Da cu Mortu ce-aţi avut? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Da cu Mortu ce-aţi avut?

Unii au făcut mai mult figuraţie, dând la lopată atât cât să nu zică lumea că au venit până acolo ca să stea degeaba. În rest, o convorbire cu colegii, o glumiţă, o ţigară... Viorel Mortu chiar a muncit! A plantat vreo şapte - opt stejari, deşi se vedea că efortul fizic nu prea mai face casă bună cu vârsta lui trecută de prima tinereţe. Şi nu părea că face asta doar pentru a da bine la camerele foto şi video ale ziariştilor prezenţi. Sau poate că o făcea doar pentru imagine dar, în orice caz, dacă aşa stăteau lucrurile, reuşea de minune să îşi mascheze intenţiile. În fine, adevărul este că a muncit serios atunci, dar nu despre asta e vorba în textul de faţă! Altceva a atras atenţia în acea duminică însorită de noiembrie. După ce au terminat treaba, politicienii au mai stat puţin la poveşti, sprijiniţi în cozile lopeţilor. Discutau, râdeau, pesedişti cu liberali, liberali cu pesedişti, într-o concordie generală, de parcă veşnicele certuri şi bălăcăreli din şedinţele CJ şi CLM n-au existat nicicând. Te uitai la ei şi îţi venea să-i scuipi, să nu le fie de deochi. De departe, cea mai transformată era Simona Drăghincescu, pe atunci liberală. Din adversar atroce al primarului Aurel Simionescu, pe care din "comunist incompetent" nu-l mai scoate prin şedinţele CLM şi de pe unde mai apucă, dintr-o dată devenise prietenă la cataramă cu primarul. Auraş în sus, Auraş în jos, cu gesturi de şcolăriţă pusă pe şotii, încât şi Simionescu se uita cam jenat în jur, năpădit de atâta prietenie. Până la urmă, cei doi s-au rupt de grup şi au pornit, ca doi buni amici, mânaţi de o treabă importantă, spre scările de pe Esplanadă. Simionescu s-a întors, la un moment dat şi le-a făcut semn şi altora să vină, iar încet-încet, politicienii, câte unul, câte doi-trei, au plecat după "Auraş" şi jucăuşa sa companioană. Părea că se îndreaptă spre o chestie dinainte planificată, probabil o chermeză sau aşa ceva, dar asta poate fi doar o impresie greşită. E posibil ca fiecare să se fi grăbit către casă sau alte treburi personale. Cert este că, dintr-o dată, în interval de doar câteva minute, Viorel Mortu a rămas singur în zona unde se plantaseră stejarii. Colegii săi plecaseră făcându-şi semne, iar el încă se afla acolo, oarecum izolat şi stingher.
Un exerciţiu de memorie ne aminteşte că Viorel Mortu a fost pus în fruntea CJ, la sfârşitul anului 2014, ca soluţie salvatoare, într-un moment când alternativa era consilierul judeţean Ionel Avram, perceput de toţi ca fiind "omul lui Stancu". Cu limbajul său elevat şi comportament de "monşer" grizonat, Viorel Mortu se distingea clar de ciracii lui Stancu şi a reprezentat, pentru o perioadă, un bun exerciţiu de imagine în ochii buimaci ai alegătorilor.
Ne aflăm la început de 2016 şi mai sunt doar cinci luni până la alegerile locale. Limbajul elevat al lui Mortu s-a dovedit prea moale pentru viesparul de interese din CJ. S-a luat decizia că Mortu trebuie să plece. PNL nu l-a mai vrut, că nu-i de-al lor, PSD nu l-a mai vrut, chiar dacă e de-al lor. PNL a încercat o şmecherie: "să nu fie nici de-al nostru, nici de-al vostru, să fie unul independent!" şi l-a propus pe independentul onest Marian Căpâţână. PSD a rânjit cu tupeu: "Lasă să fie de-al nostru!" şi, împreună cu aghiotanţii de la UNPR, l-a pus în post pe Ionel Epureanu, un consilier judeţean cu fizic firav, relativ necunoscut publicului larg. Epureanu e cel care pozează acum în noul mascul alfa, iar în fundal viesparul din CJ zumzăie la rezonanţă joasă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro