Mergi la conţinutul principal

Week-end plin: peste 850 de persoane legitimate şi peste 560 de vehicule controlate

poliţiştii au efectuat acţiuni de amploare, tocmai pentru a-i determina pe oameni să respecte măsurile de protecţie în scopul prevenirii răspândirii covid • s-a acţionat în zonele aglomerate, unităţi de alimentaţie publică, pieţe, terase, parcuri, precum şi în mijloacele de transport în comun şi TAXI • s-au aplicat 262 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 83.000 lei

 

Sfârşitul de săptămână a venit cu relaxare pentru mulţi brăileni, respectiv cei care au mers la cumpărături sau la plimbare, cu respectarea măsurilor de protecţie, însă a venit cu amenzi pentru alţii. Pieţele, terasele, parcurile,  mijloacele de transport în comun şi TAXI-urile, au fost luate la rând de poliţişti.

În perioada 7 - 9 august, poliţiştii brăileni împreună cu jandarmi, lucrători ai Direcţiei Sanitar Veterinare, Direcţiei de Sănătate Publică Brăila, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila şi poliţişti locali au desfăşurat acţiuni de verificare, cu efective mărite, pe raza întregului judeţ. S-a acţionat în zonele aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, pieţe, terase, parcuri, precum şi în mijloacele de transport în comun şi în cele cu regim de TAXI, având ca principal obiectiv siguranţa cetăţenilor, în contextul prevenirii răspândirii COVID - 19. “Aceştia au verificat peste 330 de societăţi comerciale, au legitimat peste 850 de persoane şi au controlat peste 560 de vehicule, dintre care 270 de mijloace de transport în comun şi taxiuri. Cu această ocazie au fost constatate 262 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 83.000 de lei. Dintre sancţiunile aplicate,127 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, alte 97 de sancţiuni aplicate potrivit O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

De asemenea, poliţiştii brăileni, împreună cu poliţiştii locali au acţionat şi în mijloacele de transport public de persoane, având ca principal obiectiv siguranţa cetăţenilor, în contextul prevenirii răspândirii COVID - 19.  Au fost constatate 43 de sancţiuni privind nerespectarea măsurilor de protecţie în mijloacele de transport, fiind aplicate contravenţii, în valoare totală de peste 7.000 de lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro