Moarte suspectă într-un cabinet stomatologic de pe strada Griviței. Poliția și Procuratura fac cercetări | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Moarte suspectă într-un cabinet stomatologic de pe strada Griviței. Poliția și Procuratura fac cercetări

Echipaje ale Poliției au delimitat zona din jurul cabinet stomatologic al medicului Marina Gavril, situat pe strada Grivței, în zona intersecției cu strada Gral. Eremia Grigorescu, după ce s-a primit un apel telefonic referitor la o moarte suspectă. Din primele date, ar fi vorba chiar despre medicul stomatolog. Femeia în vârstă de 41 de ani ar fi fost găsită fără suflare în această seară, de o asistentă care a dat alarma. La fața locului a sosit și un procuror criminalist.

”La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 21:25, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul, că pe strada General Eremia Grigorescu din municipiu, o femeie ce prezintă urme de violență a fost găsită decedată, într-un cabinet stomatologic.

La fața locului s-au deplasat procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și echipele operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în vederea efectuării cercetărilor”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Brăila.

Vom reveni!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro