Brăileni cu doi primari | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Au câștigat alegerile vara, dar ”stau pe tușă” până la toamnă

Brăileni cu doi primari

• orașul Făurei, comunele Cazasu, Chiscani, Dudești, Mircea Vodă, Ciocile sau Roșiori se numără printre localitățile în care, la alegerile locale din 9 iunie, cetățenii au dorit o schimbare și au votat alt primar • doar că acești primari se vor putea apuca efectiv de treabă abia spre finalul lui octombrie, începutul lui noiembrie, atunci când expiră mandatele actualilor edili • situația este una atipică și are mai multe implicații, după cum afirmă doi dintre primarii din localitățile unde se va schimba ”culoarea politică”

 

Cetățenii din mai multe localități din Brăila au doi primari: unul în funcție și unul ales. Vorbim despre Cazasu, Chiscani, Dudești, Mircea Vodă, Ciocile, Roșiori sau orașul Făurei. Cum s-a ajuns la această situație ciudată? Devansarea alegerilor locale pentru a le comasa cu cele europarlamentare, ambele scrutine având loc pe 9 iunie. Deși în aceste localități s-a schimbat culoarea politică, edilii aleși sunt nevoiți să privească de pe margine până la toamnă, pentru ca primarii în funcție să își ducă mandatul la bun sfârșit. Potrivit codului administrativ, ”mandatul primarului, consilierului local, preşedintelui consiliului județean și al consilierului județean este de 4 ani şi se exercită în condițiile legii”. Când vor pleca ”pierzătorii” acasă? Abia la final de octombrie, început de noiembrie. Până atunci își exercită în continuare funcția. Situația este una neplăcută pentru toți candidații care trebuie să aștepte luni bune pentru ”a intra în pâine” la primărie, dar are și mai multe implicații. Pe de o parte, primarii aleși nu se pot apuca de treabă și onora mai repede promisiunile pentru care au primit voturile oamenilor, iar pe de altă parte se ridică îngrijorări cu privire la primarii în funcție, care ar putea în aceste câteva luni să cheltuiască iresponsabil banii publici și să lăse primăria fără fonduri. 

Redactorii ”Obiectiv” au stat de vorbă cu doi dintre primarii aleși privind această situație și despre provocările ce îi așteaptă.

 

Gabriel Mocanu, primar ales Făurei: ”Cheltuirea banului este accelerată în perioada aceasta. Interesul față de cetățean dacă până acum era scăzut, acum este zero!”

Gabriel Grigore Mocanu a candidat din partea PNL la alagerile locale din 9 iunie 2024 și este marele câștigător al Primăriei orașului Făurei, reușind să-l învingă pe primarul în funcție, Ionel Voinea (PSD). Putem spune că acesta a reușit o performanță istorică, în contextul în care niciodată orașul nu a avut un primar liberal. Acesta s-a arătat îngrijorat de situația creată de comasarea alegerilor, afirmând că actuala administrație îi face dificilă preluarea mandatului. Cum? Iată ce ne-a răspuns:

”Din punct de vedere personal, este o anomalie situația aceasta pentru că unii primari sunt cu bună intenție și rămân cu bună intenție chiar dacă au pierdut. Dar pot fi și cu rea intenție, cum este la noi, la Făurei. Este o rea intenție pentru că se observă. Fiind o comunitate mică, cheltuirea banului public este accelerată în perioada aceasta. Iar interesul față de cetățean dacă până acum era scăzut, acum este zero. Anticipam că se va întâmpla asta, se încearcă să se pună bețe în roate ca să fie mai grea începerea de mandat. Dar nu neapărat mie, că nu iau eu această funcție în nume personal, ci e vorba de o comunitate. Ideea este că nu se mai face treabă! Dacă până acum noi puneam accent pe faptul că este mizerie, acuma da, chiar este mizerie! Pentru că nu se mai face nimic. Iarba este de un metru peste tot. Și de aici o grămadă de lucruri. Cetățenii veneau dinainte și îmi spuneau lucrurile acestea. Probabil și asta a fost un impuls de a candida”, ne-a declarat acesta. Gabriel Mocanu este conștient că îi va fi greu la început de mandat, dar susține că este pregătit să își pună în aplicarea proiectele pentru orașul Făurei.

”Din punct de vedere legal nu avem ce comenta. Pentru că asta este normalitatea, din păcate, chiar dacă nu ni se pare ok. Adică mandatul primarului, conform legii, este de 4 ani de zile și atunci trebuie să își încheie mandatul. Probabil că nu s-a găsit o soluție la nivel național și trebuie să ne supunem... Da, îmi va fi mai greu la început, voi munci mai mult, dar asta este! Sunt pregătit! Sper să nu îi dezamăgesc în niciun fel. În Consiliul Local vom avea majoritate și voi putea pune în practică proiectele. Dar chiar dacă nu aveam majoritate eu oricum aș fi mers pe o politică de transparență și atunci cred că în fața puterii electoratului toți vom da explicații. Până astăzi actuala conducere nu a dorit să emită live ședințele Consiliului Local, să dea dovadă de transparență, așa cum face de exemplu Consiliul Județean sau alte Consilii Locale. Chiar dacă aceste ședințe sunt prin lege deschise cetățeanului. Dar cetățeanul nu mai vine să vadă ședința, că nu are timp. În schimb se poate uita pe online și să analizeze, să își dea cu părerea”, ne-a mai spus câștigătorul Primăriei orașului Făurei.

Alexandru Popescu, primar ales Cazasu: ”Sunt șase luni de zile pe care le-am pierdut!”

Alexandru Popescu a candidat din partea PSD la Primăria comunei Cazasu și a câștigat în fața primarului în funcție, Elena Coadă (PNL). Nici acesta nu este încântat de faptul că trebuie să aștepte câteva luni pentru a prelua oficial administrarea localității, mai ales că nu a mai făcut niciodată politică. Nu se teme însă că actualul edil i-ar putea pune ”bețe în roate”, fiind de părere că este o persoană de bună-credință. În schimb, nu poate afirma același lucru despre încă viceprimarul din Cazasu, care este tot liberal.

”Vă dați seama, în trei luni este o diferență între 10 iunie și momentul în care voi prelua mandatul. Acum ce să spun... Sper ca oamenii care conduc în continuare și administrează în continuare comunitatea noastră să își facă treaba până în octombrie. Sunt convins că cel puțin primarul în funcție își va duce mandatul la bun sfârșit în mod profesionist și nu vor fi probleme, cu atât mai mult cu cât doamna se va retrage din politică. Nu cred că ar avea vreun interes să nu predea mandatul în regulă. Doamna Coadă, primarul în funcție, nu a mai fost susținută de PNL, din câte știu eu, de aceea a și candidat altă persoană din partea acestui partid, care este viceprimar în funcție. Și sper ca domnul viceprimar să își ducă mandatul la bun sfârșit și să nu fie niciun fel de probleme. Dar, repet, am încredere că lucrurile acestea vor fi abordate totuși cu profesionalism”, ne-a spus acesta.

Alexandru Popescu susține însă că nu rivalitatea PSD-PNL este problema, ci faptul că preluarea mandatului abia în octombrie-noiembrie întârzie punerea în aplicare a proiectelor pentru care cetățenii i-au acordat votul de încredere. Și mai sunt și alte aspecte.

”Mandatul este de patru ani, dar dacă stai să calculezi e mai puțin. O să vin la primărie în a doua parte a lunii octombrie și voi mai avea din acest an două luni de zile. Luna decembrie e luna decembrie... cu trei luni de așteptat, de fapt sunt șase luni de zile pe care le-am pierdut. Ca să nu mai spunem că vor fi și alegeri parlamentare, până se formează un nou Guvern, până se stabilește bugetul... Altă pierdere și acolo. Da, este într-adevăr o problemă, care sper să se rezolve în următoarea perioadă și să fie un caz unic acesta cu preluarea mandatului peste 3 luni”, a afirmat edilul ales.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro