Dezastru la Titularizare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Rușinea profesorilor! Cele mai slabe rezultate din ultimii ani în județul Brăila

Dezastru la Titularizare

• la nivelul județului Brăila, ponderea notelor peste 7 la proba scrisă este de 36,7%, printre cele mai mici din țară • un sfert dintre candidații care au participat la examen nu au reușit să obțină nici măcar nota 5 • lucrările la Titularizare au fost corectate digitalizat, la fel ca la Evaluarea Națională și Bacalaureat

 

Și anul acesta, titularizarea s-a dovedit a fi un examen greu pentru profesori. Marți, 23 iulie, au fost publicate primele rezultate înregistrate la proba scrisă (17 iulie) din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar (sesiunea 2024) – Titularizare 2024 și, din păcate, rezultatele sunt dezastruoase! La nivelul județului Brăila, din cei 343 profesori care au susținut proba, doar 36,7% au reușit să obțină note peste 7 (cât era minimul necesar pentru a putea spera la un post de titular). Este cel mai slab procent din ultimii ani, Brăila fiind printre județele cu cele mai slabe rezultate. Un procent de 37,9% din totalul celor care au susținut examenul au obținut note între 5 și 6,99, iar circa 25% dintre candidați au obținut note sub 5. De precizat că pentru absolvenții din anul curent rata notelor peste 7 este de 26,2%

Înainte de contestații nu era niciun candidat cu nota 10. Cea mai mare notă la proba scrisă este 9,95, obținută de Lăcrămioara Cireașă, din satul Lanurile, comuna Vizuru, care este debutantă în învățământ.

 

10 la inspecție, 3 la proba scrisă

Este o situație care se înregistrează an de an. Profesorii, fie ei debuanți sau cu mulți ani de experiență în spate, obțin note foarte mici la proba scrisă, deși la inspecția la clasă sunt notați cu 10. Este cazul unui candidat care a dat examen pentru un post de învățător și care ”a scos” doar nota 3,60 la examenul scris. La educatori, un candidat cu nota 10 la inspecție a făcut o lucrare de 1,90 la proba scrisă. O situație asemănătoare se înregistrează și la matematică, unde un candidat are nota 4 la proba scrisă, iar la inspecția la clasă a primit 10.

 

Debutanții. Unii au reușit, alții au dat chix

La fel ca anul trecut, cei mai mulți dintre candidații care au luat note sub 5 sunt persoane care nu au mai lucrat niciodată în învățământ, dar care au participat la examen în speranța că vor intra în sistem și vor prinde un post într-o școală. Proba scrisă le-a dat însă planurile peste cap, unii candidați demonstrând că nu sunt deloc pregătiți pentru o carieră la catedră. Spre exemplu, un candidat care a susținut examenul la disciplina Educație muzicală a primit nota 2,10 la proba scrisă. Un altul a luat nota 2,50 la geografie, în timp ce la disciplina Consiliere psihopedagogică există un candidat cu media 2,15. Exemplele pot continua cu un candidat care și-a dorit să fie profesor de limba română, dar care a luat nota 2,65 la proba scrisă.

Astfel de rezultate dezastruoase se înregistrează și în rândul candidaților care și-au dorit să predea la grădinițe. Este cazul a doi candidați care vor să fie educatori, dar care au luat nota 2,75, respectiv 3,10 la proba scrisă.

Totuși, există și ”reversul medaliei”, adică oameni care acum vor să intre în învățământ și care au luat ”din prima” note mari. Este cazul unei educatoare, care a primit nota 9,10 la proba scrisă sau a unei viitoare profesoare de matematică, care a reușit să obțină nota 9,45.

 

Note de 1, 2 și 3 la dascăli cu mulți ani de experiență la catedră

Chiar dacă mulți dintre cei cu note mici sunt oameni care nu au lucrat niciodată în sistemul de învățământ și au vrut să-și încerce norocul, sunt și dascăli cu mulți ani de la catedră care au luat note rușinoase. Spre exemplu, la învățători, un dascăl cu 23 ani vechime și grad didactic I a luat nota 3,70, iar un alt cadru didactic cu peste 20 ani vechime și gradul didactic I a luat nota 3,60. La educatori, un dascăl cu 8 ani vechime a obținut nota 1,90, iar un altul, cu o experiență de 25 ani, nota 3,73.

Și la alte discipline de examen, dascăli ce predau de ani de zile în sistem au obținut note mici. Este cazul unui profesor de psihopedagogie specială, care deși are 11 ani vechime, la proba scrisă a primit nota 1,76.

 

Dezastru și la nivel național. Doar 4 din 10 candidați au luat Titularizarea!

Potrivit Ministerului Educației, din cei 28.468 candidați care au susținut proba scrisă la Titularizare, 11.928 de candidați (41,9%) au obținut note peste 7 (dintre aceștia, 74 de candidați au obținut nota 10). Numărul este în ușoară creștere, comparativ cu anul trecut: 11.448 de candidați (între care și 127 de candidați cu note de 10). Sunt și 10.629 de candidați care au obținut note între 5 și 6,99, consemnându-se o creștere semnificativă (37,34) față de anul trecut - 7.978 (33,45%).

Marți, candidații nemulțumiți de note au putut depune contestații. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 31 iulie.

Reamintim că pentru a obţine statutul de titular (angajare pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele publice organizate de inspectoratele şcolare în perioada 1 - 6 august.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro