• elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic “Nicolae Iorga”, Adrian este olimpic internațional la astronomie, iar la Princeton a fost admis cu bursă • în State vrea să studieze astrofizica, însă își dorește să se întoarcă apoi în România • “Unde pot să ajut eu cel mai bine? Într-o comunitate și o societate pe care pot să o înțeleg, adică cea în care am crescut. Așa că o ambiție personală a mea ar fi să mă întorc sub o formă sau alta în România și să ajut. Pur și simplu să ajut!”
“Dacă un elev vine la diriginte și se plânge de un anumit profesor că l-a nedreptățit, că i-a pus o notă pe nedrept, acel diriginte mai degrabă îl va certa pe elev că n-a tăcut din gură, decât să îl deranjeze pe profesorul care a încălcat legea. Și asta este un lucru ce se manifestă la toate nivelurile sistemului de învățământ. Și este un lucru comun la toate sistemele de stat de la noi din România”, sunt cuvintele unui tânăr. Un tânăr extraordinar care a fost admis la una din cele mai mari universități din lume. Acest tânăr, olimpic internațional, crede în bun simț, în empatie. “Noi avem niște idei, vrem să încercăm să ajutăm, să ne implicăm, dar nu suntem lăsați”... “Sistemul de învățământ nu există! Există un sistem care lucrează, ne ține pe noi, tinerii, într-un spațiu închis, 6-7 ore pe zi, dar n-are treabă cu învățământul. Dacă ar avea treabă cu învățământul, profesori considerați «mari», de la licee de top, care nu sunt în stare să vorbească corect gramatical sau miniștri ai Educației precum Liviu Pop nu ar fi trebuit să existe”. Cuvinte grele, dar atât de adevărate! Citiți un interviu cu un tânăr căruia sistemul nu a reușit să-i îngroape spiritul. Și ca el sunt destui, despre care acei profesori “de top” murmură pe la colțuri...
- Cine este Adrian Țiripa?
- Adrian Țiripa este un tânăr, un copil foarte curios, ce își manifestă curiozitatea în toate laturile vieții și își caută locul în această lume.
- Și căutarea aceasta când a început?
- Prin clasa a VII-a, când am început să îmi pun primele întrebări despre viață. Am vrut să văd ce înseamnă viața pe toate planurile ei, filosofic, social, moral, cosmologic și ce rol am eu în această lume. Sunt aici ca s-o înțeleg și să ajut oamenii în general pentru a înțelege această lume? Sunt aici pentru a-mi ajuta comunitatea și societatea astfel încât să ne putem bucura de înțelegerea universului? Sunt aici doar pentru a face lumea să zâmbească? Personal am plecat pe toate aceste căi și voi vedea unde voi ajunge.
- Când ai descoperit că ești pasionat de fizică și astronomie?
- Pasiunea a început de la National Geographic, unde erau tot felul de emisiuni. Iar cea care îmi plăcea cel mai mult se numea “Știința prostiei”. Era o emisiune în care lucruri banale, spre exemplu de ce alunecăm pe o coajă de banană, erau explicate din punctulde vedere al fizicii. Și apar acolo și formule fizice din aerodinamică, din gravitație, din energie, forța de frecare… Toate acele lucruri mi-au plăcut și așa a început să îmi placă fizica. Apoi am descoperit că fizica, de fapt, mă ajută să înțeleg lucruri și într-un context mai larg, contextul universului, sistemului solar. Și așa am ajuns la astronomie și astrofizică.
- Odată cu descoperirea acestor domenii ai început să mergi și la olimpiade, prima fiind în clasa a VI-a, la fizică. Până atunci însă nu mergeai la concursuri?
- Ba da! Dar până atunci nu am ieșit niciodată în evidență. Adică aveam note bune la școală, dar la concursuri nu eram pe podium. Nu eram primul sau al doilea. Atunci, în a VI-a, a fost o surpriză faptul că m-am calificat la fizică.
„Am învățat în mare parte singur“
- În clasa a VII-a ai participat la astronomie, dar nu te-ai calificat la națională. Un an mai târziu însă, în clasa a VIII-a, nu doar că erai calificat, dar ai câștigat medalia de aur și ai mers la etapa internațională, unde ai obținut medalia de argint. Cum ai reușit să evoluezi atât de repede?
- Am simțit că pot, că am o șansă! Am învățat în mare parte singur. Bine, am mers la clubul de astronomie, dar în principal singur. Mai ales în liceu, din cauza pandemiei. Tot atunci, când am luat medalie la internațională, mi-a trecut prin cap gândul că aș avea o șansă la o facultate foarte bună, o universitate mare din Statele Unite.
- Și iată că acum ești oficial student al Universității Princeton, una dintre cele mai bune din lume. Cum a fost procesul de admitere și de ce ai ales Princeton?
- Am aplicat în noiembrie, la preadmitere. Am avut mai multe facultăți în plan, toate din State, însă aici, la Princeton, am intrat și aici mi-am dorit cel mai mult. De ce spun asta? La ei, în State, să aplici la o facultate presupune mai multe etape. Pe lângă CV-ul clasic, activitățile extracuriculare, scrisori de recomandare de la profesori sau un părinte, scorul de la SAT (bacul american), examen de limba engleză, deci pe lângă toate acestea, sunt și întrebări pe care fiecare universitate ți le pune separat. Întrebări de tipul «Cum ți se potrivește Princeton?», «Ce te face fericit?»”. Princeton m-a întrebat «Cum te regăsești tu cu ideea de voluntariat?» și asta mi-a plăcut foarte mult. Pentru că eu fac voluntariat și mă implic în comunitate pe mulți ani. Și cei de la Princeton pun preț pe acest lucru. Ei pun în balanță și calitățile tale morale, cât de bine ești dezvoltat, cât de bine înțelegi lumea, cum înțelegi lumea și ce vrei practic să faci cu viața ta, care sunt planurile tale. Se caută oameni de o anumită calitate umană. Căută oameni cât mai rotund dezvoltați.
- Și a venit apoi interviul?
- Am dat un singur interviu, pe Zoom, o discuție de 30-40 minute. Cel care te intervievează este un fost absolvent de la acea universitate. În cazul Princeton, nu știe nimic despre tine. Și este o discuție informală, să își dea seama cei de la facultate dacă tu chiar ești așa cum vrei să pari.
- Ai avut emoții la interviu?
- Am avut emoții foarte mari! Îmi era să nu spun ceva greșit, să am grijă să nu fiu poate neclar sau să aibă vreo tentă ceea ce vreau să spun. Am vrut să fiu foarte bine înțeles. La finalul interviului mi-am zis că n-o să intru. Până pe 16 decembrie 2022, când a venit rezultatul, eu deja aveam dosarele făcute pentru alte universități: Harvard, MIT, Columbia, Yale... Dar n-a mai fost cazul să aplic la nicio altă facultate. Oricum, zilele acelea au fost un adevărat rollercoaster emoțional. Azi ziceam că intru, mâine că nu.
- Și a venit ziua rezultatelor. Cum ai reacționat?
- Da, pe 16 decembrie 2022, la 2.00 noaptea am primit rezultatul. Dar am deschis mailul abia dimineață. M-am culcat și mi-am zis «Să aștepte!». Dimineață am citit mailul și a fost bucurie maximă. E un vis efectiv! Media ratei de admitere de anul trecut e 3,74%. Adică 3 candidați dintr-o sută intră la această universitate. Aplicând la preadmitere, șansele sunt undeva la 12%-15%, deci ceva mai mari, dar la preadmitere lucrurile sunt puțin diferite în sensul că ei trebuie să vadă că tu chiar ești interesat.
- Ce vei studia la Princeton?
- Vreau să studiez fie astrofizică, care o să fie astrofizică teoretică, fie mă duc pe aeronautică.
“Reacția societății a fost una tristă”
- Dar care a fost reacția celor din jur când au auzit că ai intrat la Princeton?
- Puțini au fost cei care s-au bucurat până la capăt... În principal am simțit o reacție mai mult tristă din partea oamenilor. «Ah, mă, și tu pleci?». «Încă unul care pleacă?». «Nu te mai întorci, așa-i?». «Rămânem numai noi ăștia, bătrânii». Reacția societății a fost una tristă. M-a întristat și pe mine oarecum. Dar mă așteptam la asta. Sunt conștient că este o realitate cât se poate de tristă, românească: emigrăm mai mult decât o fac sirienii. M-am confruntat încă o dată, direct, cu atmosfera tristă a românilor, mai ales a celor trecuți de 40 de ani, în legătură cu viitorul țării.
- Și tu vezi o speranță?
- Când o să ajung acolo, pe lângă studiile în astrofizică, vreau să fac viață publică și valorile în viața publică, filosofie, finanțe. Acesta este un alt motiv pentru care îmi place Princeton și universitățile din Statele Unite. Pe lângă studiile de licență poți să faci și alte cursuri, astfel încât tu să te dezvolți. Iar eu, practic, îmi doresc ca pe viitor să ajut lumea, să ajut societatea. Unde pot să ajut eu cel mai bine? Ajut cel mai bine o comunitate și o societate pe care pot să o înțeleg, adică cea în care am crescut. Așa că o ambiție personală a mea ar fi să mă întorc sub o formă sau alta în România și să ajut. Pur și simplu să ajut!
La români “nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”
- Dar, în general, e un lucru rău că tinerii români pleacă în afară la studii?
- Nu e un lucru rău că se duc, e trist că nu se mai întorc! Dar vina nu este a lor. Motivul pentru care tinerii pleacă și nu se mai întorc este că s-au convins în 18-19 ani de viață că vorba româneasă “nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită” nu există degeaba. Noi avem niște idei, vrem să încercăm să ajutăm, să ne implicăm, dar nu suntem lăsați.
- Tu spui că vrei să te întorci și să te implici. Sub ce formă va fi această implicare de care vorbești?
- Fie sub forma unor asociații, fie sub forma unor școli private, însă nu cu sens de afacere, ci cu sens de ajutor. Mă gândesc să mă implic poate chiar în plan politic. Ideal pentru mine ar fi să adun o echipă de oameni care să fim foarte bine stabiliți financiar și care să ne putem asuma asemenea proiecte. Și totul să fie non-profit. Mă gândesc să mă implic chiar în politică.
“Profesori considerați «mari», de la licee de top, nu sunt în stare să vorbească corect”
- De ce politică?
- Politica este foarte importantă pentru ca o societate să funcționeze. Este esențială. Nu e nevoie de multe ca să ajungem să rezolvăm mare parte din problemele cu care se confruntă țara. Avem nevoie doar de bun-simț. De o atitudine prin care să mă uit cu vină la șervețelul pe care l-am lăsat să cadă. Pentru că aceeași atitudine o am și față de un om, față de o comunitate.
- Revenind la admiterea ta la Princeton, cred că ai observat și tu că atunci când un elev român intră la o facultate de top, acesta este lăudat de toată lumea. Tu te simți un “produs al sistemului”?
- Nu, în niciun caz! Nici măcar olimpicii nu sunt produsul sistemului de învățământ românesc! Nu! Suntem produsul unor circumstanțe: al unei familii, al unor profesori pe care i-am cunoscut în particular, în viața noastră de zi cu zi, al unor oameni care ne-au încurajat. Nimic altceva! În niciun caz al sistemului de învățământ românesc. În el am întâlnit doi, trei, cinci oameni, profesori, care să mă ajute. Dar ei nu reprezintă sistemul. În niciun caz! Noi suntem de fapt excepțiile.
- Dar cum arată experiența ta în sistemul de învățământ?
- Sistemul de învățământ nu există! Există un sistem care lucrează, ne ține pe noi, tinerii, într-un spațiu închis, 6-7 ore pe zi, dar n-are treabă cu învățământul. Dacă ar avea treabă cu învățământul, profesori considerați «mari», de la licee de top, care nu sunt în stare să vorbească corect gramatical sau miniștri ai Educației precum Liviu Pop nu ar fi trebuit să existe. (…) Eu cred că este nevoie de o reformă ce ține de modul în care funcționează sistemul de învățământ astfel încât să fie eliminată corupția sistematică. Pentru că sistemul în învățământ este impregnat de corupție sistematică. Dacă un elev vine la diriginte și se plânge de un anumit profesor că l-a nedreptățit, că i-a pus o notă pe nedrept, acel diriginte mai degrabă îl va certa pe elev că n-a tăcut din gură, decât să îl deranjeze pe profesorul care a încălcat legea. Și asta este un lucru ce se manifestă la toate nivelurile sistemului de învățământ. Și este un lucru comun la toate sistemele de stat de la noi din România.
- Cum vezi tu elevii olimpici?
- Ce sunt olimpicii de fapt? Olimpicii sunt doar niște copii care au fost crescuți într-un mediu în care oarecum le-a fost motivată competitivitatea și care și-au găsit o pasiune și care au norocul ca acea pasiune să se regăsească în școală. Dar atât! Nimic altceva! Pentru că nu suntem extraordinar de deștepți, nu suntem genii, nu suntem cei mai wow oameni de pe lumea asta. Dar am găsit o pasiune, se intersectează cu școala, am crescut să fim foarte ambițioși și muncitori și practic ne-am închis în umbra noastră, care este susținută și promovată de școală, deci avem aceste rezultate.
“Ce contează cu adevărat în lumea aceasta, din punctul meu de vedere, nu sunt rezultatele, ci cât de mult reușești să te implici”.
- Te-ai simțit vreodată special sau cei din jur te-au făcut să te simți special pentru că ești olimpic?
- Da, există această mentalitate că dacă ești olimpic ești cel mai tare, cel mai super... Dar n-are absolut nicio treabă. Ce contează cu adevărat în lumea aceasta, din punctul meu de vedere, nu sunt rezultatele, ci cât de mult reușești să te implici. Că degeaba am eu aceste rezultate dacă nu sunt în stare să îi ajut pe ceilalți, să am un adevărat aport în viața de zi cu zi. Ce voi ajunge în viață ca olimpic? Șansele cele mai mari sunt să fiu un salariat bine plătit. Dar atât! Nu reprezint altceva. Nici pentru țară, nici pentru familia mea, nici pentru nimeni.
- Deci competiția nu este bună?
- Competitia este bună, dar nu competiția trebuie să fie scopul. Competiția este doar un mod prin care se cultivă această dorință de a te autodepăși, nu ca cel de lângă tine să fie mai rău decât tine sau să stea mai prost decât tine.
- Cât se termină cei 12 ani de școală, care crezi tu că ar trebui să fie miza sistemului de educație?
- În niciun caz să luăm BAC-ul sau ce notă am luat la BAC, ci cât de funcțional ești tu ca cetățean la nivel social, moral, nivelul tău de empatie. După 12 ani de școală acestea ar trebui să fie targeturile unui sistem de învățământ. Un elev și-a făcut 12 ani de școală, dar dacă vede un bătrân care a căzut pe stradă, se duce să îl ajute?
- Și pentru că tot ai adus Bacalaureatul în discuție, în curând vei susține și tu acest examen. Cum ți se pare BAC-ul nostru, mai ales că tu deja l-ai dat pe cel american?
- Am dat testele SAT (n.r. - BAC-ul american) doar la mate și engleză, sub formă de grilă. Nu sunt lucruri foarte grele în sine, însă calupul lor le face grele. Multe întrebări într-un timp scurt, întrebări ce țin de logică mai mult, să vadă cât de bine te adaptezi și înțelegi, nu cât de bine știi niște informații.
Cu BAC-ul nostru... Pentru profilul mate-info și pentru toți elevii de la real cel puțin, aș scoate complet subiectul III de la limba română, ce presupune doar învățarea pe de rost a operelor, a eseurilor. În acte, teoretic, n-ar trebui să fie învățate pe de rost, însă practic asta înseamnă subiectul III. Pentru că și profesorii corectori asta punctează. Nu poate să mă contrazică nimeni aici! Și nu mi se pare corect că noi, cei de clasa a XII-a de acum, trebuie să dăm examenul pe vechea programă, având în vedere că materia de bac, cea mai importantă, am făcut-o în timpul pandemiei.
“Nu am niciun alt țel decât să fiu un om bun!”
- Povestește-ne despre proiectul “Astronomia pentru Toți”, care este unic în România.
- Practic, eu merg la școlile din mediul rural, unde le vorbesc copiilor despre astronomie. Vin cu telescopul, cu laptopul și este o discuție liberă. Până acum am mers în 20 de școli și vreau să ajung în toate cele 40 de comune din județul Brăila. Prin acest proiect eu îmi doresc să îi ajut pe copii să găsească o pasiune, așa cum mi-am găsit-o și eu și să descopere că lumea e mare și posibilitățile sunt enorme. Mi-aș dori ca acei copii să rămână cu ideea că a venit cineva la ei, tot un tânăr, de la oraș, și că oarecum le-am deschis universul.
- Am ajuns la finalul interviului și aș vrea să știu dacă ai vreun plan măreț un plan în ceea ce privește viitorul tău?
- Nu am niciun alt țel decât să fiu un om bun și să se cunoască că sunt un om bun! Cred că în lumea asta sunt mai mulți ingineri decât oameni buni.
