartă cu sine amintiri dragi, demne de un film de aventuri, dar și tipărituri îngălbenite de vreme pe care puțini brăileni le mai au în bibliotecile lor, moștenite toate de la marinarii Brăilei de altădată, fie ei greci sau români: „Călăuza marinarului”, din 1920, „Regulamentul de poliție a navigațiunii”, 1938, „Codul Maritim și Fluvial”, 1934, „Regulamentul serviciului la bordul vaselor comerciale fluviale” și „Regulament de navigație și pilotaj în sectorul Porților de Fier”, publicate cam în aceeași perioadă.
„Am navigat, în toți acești ani, pe mai bine de 100 de vapoare, însă nu regret nicio clipă din ceea ce am făcut și am trăit. Am ales profesia de marinar pentru că mi-a plăcut!”, a mai spus căpitanul de 85 de ani, de pe nava de pasageri „Lacu Sărat”, strângând, parcă și mai abitir, în mâinile sale vânjoase, timona vasului, așa cum o făcea în urmă cu decenii, pe șlepul bunicului său, grecul Hrisopol.
