În primul rând, toată lumea s-a întrebat de ce a adoptat Guvernul Cioloş această variantă? „De ce nu a dat toţi banii, pur şi simplu, de la bun început? Murea ori sărăcea statul dacă plătea el toată suma, de 11 milioane de euro, în loc să se milogească de popor pentru 6 amărâte de milioane de euro?" - s-au întrebat mulţi.
Apoi, şi mai mulţi au început să pună problema altfel: „Sunt atâtea alte lucruri nerezolvate în ţara asta, asta era ultima noastră problemă? Ne trebuie spitale, autostrăzi, grădiniţe, străzi asfaltate, canalizare, apă, nu statui!". Pe alţii pur şi simplu i-a enervat demersul Guvernului, pe unii i-a lăsat indiferenţi, pe alţii i-a înverşunat şi mai şi: „Nu donez nimic, să doneze ăia care au furat! Ori să se plătească din banii recuperaţi de la corupţii condamnaţi!". De donat efectiv au donat foarte puţini: nu s-a strâns nici măcar un milion de euro în mai bine de 3 luni şi cu doar o lună înainte de finalizarea subscripţiei publice, din cele 6 de care este nevoie.
Probabil ar fi fost mai mulţi donatori pentru o „operă" de-a lui Florin Salam.
Dar nu asta e problema. Până la urmă, cred că guvernul a apelat la această strategie din două motive. În primul rând, ar trebui văzută ca o măsură de precauţie: dacă ar fi plătit direct întreaga sumă, sigur s-ar fi găsit destui care să comenteze că de ce a plătit statul atât de mulţi bani (deşi nu acest guvern a stabilit preţul). Dacă nu ar fi plătit nimic şi n-ar fi vrut să cumpere sculptura, s-ar fi găsit şi mai mulţi care să sară cu critici vehemente, că statul nu-şi apreciază artiştii, că lasă o asemenea operă pe mâinile vreunui colecţionar privat, că nu ştim să ne apreciem valorile, că de-aia pleacă toţi oamenii deştepţi din ţara asta etc etc.
Acum, răspunderea e împărţită între stat şi cetăţeni, ceea ce mi se pare chiar foarte corect. Dacă el, cetăţeanul, consideră că nu merită să plătească nimic pentru Cuminţenia Pământului, atunci aşa să fie.
Dar mai presus de orice, văd această strategie ca pe un test - poate chiar şi nepremeditat. Un test la adresa tuturor românilor - şi din ţară, şi de peste hotare, şi bogaţi, şi mai puţin avuţi. Un test pentru o populaţie obişnuită ca statul, ţara ori altcineva să facă ceva pentru ea.
Un test al unui guvern nepopulist pentru un popor mereu nemulţumit şi cârcotaş, care se dă mare patriot şi iubitor al valorilor româneşti când vine vorba de comentat pe internet, la crâşmă sau pe băncuţa din faţa casei ori a blocului, dar foarte reticent când e rugat să contribuie efectiv material, chiar simbolic, cu 2 euro (cât o şaorma proastă), pentru cea mai apreciată operă de artă din România, a celui mai mare artist român. Un test pe care poporul îl va pica.
