* cu o zi înainte de plecarea în „lumea celor drepți” a prof. Gheorghe Calotă, un alt mare dascăl brăilean a trecut la cele veșnice: profesorul de fizică Emilian Micu, fondatorul revistei „Evrika!”, Cetățean de Onoare al Municipiului Brăila
Fondator, în anul 1990, al revistei „Evrika!”, autor al culegerii „Probleme de fizică pentru liceu”, tipărită în șase ediții, venerabilul profesor brăilean Emilian Micu a trecut în eternitate, pe 26 ianuarie, la vârsta de 86 de ani, cu o zi înainte ca un alt mare dascăl brăilean, prof. Gheorghe Calotă, să plece într-o lume mai bună. Pe 28 ianuarie, profesorul Micu a fost condus pe ultimul drum de familie, prieteni, foști colegi din învățământul brăilean și foști elevi pe care i-a îndrumat pe calea cunoașterii.
Pentru activitatea sa didactică prodigioasă, profesorul Emilian Micu a primit numeroase premii şi distincţii, dintre care amintim doar Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Ofiţer, acordat de preşedintele Emil Constantinescu, în anul 2000, şi Premiul de Excelenţă UNESCO „Cecilia Banc”, în 2003. În acelaşi an, profesorul Emilian Micu a primit distincţia de Cetăţean de Onoare al Brăilei din partea Consiliului Local Municipal.
Redăm mai jos cuvântul rostit, în biserică, de profesorul și criticul literar Vasile Ioan Zbarcea, la înmormântarea ilustrului profesor Emilian Micu:
„Înlăcrimată amintire
Fiindcă „Omul nu este stăpân pe clipa morții, iar în această luptă nu încape amânare” - zice Ecleziastul -, făcând voia Dumnului, profesorul Emilian Micu s-a întors în pământul din care, prin lucrarea tainică a Tatălui Atoatefăcător, a fost întrupat în urmă cu 86 de ani pentru ca, la A Doua Venire a Domnului, când „se va despărți de-a dreapta drepții și păcătoșii de-a stânga", mântuit de vinovății, să fie printre cei ce vor urma chemării: „Veniți blagosloviții Tatălui Meu de moșteniți Împărăția cea veșnică, care este gătită vouă de la începutul lumii!”.
A fost Om bogat în virtuți și Profesor de frunte, iar acum, când trece prin Vămile Marii Călătorii, este doar înlăcrimată amintire. Omul Emilian Micu, fecior de preot, credea în puterea proteguitoare a Ziditorului lumii și urma Sfintele Porunci prin rugăciune, post, spovedanie și împărtășire cu Sfântul Duh. Întărit prin cuvioșenie și hăruit cu mărinimie, nu a știut ce-i fala, insolența, vrajba, maliția, invidia, ciuda, vrăjmășia, mojicia, ocara, fățărnicia, ofensa, intriga, gâlceava, disprețul, minciuna...
L-au făcut cunoscut și vrednic de prețuirea colegilor și a elevilor vorba calmă, aducătoare de odihnă sufletească, zâmbetul ușor mustrător, tăcerea ierătoare, gestul chibzuit, bunăvoința cu care întindea mâna ce i se cerea la nevoie, confiența în oameni, deși unii l-au înșelat, lecțiile pregătite cu grijă și rezultatele singulare, avântul cu care, înfruntând vârsta, lucra cu silință la întocmirea și răspândirea în țară și afară a periodicului său, „Evrika!”, îndârjirea cu care o lua de la capăt când sufletul îi era vătămat de pierderi, devoțiunea față de familie, grija pentru buna creștere și frumoasa viețuire a fiicei sale. S-a născut la 15 aprilie 1940 în orașul altor doi fii adoptivi ai Brăilei - poetul Theodor Șerbanescu și pictorul Gheorghe Petrașcu -, la Tecuci, de unde zece ani mai târziu preotul Alexandru Micu, încolțit din toate părțile, a plecat cu familia în băjenie în comuna hunedoreană Dobra. Aici, la câțiva pași de Ulpia Traiana Dacica/ Sarmisegetuza Daciei Romane, a isprăvit cu patru coronițe de lauri - simbol al triumfului școlar - cursurile primare și elementare. Apoi, la Deva, ca șef de promoție cu media generală 5 (cinci) - cea mai mare după sistemul de notare impus cu sila de ocupanți - Școala Medie (Liceul) „Decebal” și, la Timișoara, tot „fruncea”, Facultatea de Matematică-Fizică. În 1963, prin repartiție guvernamentală, începe profesoratul la Școala Medie nr. 1 (azi, Colegiul Național „Gheorghe Munteanu-Murgoci”), pe atunci, ca și Școala Medie nr. 2 (azi, Colegiul National „Nicolae Bălcescu”), așezământ de temeinică învățătură de carte și nobilă purtare, mici universități ale Brăilei.
Cinstea niciodată năruită de concesii înjositoare, iscusința și râvna cu care își făcea profesia, desprinderea îndrăzneață de preconcepții și conduita morală academică au tulburat iarăși apele. I s-a căutat nod în papură și cu răbdarea diavolului care nu îți dă pace până nu cazi în hăul răului l-au găsit. Același nod pentru care, în anii ’50, profesorul și ai săi și-au purtat crucea peste munți: cineva din familie fluierase în biserică. Așa că, după zece ani de apostolat, printr-un truc de uzanță în epocă - „transfer în interesul învățământului” - i se face vânt la Liceul Industrial pentru Construcții de Mașini „Progresul”.
Nedreptatea l-a lăsat rece. Era deprins cu pacostea. Nu s-a văitat, nu a făcut plecăciuni, nu a pupat mâini nespălate. A luat-o de la zero. Timpurile erau mai puțin dușmănoase. Douăzeci de ani a orientat activitatea Catedrei de Fizică a liceului, a trimis zece elevi la Faza Națională a Olimpiadei de Fizică și mulți pe băncile Almei Mater, a fost președinte al Filialei Societății de Fizică și Chimie a profesorilor din Brăila, fondator al Asociației Profesorilor de Fizică din Învățământul Preuniversitar, membru al Comisiei Naționale de Fizică, al Comisiei Centrale a Olimpiadelor de Fizică și al Biroului Societății Române de Fizică-Secția Fizică și autorul culegerii „Probleme de fizică pentru liceu”, tipărită la insistența profesorilor și a elevilor în șase ediții revăzute și adăugite. În septembrie 1990, profesorul Emilian Micu a împlinit un gând bătrân de două decenii: editarea revistei „Evrika!”. Deși a iscat invidie ascunsă, nu l-au preocupat decât corectivele necesare ridicării ținutei științifice a revistei, apariția fluentă a ei și organizarea anuală a Concursului și a Colocviilor Naționale de Fizică „Evrika!”. Pentru roadele ostenelii sale a fost răsplătit cu diplome, ordine și distincția „Cetățean de Onoare al Brăilei”.
Să-i mulțumim Celui de Sus că a hărăzit să-l cunoaștem și până când, „întru nădejdea Învierii și a vieții celei ce va să fie”, izbăviți de chinul ispitei și de sclavia păcatului, și noi ne vom petrece pe calea ce duce în depărtări numai de Tatăl Ceresc știute, după rânduiala învățăturii creștine, să-l pomenim și să ne rugăm ca în Ziua Domnului să-și afle numele în Cartea Vieții”.
Prof. Vasile Ioan Zbarcea, Brăila, 27 Gerar, Anul Domnului 2026.
